poezie de primăvară

case înflorite în depărtare

acoperişuri roşii

unghiile unei tinere femei

rozul sfidător al copacilor

borşul de lobodă răcindu-se în oală

viaţă cât vezi cu ochii

orhideea albă doar un boboc nedeschis

eu doar o ţigară

revin imediat

revin imediat

mai am de amintit

de împlinit

de tremurat

de emoţie

de amestecat

ingredientele

a două anotimpuri

de jucat

de-a ascunsa

cu mine

vineri

o să mai fie

n-am mai scris de la începutul ploilor

n-am mai scris de la începutul ploilor

ploaia pune ordine în timp

(nu s-a oprit două zile şi două nopţi)

secundele recunosc ritmul picăturilor de apă

bat ca o inimă pe asfalt

întreabă-ţi oasele câte ore s-au scurs pe jgheaburi

ţi-aş spune poate de m-ai auzi

a fost frumos înainte

o vreme

eminesciană

pe cerul serii numai luna

şi-apleacă transparentul chip

doar o nălucă, numai una

priveşte lumea de nisip

 

nu înţelege cum oraşul

apăsător şi obosit

îşi prelungeşte-n seară marşul

spre imuabilul sfârşit

 

se va lăsa clădită noaptea

din umbrele ce se preling

peste asfaltul mut ca şoapta

când visele viaţa o-nving

 

e iar tăcerea ca absintul

pe cer o lună, jos doar vântul