Prietenie? O, nu…

prieteni

Despre prietenie s-a scris aproape la fel de mult ca despre iubire. E şi firesc, pentru că a fi prieten cu cineva presupune sentimente la fel de înălţătoare ca şi cele avute faţă de o persoană iubită, de multe ori acestea fiind mai pure, mai altruiste şi mai stăruitoare. Vorbim acum despre prietenia adevărată, cea a cărei definiţie ar trebui scrisă cu bold în Dex, cea care este de fapt la fel de rară ca şi o iubire luminată. “Prietenie adevărată” este de fapt un pleonasm, era suficient să scriu doar Prietenie, aşa cum era suficient să o compar cu o Iubire doar, fără atribute, epitete sau grade de comparaţie.

De ce nu avem decât rar spre deloc prieteni? Pentru că rar spre deloc ştim să iubim. Chiar dacă noi mereu ne îndrăgostim, chiar dacă mereu credem că ne-am împrietenit cu cineva, în realitate ne furăm de multe ori căciula singuri. Şi nu ceilalţi sunt vinovaţi pentru asta, aşa cum e facil să credem, ci chiar noi înşine. Suntem în primul rând mult prea egoişti. Cu un prieten trebuie să împarţi. Eu una sunt în stare să împart orice, dar nu timpul 🙂  Când vine vorba de timp devin brusc zgârcită. Ori acesta este principalul lucru pe care trebuie să-l dăruieşti într-o prietenie. Timpul tău. Să suni, să ieşi la o cafea, să faci o plimbare în parc, să stai la poveşti, să fii acolo când are nevoie de tine, să te laşi pe tine la o adică şi să fii lângă el. Să faci parte din viaţa lui. Şi asta cere timp.

Poate ar fi necesar a se studia prietenia ca pe o disciplină şcolară. Poate e necesar să fim educaţi de mici în sensul ăsta, pentru a ne forma deprinderea prieteniei. Pentru ca mai târziu să nu dezamăgim şi să nu fim dezamăgiţi de aşa zişii prieteni întâlniţi pe drumul vieţii. La fel ca în iubire, că tot am făcut o astfel de comparaţie, după ce ai fost dezamăgit nu prea îţi mai vine uşor să începi o alta. Şi nu e numai asta. Te ştii pe tine deja, ştii ce poţi şi ce nu (sau măcar crezi asta) şi parcă nu prea te mai simţi în stare. Revenim la egoism, câţi dintre noi ar face totul (ştiu că e o vorbă prea mare) pentru un prieten? Cred că pot fi număraţi pe degete aceeia. Şi dacă n-ai avut norocul să-i întâlneşti şi să înveţi de la ei, e greu să devii tu unul.

Începutul unei noi prietenii e dificil, chiar dacă lucrurile decurg firesc. Începi prin a povesti banalităţi (ooo, câtă nevoie avem de a ne împărţăşi unii altora toate nimicurile…), ajungi să faci unele destăiuniri, îţi deschizi sufletul treptat, celălalt face la fel, fiecare în ritmul lui. Apoi începi să-l simţi, să înţelegi. Începi să ai nevoie de discuţiile acelea, să aştepţi momentul în care poţi fi iar tu însuţi, liber de constrângeri, fără să mai încerci să impresionezi,  asta fiind semnul că întradevăr s-a legat ceva real, şi te simţi bine, eşti tu şi te simţi întreg. Asta până la primul şoc, când afli că de fapt vorbele tale au fost răstălmcite, interpretate, tăvălite prin toate noroaiele şi împrăştiate (fără zgârcenie de data asta) în toate cele patru vânturi, tu cel cu defecte şi calităţi, ca tot omul, ai de fapt numai defecte, şi alea oribile, şi afli toate astea de la terţe persoane. Vorba aia, ce nevoie să mai ai de duşmani, doar ai prieteni, nu? Sau alta mai deşteaptă (de pe feisbuc 🙂 ), că duşmanii tăi ştiu totul despre tine de la cine oare? Fix de la prietenii tăi. Altă dată n-o s-o mai păţeşti asta e clar, vei fugi de prietenii ca de ciumă.

Şi e mare păcat, pentru că nu poţi fi împlinit cu adevărat fără prieteni, aceştia fiind cei în faţa cărora măştile cad, iar tu cel real îţi vezi mai clar reflexia în ochii celuilalt. Te cunoşti pe tine însuţi, creşti şi te înfrumuseţezi. Avem nevoie de prietenii la fel de mult ca de iubiri. Doar să fim pregătiţi şi vor veni. Ambele.

15 thoughts on “Prietenie? O, nu…

  1. Uf, cate trairi, cate dezamagiri tot la atatea prietenii…
    Acele momente intime si chiar banalitati sunt impartasite de cele mai multe ori de ambele parti. Cel mai urat (horror) e ca din razbunare, orgoliu, invidie sau cine stie ce alte sentimente sa le spuna altora sub o cu totul alta forma, cum ai spus sa le rastalmaceasca si tu sa ramai sub impresia prieteniei. Cred ca toti patim asa, sa fim umbriti pur si simplu de reflexia noastra pana la urma.
    Din experienta pot spune ca exista o anumita categorie de oameni care cam in acest mod functioneaza. Deci fac lucrul acesta in mod curent in a-si trada prietenii dar lumea incepe sa ii ocoleasca, treptat-treptat.
    Am fost impresionata de articol

    • Suntem oameni si suntem facuti sa gresim. Ideea e sa invatam din greselile noastre, sa devenim mai buni, mai intelepti. Ma bucur ca ti-a placut articolul meu.

  2. Am marele noroc de a avea un “prieten adevarat”. Atât de prieten încât aș face sacrificiul suprem fără a gândi de două ori. Prietenia adevărată înseamnă iubire. Și nu îmi este jenă să spun că îmi iubesc prietenul. E o chestie ciudată -pentru mine- cum majoritatea bărbaților se tem sa spună că iubesc un alt bărbat, de parcă iubire e doar aia care implică sex. 🙂 Acest tip de dragoste între bărbați este aproape un subiect tabu. Păcat, pentru că este cu adevărat altruistă, lipsită de interese, departe de condiționări. Este demnă, plină de respect și admirație, puternică, bărbătească.

    Vis-a-vis de prietenii care trădează spun doar că așa ceva nu am pățit niciodată, am calitatea de a corela vorbele cu ochii, de a descifra comportamente, înțelege reacții… de a “citi omul” foarte repede.

    Foarte interesant subiectul.

    • Chiar daca si eu simt cand ceva e in neconcordanta cu o persoana cunoscuta, cateodata ma las dusa de val si imi zic ca poate na, de data asta gresesc. Si chiar gresesc pentru ca nu imi ascult primul imbold, care de regula e cel corect, pentru ca vine doar din intuitie, nu este poluat de nimic, e pur si autentic. Si cred ca asa facem toti. Ma bucur sa aud ca mai exista astfel de prieteni si prietenii. Felicitari!

  3. La mine prietenia echivaleaza cu iubirea. Altfel nu pot, nu stiu. Imprietenirea e la fel cu indragosteala. Dar din motivele enumerate de tine, o dată cu maturitatea, prieteniile se leagă mult mai greu, mai anevoios. Devii mai calculat, mai suspicios, aştepţi mai multe confirmări până să te mai arunci într-o relaţie de … prietenie. Cât despre timp, aşa este, o prietenie cere şi timp. DAr ştii ceva? O prietenie adevărată nu înseamnă să ieşi zilnic la o cafea ci înseamnă să poţi relua o conversaţie chiar şi după o “nevorbire” îndelungată, fără justificări şi scuze. Înseamnă să îl ghiceşti pe celălalt, să ştii când e cazul să suni şi să îi plângi pe umăr şi când să îţi mai ţii lacrimile în frâu ştiind că vorbele celuilalt vor fi cu adevărat balsamul de care ai nevoie. E mult de spus dar , ca şi în iubire, şi în prietenie există dezamăgiri.

    • Valerica, eu chiar cred ca o prietenie in care vorbesti din an in pasti nu prea este conforma cu definitia 🙂 Eu aici gresesc de regula, consider ca deranjez daca insist prea mult si nici nu-mi place e drept sa fiu deranjata prea des. Asa ca ma tin deoparte, si nu se prea leaga lucrurile 🙂 Despre un asemenea subiect chiar se poate vorbi la nesfarsit, eu am vrut doar sa aduc in atentie subiectul si sa aflu parerea voastra. Pupici.

    • O prietenie adevărată nu înseamnă să ieşi zilnic la o cafea ci înseamnă să poţi relua o conversaţie chiar şi după o “nevorbire” îndelungată, fără justificări şi scuze.

      Asta am remarcat și eu. Sunt total de acord – între prieteni nimic nu poate cauza momente stânjenitoare.

  4. Asta înseamnă că sunt fericit. Am prieteni, atât bărbaţi cât şi femei. Şi nu de ieri! 🙂
    Evident, ne-am mai supărat unii pe alţii dar am rămas uniţi.
    Mulţumesc Doamne!
    Şi ţineţi minte: “O corabie adevărată se clatină” 😉

  5. ..asa este: “o corbie adevarata se clatina”! Si mai cred, ca multi dintre noi (eu sunt primul!) ne aducem aminte doar la sfarsit, in ceasul esecului, ce ar fi trebuit sa insemne, te iubesc, tovaras, prieten, dragoste…Dragostea cea mare! Prietenia cea mare! Defapt, o fierbinteala pe fond hormonal sau de circumstanta esuata lamentabil pe fodul unei superficialitati personale cronicizate!…pana la urma, viata noastra cu bune si rele, cu prieteni adevarati sau…doar cu banale curve, este este reflexia pe care o traim in timp a modului trecut in care am gandit si ne-am comportat cu altii..Cum am mintit- in final chiar cu noi ! Dar..este nemaipomenit cand te luminezi !!!…

  6. Cineva spunea ca o prietenie isi pierde intensitatea… Ei bine, nu sunt de acord cu aceasta afirmatie. Daca o prietenie este intradevar o prietenie, ea se traieste cu aceeasi intensitate, sau poate cu una mai mare…

  7. Cum spunea Octavian Paler :” Nu rupe firul unei prietenii, căci, chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne”, deoarece :” Prietenia este,in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *