Meşterul de seri

mesterul de seri

Meşterul de seri a obosit

Mai înalţă câte una, iscusit

Şi îi spune “Seara mea cea fără nume

Du-te şi te aşterne peste lume”.

Ea îmbracă straie răcoroase

Îşi prinde-n păr vreo două raze luminoase

Se însoţeşte cu un vânt uşor

Cheamă şi o lună-n ajutor.

Stelele se pun pe chicotit

Cica seara e un prinţ vrăjit

Nu poate să stea decât vreun ceas

Şi dispare fără bun rămas.

Să faci seri frumoase e un meşteşug

Să pui bucurie-n ele din belşug

Şi c-o mângâiere diafană

Să picuri un strop de dor de mamă.

Să găseşti aroma minunată

O culoare caldă, parfumată

Să faci liniştea să cânte o baladă

Să agăţi de-un vis o acoladă.

Meşterul de seri acum tu eşti

Poţi să o pictezi sau să îi scrii poveşti

Totul e să-ţi fie fericită

Şi să faci o inimă să se simtă iubită.