Neştiutul

apus de soare

De frumos îmi sunt plini ochii

Sub tăcuta cuvântare

A apusului fierbinte.

Nerostire de cuvinte.

 

Ilegală-i încântarea

A luminii ce se-apleacă

Peste-un munte şi o zare.

Nelumească întâmplare.

 

Roşiatică e luna

Toamna şi-a vărsat culoarea

I-a împrăştiat-o vântul.

Nestatornic ca mormântul.

 

Întunericul nu ştie

Câte pierde şi ascunde

Căci minune e în toate.

Necuprinsul nu-l răzbate.

 

De frumos îmi sunt plini ochii

Ce din inimă se-adapă

Mintea e atât de vie.

Neştiutul când îl ştie.

 

3 Replies to “Neştiutul”

  1. Nerostire, nelumesc, neştiut, necuprins şi nestatornic. Cuvinte ce-mi sunt dragi în scrieri, dar care aici mi s-au părut atat de frumos îngemânate încât fac o reverenţă şi mă retrag tiptil. Esti tare talentata.

  2. E frumos si profund mai ales sfarsitul.Ce n-am inteles : “nestatornic ca mormantul”.
    Asa este, dar la ce te referi?
    Sunt curios, nu altceva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *