Dintre toate tristeţile mele cea mai mare eşti tu
Cu străinele tale plecări
Dincolo de minte, dincolo de zări
Şi cu toate bucuriile ce vor fi a se-ntâmpla
Fără tine, fără bucuria ta.
Atâta dragoste ai lăsat acasă
Chiar, mă întreb, cu tine ai luat ceva
Sau ţi-a ajuns să-ţi umpli inima cu mine
Să fiu chiar eu dragostea ta
Să te încrezi că sunt cu tine
Când mă vei vrea a săruta?
Mi-ai lăsat şi timpul tău?
Poate te-ai gândit că se ştie prea bine cu-al meu
Că se vor număra împreună
Ţinându-se o veşnicie de mână
Şi se vor arunca în aceeaşi albă neuitare
Trăind mereu o veșnică întâmplare.
Nu fi trist, e doar iarna pe care o ştii
Frigul ne doare la fel şi fulgii de cad sunt tot mii
Chiar dacă au mai trecut cinci zăpezi fără tine
S-a mai născut încă o linişte. E bine
Şi în toate tristeţile ce vor fi a se-ntâmpla
Să ştii că tu eşti bucuria mea.