încă o noapte

noaptea se scurge pe geamuri ca un gând trist

vântul s-a oprit dar a lăsat în urmă melodii vechi

la boheme la boheme

pământul e în depresie

au murit geniile

a murit gloria

bătrâni fără amintiri

nici copiii nu mai sunt copii

le cresc aripi de oameni mari

înainte de a învăţa zborul

femeile sunt însă la fel de frumoase la 50 ca la 20

nu avem de ales

trebuie să mai iubim viaţa

măcar până la răsărit

e uşor să găteşti când ai din ce, spunea mama

era chiar înainte de Paşte

aflasem de la vecini că s-au băgat ouă la alimentara

am dat fuga am stat la coadă

dar s-au terminat chiar înaintea mea

am plâns până acasă

nici nu-mi aduc aminte

dacă a făcut mama ouă roşii de Paştele acela

acum găsim oricând orice

de ne-ar opri asta să plângem

Despre iluminatul casei tale

Acasă este locul unde te simţi cel mai bine, unde te odihneşti şi îţi încarci bateriile pentru o nouă zi de muncă. Chiar dacă sunt multe de făcut şi acasă, le faci cu plăcere, pentru că sunt pentru tine şi pentru cei dragi. Totul este să ştii să îţi aranjezi spaţiul cât mai frumos şi intim, cât mai plăcut ţie şi alor tăi. Iar unul din secretele amenajării ideale este iluminatul.

Şi nu e chiar atât de greu să faci asta, atâta vreme cât există homeX. Găseşti aici corpuri de iluminat moderne dar si vintage şi tot felul de decoraţiuni care mai de care mai atractive. În afară de iluminatul clasic, cu corpuri de iluminat prinse de tavan, pentru o amenajare de succes poţi folosi cât mai multe veioze, care să pună accentul pe anumite colţuri sau obiecte din încăpere.

Dacă îţi place să citeşti seara, înainte de culcare, ideale sunt 2 veioze moderne pentru noptiere, mai ales din acelea cu braţ mobil, şi cu lumina direcţionată acolo unde doreşti, mai precis pe cartea ta de citit. Dar şi veiozele vintage de a homeX sunt foarte atractive. Mie mi-a plăcut această Veioza Vintage 49287 Eglo, cu aspect de colivie de păsări, ruginie de parcă ar avea 100 de ani 🙂 Numai că trebuie să se potrivească interiorului camerei pentru a fi pusă în valoare.

veioza-vintage-49287-eglovirgula-ruginieDar mult mai practice sunt tot veiozele de care vorbeam mai sus. Eu chiar am nevoie de aşa ceva, pentru că a citi la lumina din plafon nu e deloc sănătos pentru ochi şi nici pentru buzunar. Aşa că am ales ceva modern, potrivit pentru dormitrul meu, Veioza CALPO 1 93892 EGLO, care nu e doar elegantă prin desingnul suplu şi delicat ci şi foarte economicoasă, folosind un bec cu LED de 4,5W. Să tot citeşti, noaptea întreagă 🙂

veioza-calpo-1-93892-eglo

Iar homeX vine în întâmpinarea fiecărui client cu produse de cea mai bună calitate cu scopul de a satisface cele mai exigente şi mai complexe dorinţe. Profesionalismul ridicat şi preţurile foarte bune sunt alte motive ca să îţi înfrumeseţezi casa şi viaţa cu decoraţiuni de la homeX. Şi vei fi şi în trend cu tendinţele în materie de decoraţinuni interioare pe 2016.

să nu citeşti prea multă poezie

citesc o poezie plină de metafore sugestive

aş scrie cu metafore

citesc o poezie a cotidianului

aş scrie despre cotidian

citesc o poezie abstractă până în măduva oaselor

aş scrie la fel de abstract

citesc o poezie simplă şi luminoasă

aş scrie simplu şi frumos

citesc în mine şi scriu cum sunt