Flautul fermecat

flautul fermecat

Nu-i iarnă să mă-nveţe să ning fără culoare

Nici stea să-mi umple noaptea cu fragede sclipiri

E însă timp cât lumea să creştem vii sub soare

E însă timp cât viaţa să înviem iubiri.

 

Nu-i lună să mă-nbete cu-a ei singurătate

Nici nor să-mi stea pe gene ca lacrima de dor

E însă neuitare, întreg şi jumătate

E însă neuitare, e aripă şi zbor.

 

Nu-i suflet să-mi cunoască eterna frământare

Nici semn să-mi descifreze neînţelesul vis

E însă armonie. e binecuvântare

E însă armonie, pe creste şi-n abis.

 

Nu-i pas să-mi ştie drumul, nici calea potrivită

Nu-i gând care să-mi spună ce am de învăţat

E însă foc şi apă în clipa fericită

Când ştii ce e iubirea. Un flaut fermecat.