încă o poezie

trebuie să mă las de poezie

am prea multe înţepături

coşul de gunoi e plin de seringi

cu cerneală

euforia cuvintelor mă costă prea mult

e ca şi cum aş dona vise

împachetate neglijent

în bucăţi de hârtie de ziar

mănânci şi nu te saturi

mai vrei cuvinte, mai vrei vise

o iei de la capăt de fiecare dată

nu îţi găseşti în ea fericirea

dar îţi îneci nefericirea în ea

încă o poezie şi mă las

fiecare cu rostul lui

în fiecare zi norii joacă teatru

aceeaşi piesă, aceeaşi scenă

sunt atât de plictisiţi

încât au uitat de fulgere

rostul lor e numai ploaia?

şi oamenii au scena lor

la fel de mare

se agită zilnic jucându-şi piesa

de multe ori se lasă cu tunete

rostul lor e doar izbânda?