Ce înseamnă elegant, crezi că doar să fii șarmant
Să fii îmbrăcat la modă, fetele să-ți cânte odă
Să fii vesel și glumeț, să ai chiar și părul creț
O privire languroasă, imediat ce ieși din casă
Mersul mândru și vioi, cine mai este ca noi?
Dacă vrei părerea mea, nu este deloc așa
Eleganța este în tine, o haină ce bine-ți vine
Fie chiar și un tricou, e mai șic ca un sacou
Dacă ai nimerit momentul, și înțeles evenimentul
Tu te-ai adaptat la fix, și ai realizat un mix
Între o prezență aparte, și-o plăcută personalitate
De ai sare și piper, și-o aură de mister
Un accent mai special, poți ajunge epocal.
Unforgettable să fii, nu e simplu, cred că știi
Educația e totul, să nu faci parte din lotul
Celor care n-au ce spune, de-i vezi soarele-ți apune
Să fii simplu, rafinat, dar puternic, complicat
Să ai încredere în tine, și eleganța sigur vine
Și mai faci și-un pic de sport, să n-ai haina cât un cort
Relaxat să fii mereu, să zâmbești că nu e greu
Și-ar mai fi un mic secret, cu aromă de orient
Senzuală, captivantă, proaspătă, interesantă
De aderanlină pură, și cu gust de aventură.
Toate sunt cuprinde-n cod, spiritul Armani Code
Ce de 10 ani seduce, fascinație aduce
O carismă specială, un Chris Pine în lumea reală.
#BeUnforgettable chiar tu, Armani Code Ice îți e atu
Și nimeni nu-ți va uita, SPECIALĂ TRECEREA.