ani şi ani

cineva a trăit în locul meu nişte ani

fără să-i ştiu numele sau chipul

mi-a povestit într-o seară cum a fost

cică destul de bine

soarele răsărea mai mereu dimineaţa

paşii călcau străzi cuprinse de moleşeală

pe care uneori cădeau frunze

aceleaşi şi aceleaşi frunze

apoi totul devenea moale şi alb fără viaţă

casa era un mormânt cald te îmbia la somn

te trezeai cu verdele care te striga pe nume

frumoşi ani

unii cu inimă alţii fără

depinde dacă te mânjea sau nu

iubirea cu un zâmbet tâmp

m-am mirat să aud toate astea

pentru că şi anii trăiţi de mine

au fost exact la fel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *