Nemuritoare

flori de camp

Când m-a certat secunda pierdută fără rost

M-am întrebat ce vine după acel a fost

O alta, neînţeleasă, ce ţie ţi-o voi da

Să e prefaci, scânteie, în fericirea ta.

 

Când timpul nu mă iartă, de ani nesăţios

Arunc un pumn de clipe, strâng restul de pe jos

Şi mă întorc acolo unde zâmbeam uitând

Că zarul amintirii s-a răsucit căzând.

 

Când mă apasă vremea ce încă n-a venit

Reinventez secunde şi ani fără sfârşit

De le-aş păstra în mine, tu loc n-ai mai avea

Mai bine muritoare, dar nu-n inima ta.