De ce iubirea?

iubirea doare

Iubirea doare, aţi ştiut?

E ca atunci când timpul nu a început

Clipa veghea neîntâmplările din noi

Se vor mai naşte oare?

Sau rămânem goi…

Goi de săruturi şi de amintiri

Goi de-aşteptări şi de-mpliniri

Uitaţi de zbor, de toamne şi cuvinte

Uitaţi de suflete

Dar amintiţi de minte.

Iubirea doare, nu-i aşa?

Se zvârcolesc celulele scăldate-n ea

Sângele murmură o doină de argint

Stelele tac

Doar nopţile te mint

Că luna-i albă şi-ntunericul e greu

Că va fi soare-n cerul tău mereu

Că aripile tale nu se vor topi

Când te vei naşte iar

Şi vei iubi.