poemul orei 12

o ştiam destul de bine

pe cea care-am fost eu

azi acea eu

mâine altă eu

cum să mă mai cunosc

de tot

când la fiecare doisprezece noaptea

muream

naşterea era grea

ca orice naştere

mergeam întâi de-a buşilea

prin mine

căutând să stau cât mai drept

drept faţă de ce

căci reperele tocmai s-au schimbat

noroc cu îngerul păzitor

îmi striga euuuu

şi începeam să înţeleg

că oricâte ore de doisprezece vor trece

eu nu sunt eul ce se schimbă

ci cel care va fi mereu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *