scrisoare 9

ştii,

s-ar putea să iasă soarele într-o zi

să ne hăituiască norii din priviri

şi cine o să ne mai creadă atunci

că nu i-am înşelat splendoarea

cu ignoranţa surdă a ceţurilor

degeaba am striga

şi ne-am bate cu pumnii în piept

am lăsat ploaia să ne sărute frunţile

ne-am complăcut în dimineţile sordide

ar fi trebuit să ne iubim umbrele

să alungăm viciul somnului treaz

ar fi trebuit să naştem în noi lumina

căci şapte miliarde de lumini

fac cât un soare.

poemul de a doua zi

ca să scrii şase poezii

într-o singură zi

trebuie să mănânci total nesănătos

dulce, gras şi mult

să fumezi vreo două pachete de ţigări

noroc că m-am lăsat

să bei şi un pahar două de vin

nu poţi fi rezonabil şi echilibrat

trebuie să faci abuzuri

ca să scrii şase poezii într-o zi

iar a doua zi nu mai scrii nimic.

poemul orei 12

o ştiam destul de bine

pe cea care-am fost eu

azi acea eu

mâine altă eu

cum să mă mai cunosc

de tot

când la fiecare doisprezece noaptea

muream

naşterea era grea

ca orice naştere

mergeam întâi de-a buşilea

prin mine

căutând să stau cât mai drept

drept faţă de ce

căci reperele tocmai s-au schimbat

noroc cu îngerul păzitor

îmi striga euuuu

şi începeam să înţeleg

că oricâte ore de doisprezece vor trece

eu nu sunt eul ce se schimbă

ci cel care va fi mereu.

mai este timp

mai este timp doar pentru o iubire

în această ultimă rotaţie a pământului

în această primăvară neîncepută

în această noapte din noi.

 

mai este timp doar pentru o îmbrăţişare

până ne va podidi infinitul

peste braţele gânduri

tăcându-şi ariple neatinse de zbor.

 

mai este timp doar pentru un dor

un veac de dor cât o secundă

în care aş scobi cuvintele tale

vreau doamne timpul nostru înapoi.