Cine eşti

sat din bucovina

Te-aş recunoaşte dintr-o mie
De nopţi căzute fără sens
Te-aş mângâia cu apa vie
Din picătura unui vers.

 

Aş lăsa neaua să te cheme
Din albul ei să inventezi culori
I-aş cere iernii să scrie poeme
Eu să ascult ninsoarea de fiori.

 

Şi la răscrucea de lumină
Să mă înalţ spre mângâierea ta
Ca să mă iau cu visele de mână
Secunda când mă va îmbrăţişa.

 

Te-aş recunoaşte dintr-o mie
Oricâte roluri ai juca
Şi te-aş privi ca pe-o fotografie
A iernii tale. Şi a mea.

Seară albastră

apus

Seară albastră

Te-ai născut din mine

Sau eu din tine sufletul îmi trag

Mă înconjori

Cu blânde adieri divine

Nu vreau să treci acum al nopţii prag.

Te-ai revărsat

Ca valul peste mare

Fantasme de culoare ai creat

M-ai împlinit

Într-un surâs de floare

Cu liniştea cuvintelor m-ai mângâiat.

Seară albastră

Eşti vraja ce mă leagă

Cu strune de vioară de-un adânc oftat

Frumoasă

Ca o zbatere de pleoape

Eşti seara-n care gândul a încetat.

 

 

Când plouă

Când plouă

Redescopăr infinitul

Ce-l întâlnisem doar în ochii tăi

Mă caut

Mă înec tăcută-n visul

Scăldat adânc de stropii vii.

Când plouă

Caut umbra înserării

Ce-a asfinţit uitată-n palma ta

Mă pierd

În întunericul cărării

Ce nu te-aduce iar în seara mea.

Când plouă

Dorul nu se mai preface

Că te-a simţit doar ca o zbatere de nor

Când plouă

Sărutarea ta nu tace

Mă întreabă dacă o să-mi fie iarăşi dor.