totul se rezumă la dinţi

să mergi la dentist e ca şi cum ai merge la biserică

dentisul îţi pune o plombă

preotul un petic pe inimă

cel mai rău e să nu ai măsele să poţi mesteca

dar să vezi cum e să nu ai suflet

 

n-am scris de mult un vers

a murit o vreme în mine

a fost odată ca niciodată

e un început nu un sfârşit

povestitorul trăieşte

cititorul va spune şi el

în povestea aceea

eu voi fi personajul principal

Cea mai bună pizza

Pizza, paste, lasagna, cam asta se mănâncă la noi acasă, de zici că trăim în Italia, nu în ţara noastră dragă. Şi nu pentru că am fi stat pe acolo vreodată, ci pentru că fiul meu a făcut o pasiune din felurile astea de mâncare. Gătim frecvent pizza cu tot felul de ingrediente, dar câteodată simţim nevoia să cumpărăm pizza de la un restaurant din apropiere. Diferenţa între pizza făcută de noi şi cea de la restaurant constă, nu în ingrediente ci în modul de coacere. Coacerea la cuptoare cu convecţie face ca pizza să fie cu adevărat savuroasă. Am văzut astfel de cuptoare de pizza aici http://dactrust.ro/horecas/pizza-si-patiserie/cuptoare-pizza/.

Întradevăr cuptoarele de la DacTrust, indiferent dacă sunt cuptoare electrice sau cu gaz cu sistem de coacere conveior, garantează o coacere uniformă, dând gust şi aromă specială oricărei varietăţi de pizza. Ele sunt sunt realizate din oţel inoxidabil şi au un sistem de control electronic foarte uşor de utilizat şi temperatura ajustabila prin intermediul controlului electronic atât în partea inferioară, cât şi în partea superioară.

Dacă ai un restaurant sau o pizzerie şi vrei să îţi câştigi şi păstrezi clienţi ca noi, disperaţi după pizza :), este obligatoriu că îţi iei un Cuptor cu sistem de coacere conveior, electric, 12,5 kW de la DacTrust, acesta fiind un sistem de coacere cu bandă şi pietre refractare complet executat din otel inoxidabil şi cu control electronic la coacerii.
4717057Povestea se repetă şi când e vorba despre alte preparate gastronomice precum produsele de patiserie. Întotdeauna cuptorul are un rol central in bucătărie, pentru că acesta contribuie la prepararea celor mai multe mancăruri. Astfel de cuptor de patiserie găsim tot la DacTrust, indiferent că sunt electrice sau pe gaz, aceste cuptoare horeca profesionale de patiserie având un sistem de control electromecanic, termostat de coacere digital şi un temporizator pentru avertizare sonoră si înca unul pentru volumul de abur.
4562130_Small
Şi cum încă mai avem de sărbătorit primăvara şi femeia, nu uitaţi, atunci când o veţi invita pe aleasa voastră la o pizza, să alegeţi un restaurant care să aibă un cuptor de pizza de la DacTrust, pentru a vă bucura împreună de savoarea Italiei şi a preparatelor speciale din peninsulă.

O nouă Seară literară

Ieri a avut loc a patra Seară literară din seria celor desfăşurate săptămânal, la iniţiativa Cristinei Ştefan, la cafeneaua Atelier. O seară foarte reuşită, ca toate celelalte de altfel, în special datorită ingredientelor de cea mai bune calitate adăugate în compoziţia ei. Am avut în această seară poezie, poeme în proză, literatură SF şi, nu în ultimul rând, o istorie culturală a oraşului nostru.

Startul întâlnirii a fost dat de Ramona Roman, care ne-a citit câteva dintre creaţiile ei. Participanţii s-au lansat imediat în dezbaterea textelor şi în interpretarea acestora, una din teme fiind importanţa trăirii persoanale şi a transpunerii unor situaţii reale, de viaţă, în poezie.

Referitor la ultima poezie citită, cea mai apreciată de toţi cei de faţă, domnul profesor Petre Isachi a spus: “Mi-a plăcut căderea asta, reuşită, într-o anume muzicalitate, acesta fiind un semn că Ramona interiorizează ceea ce scrie, că are talent”. Recomandarea făcută în final fiind “să fie mai curajoasă în abordarea temelor, în relaţie cu prezentul, în relaţie cu ea, pentru că altfel riscă să rămână la impresionism poetic”.

Iată poezia dezbătută:

comparaţie

ca într-un vechi scenariu

sleiţi de vieţi care n-au fost trăite

doar desenate pe ziduri reci

în timp ce iar jucăm rolul sarcastic

a doi regizori fără talent

în arta de a fi supuşi discreţi

Domnul profesor Savin a menţionat că “dacă ai citit o pagină dinr-un text, indiferent dacă e proză, vers, indiferent de stilul în care e scrisă, dacă după ce ai citit-o ai simtit durere, asta e poezie”. “Poezia trebuie să şocheze” a replicat domnul profesor Isachi. “În explozia informaţională, lirică de astăzi trebuie sa faceţi în aşa fel incât să-l cuceriţi pe celalalt”.

atelier 7

S-a continuat cu prezentarea unei foarte tinere scriitoare dar şi actriţe, Micu Ştefania. O fată frumoasă, de doar 16 ani care ne-a impresionat cu profunzimea textelor ei în special cu primul dintre ele: Am adormit tânără şi m-am trezit bătrână. “La vârsta asta se scrie foarte uşor. Se scrie formidabil. Câteodata eu sunt speriat cât de talentaţi sunt unii tineri”. Pentru a scrie proză scurtă, d-l profesor Savin îi recomandă Ştefaniei să-l citească pe Nicolae Velea, Poarta, o proză senzaţională din care poţi învăţa cum se construieşte un text, cum se provoacă emoţia. Mioara Băluţă a asemănat scrierea Ştefaniei cu cea a lui Horia Aramă din Nu în faţa oglinzii.

Săptămâna trecută a venit la Seara literară, aşa cum a simţit ea, fără vreo invitaţie anume, Carina Elena Văduvoiu, o altă tânără de 16 ani, care iată că astăzi ne-a vorbit despre cartea ei, un roman SF, Jurnalul călător – Vixon. D-na profesor Mocanu, cea care i-a fost alături în debutul ei literar, a ţinut să fie prezentă pentru a o susţine pe Carina.

atelier 8

D-na Ştefan Cristina ne-a făcut o scurtă prezentare a romanului, spunând că “recuzita Carinei este lăudabilă: mister, imaginaţie, viziune cinematografică, limbaj inovat, un arsenal de cuvinte specifice în SF dar şi un narativ cursiv, captivant, rar generaţiei autoarei”, concluzia tuturor fiind “Carina are condei” 🙂

Ultimul moment al serii, special lăsat la urmă pentru a întregi o seară minunată, a fost prezentarea cărţii domnului profesor Victor Mitocaru, O istorie vie a revistei Ateneu, carte pe care orice băcăoan, şi nu numai, ar trebui să o citească, aceasta fiind de fapt istoria culturală, nu doar literară a Bacăului, din anul de început 1925, apoi din perioada 1964 până în 2014. Cartea este o enciclopedie, dar în acelaşi timp este şi un roman, talentul liric al autorului fiind remarcabil.

Domnul Mitocaru ne-a povestit apoi câteva fragmente amuzante din culisele editării şi tipăririi revistei Ateneu din perioada dinainte de 1989.

În final, “pentru redescoperirea lucrurilor simple”, am fost invitaţi de Oana Gheorghe la o expoziţie foto-haiku care va avea loc pe 24 februarie 2016, ora 12, la Universitatea George Bacovia, iar joia viitoare, la noi la Atelier vom asculta haiku şi ne vom bucura împreună cu Constantin Iliescu şi Oana Gheorghe pe strofe pline de sensibilitate.

Oare cum erau serile de joi înainte de Atelier? 🙂

atelier 6

atelier 10

atelier 9