Cântec trist

 

escapeescape

escape

Se-adună nori pe cer, se-adună

Nu-i nicio stea şi nicio lună

Să mă privească-n ochi, să vadă

Cum zbor, cum cad. Şi să mă creadă.

 

Cad stele, îngeri vii, cad stele

Răpuse de-un cuvânt, şi ele

Nu-i om durerea lor s-o vadă

Cum cad tăcute. Şi să creadă.

 

Cresc valuri de iubiri, cresc valuri

Nu s-au născut încă-a lor maluri

Să le primească doar, să vadă

Cum plâng de dor. Şi să le creadă.

 

Merg paşi spre nicăieri, sau unde

Să se îndrepte fără să se-afunde

În amintiri. Nu vor să vadă

Că nu mai sunt. În ce să creadă?