Toamna sufletului meu

toamna

A coborât toamna în sufletul meu

Cu o răsuflare ca argintul greu

Ca o nefiinţă veche ce nu moare

Chiar de amintirea frunzelor mă doare.

 

A venit răcoarea în sufletul meu

Albă şi înaltă ca un Dumnezeu

Ce îmi ştie dorul veşnic dar aşteaptă

Inima să urce azi încă o treaptă.

 

A şuierat vântul prin sufletul meu

Să-mi înalţe visul pe aripi de zmeu

Să-mi lase cuvântul liber să aleagă

Umbra sau lumina vieţii ce dezleagă.

 

A coborât toamna în sufletul meu

Lin ca o iubire ce va şti mereu

Să-mi ridice valul, munţii să-i coboare

Inima să-mi umple cu rotiri de soare.

 

6 thoughts on “Toamna sufletului meu

  1. no bine … si eu care credeam ca-i un fel de “argint viu” pe care-l scoate din tine vreo tiganca vrajitoare cu descantece si tu ii dai in schimb toata agoniseala … 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *