Visul cuvintelor

visul cuvintelor

Cuvintele se nasc în inimi

Într-o rotundă-mbrăţişare

La umbra gândului ce-aşteaptă

O nouă binecuvântare.

 

Cad precum frunzele-ntr-o toamnă

Covor ce pasul ni-l îndreaptă

Spre înc-o nouă luminare

Pe care sufletu-o aşteaptă.

 

Le poartă vântul pe niciunde

Fără să-şi piardă închegarea

Rostogoliri pe-nalte unde

Ce umplu clipele şi zarea.

 

Cuvintele se nasc în inimi

Fac alte inimi să vibreze

Iar de mai rătăcesc cărarea

Rămân o viaţă să viseze.

Fasole neagră cu afumătură

Aţi văzut vreodată fasole boabe măruntă tare şi neagră ca smoala? Ei bine, nici eu, până acum vreo două săptămâni, când mi-a dat mama o pungă în care am crezut că sunt seminţe de floarea soarelui. Pentru că exact aşa arată la o primă vedere.

Iată-le:

1411802091011

Dacă tot le am trebuie să le şi gătesc, nu? Aşa că m-am pus pe treabă. Am cumpărat un ciolănel afumat pe care l-a măcelărit măcelăriţa cu satârul fix în două şi am pus de aseară fasolele la înmuiat. Le-am scăldat în câteva ape, nu neapărat că să nu mai fie prea “gazoase”, ci ca să iasă negreala, pentru că foarte repede apa în care stau capătă culoarea lor.

Dis de dimineaţă, adică pe la ora 10, le-am mai dat vreo două clătiri şi le-am pus la fiert. Prima apă s-a înnegrit, desigur, de nu se mai vedeau boabele pe fundul oalei.

1411803071868

A doua idem şi la fel. Cam până pe la a cincea când şi fasolele s-au mai deschis puţin la culoare devenind un soi de maro. Între timp am opărit şi ciolanul separat.

1411803064456

Când apa a ieşit rezonabilă la culoare am trântit ciolanu peste şi am lăsat la fiert.

1411804607643

Ca să nu şomez, cât au fiert acestea, am făcut o supă cremă de ciuperci.

Am uitat să spun că am mai pus şi o ceapă tăiată în patru să fiarbă tustrei împreună. După vreo 2 ore, că fasolea asta nu e numai neagră dar şi căpoasă rău, am adăugat doi morcovei şi un păstârnac tăiaţi mărunţel şi dăi fiert încă vreo jumate de oră. Chiar dacă e fiartă, fasolea asta nu se decojeşte, nu se sfarmă, şi ai impresia că e tot nefiartă. Am scos ciolănelul, am dat carnea jos de pe el, am ronţăit resturile de carne de pe oase, şi am pus carnea în tigaie cu o ceapă mai răsărită, la un pic de prăjeală.

1411812829134

Am adăugat repede câteva linguri de apă şi am lăsat să se facă ceapa numai bună, după care vreo doua linguri de bulion au mers la fix.

1411813348468

Am mai prăjit un minuţel şi am pus totul peste fasolea din oală. Apoi, am pus sare, piper alb, cimbru uscat şi pătrunjel verde tocat.

1411813883640

Ce-a ieşit vedeţi mai jos. Eu vă spun doar că e super de gustoasă. Pofta bună!

1411813995316

 

Neştiinţă

Nu ştiu să cânt ca struna de vioară

Nu ştiu să mor fără ca să mă doară

Nu ştiu să strig. De aş striga în şoaptă…

Nu ştiu să zbor decât treaptă cu treaptă.

 

Nu ştiu să cresc când ceru-i peste mine

Nu ştiu să râd când plâns mi se cuvine

Nu ştiu s-alerg după iubirea care

S-a stins. Oare iubirea moare?

 

Nu ştiu să văd. Ochii de mi-ar ajunge

Să râd cu ei când lacrima îmi plânge

Nu ştiu să mint că seara-i o fereastră

În care creşte vie steaua noastră.

 

Nu ştiu să fiu, doar să trăiesc ştiu poate

Nu ştiu să scad, doar să adun o moarte

Nu ştiu să cred când mintea mi-e stăpână

Dar sper să-nvăţ cu tine mână-n mână.

Toamna sufletului meu

toamna

A coborât toamna în sufletul meu

Cu o răsuflare ca argintul greu

Ca o nefiinţă veche ce nu moare

Chiar de amintirea frunzelor mă doare.

 

A venit răcoarea în sufletul meu

Albă şi înaltă ca un Dumnezeu

Ce îmi ştie dorul veşnic dar aşteaptă

Inima să urce azi încă o treaptă.

 

A şuierat vântul prin sufletul meu

Să-mi înalţe visul pe aripi de zmeu

Să-mi lase cuvântul liber să aleagă

Umbra sau lumina vieţii ce dezleagă.

 

A coborât toamna în sufletul meu

Lin ca o iubire ce va şti mereu

Să-mi ridice valul, munţii să-i coboare

Inima să-mi umple cu rotiri de soare.