o inimă

mi-am căutat peste tot inima

am pierdut-o în tăcerea iernii

nici măcar cristalina primăvară

nu o mai poate găsi

decât abia prin luna mai

când macii îi fură culoarea

şi o multiplică la nesfârşit.

va trebui să iau

fiecare inimă-mac

să o curăţ de seminţele neîncrederii

şi să-i împlinesc profeţia.

inimă reinventată

vei putea să iubeşti la fel?

scrisoare 5

ţi-aş scrie despre mine

că îmi este bine

semnez în fiecare zi

condica răsăritului

îmi spăl faţa de gânduri

mai rămâne câte unul

după insomnia de peste noapte

dar îl acopăr cu puţin fond de ten

îmbrac costumul potrivit

şi pornesc spre serviciu

unde mă încadrez perfect

în termene.

când plec

mă scutur bine

să nu duc acasă

vreun zâmbet fals

cumpăr câteva vise

mă trec peste pragul casei

luându-mi în braţe inima

îmi spăl din nou faţa

nu vreau să rămână

vreo urmă de indignare

îmi iau timpul liber de mână

ne privim ochi în ochi cu încredere

eu cred îl el

el se mai îndoieşte câteodată de mine

ciocnim un pahar de linişte

şi ne vedem fiecare de ale lui.

seara însă nu mai e la fel de simplu

pentru că ar trebui să-ncep să-ţi scriu

că-mi este bine.

 

scrisoare 4

știi

aș fi adunat pentru tine

toate picăturile de ploaie

cu mirosul lor reavăn

cu oglinzile lor moi

cu sărutările dulci

căzute pe frunte

ca atunci când erai aici

cu alunecarea lor tăcută

prin toate simțurile pământului

și greutatea sfârșitului de iarnă

dar unde să le păstrez

căci în suflet se plămădea iubirea

crescând.