M-am oprit pentru o clipă
Mi-am pus timpul în rucsac
Cu gândul să-l iau cu mine
(Gând nebun şi gând posac)
Să îl car o viaţă-n spate
Chiar şi două dac-o fi
Să mă nasc încă o dată
Înainte de-a muri.
Şi cu timpul, el, rucsacul
Tot mai greu a devenit
Deşi m-am oprit adesea
Şi din el am cheltuit.
Mai scoteam câte o clipă
Să o dau pe întrebări
Mai făceam chiar și risipă
De secunde-îmbrățișări.
Treceam orele cu bacul
Peste râuri de iubiri
De umpleam cu lacrimi sacul
Transformate-n amintiri.
Dar în loc să fie moale
Şi uşor timpul rămas
El mă apăsa pe umeri
Şi la fiecare pas
Mă scufundam în nisipul
Ţărmului nevinovat
Întrebându-ma de-i timpul
Să renunţ a mai căra
Iubirea ce dă să moară
Ca într-un destin nescris
Clipa să-mi fie uşoară
Timpul astăzi l-am prescris.
🙂 Frumoasă baladă! Te pricepi!
Multumesc Radu 🙂
Din cotro bate vântul ?
Cred ca de la rasarit 🙂
Ha, ..da’ bine zici !!!..