Ghidul unei mutări reușite

Să te muți nu e treabă simplă deloc. Mai ales dacă operațiunea are loc de la casă la bloc, așa cum a fost cazul meu acum nu foarte mult timp. Invers este ceva mai simplu, pentru că oricât de multe lucruri ai avea, se cheamă că la casă va fi cu siguranță loc pentru toate.

Ca să o luăm pas cu pas, prima problemă care apare când e vorba despre mutarea la un nou domiciliu (sediu, etc), este sincronizarea. Adică, plecarea dintr-un loc să coincidă cu disponibilitatea spațiului în care trebuie să ajungi. Cu alte cuvinte, dacă ai ghinionul să trebuiască să te muți azi, iar locul în care vrei să ajungi nu este terminat de renovat sau vechii locatari nu au făcut deja mutarea proprie, e o mare problemă. Tu poți dormi pe la rude sau prieteni ceva timp (de preferat cât mai scurt), dar ce te faci cu mormanul de mobilă, aparatură electrocasnică, haine, lenjerii, perne, plăpumi și câte mai câte altele?

Ideal ar fi să găsești o firmă de  logistică & transport, așa cum este Star Move, care pe lângă faptul că se ocupă de transport marfă și mobilă la nivel național dar și internațional, dispune și de spații de depozitare cu destinații multiple, inclusiv pentru obiecte mari, mobilă, etc. și care poate asigura depozitarea bunurilor tale în condiții de siguranță. Dacă nu, te rogi de prieteni, rude, vecini, mai ales de unii care stau la casă și au spațiu, să îți dea vreo camera goală în care să îngrămădești totul. Să nu crezi că ai să ieși mai ieftin decât la o firmă specializată. Nici pomeneală. Și-ți mai faci și obligații pe deasupra.

depozitare

După ce ai stabilit unde te duci cu lucrurile toate, te apuci de împachetat. Dacă ai în ce. Adică, la o casă medie, ai nevoie de cca. 100 cutii de carton de dimensiuni cât mai diferite, vreo 100 kile de hârtie de ambalat, un bax de sfoară de legat cutiile, scoci, folie plastic, saci, etc. Dacă nu ai ajutoare disponibile e bine să te apuci de împachetat cam cu vreo lună înainte. Începi, desigur, cu ce nu folosești. Și câte lucruri are românul în casă, pe care nu le folosește nici măcar din an în paște… Foarte multe, vă spun eu. Și să nu credeți că voi sunteți taman excepția de la regulă. Poate că nu v-ați mutat de curând și de aceea aveți impresia că la voi nu sunt multe lucruri inutile, dar strânse acolo, cu zgârcenia omului nu foarte bogat, care gândește ceva de genul… Lasa-le să stea acolo, că nu cer bani, poate or să-mi trebuiască vreodată.

Ca să revenim la împachetatul cel de toate zilele, începem cu seturile de pahare, farfurii, oale, etc. primite cadou la nuntă. Că nunta a fost acum 20 de ani nu prea mai contează, ele sunt noi și frumoase și trebuie bine păstrate pentru nepoți. Le ambalăm cu mare atenție, fiecare piesă (de muzeu) în parte, apoi le îngrămădim în cutii, pe care le lipim cu scoci și le legăm cu sfoară. Un detaliu esential, se scrie pe fiecare cutie ce conține, e logic de ce.

Apoi trecem la fel de fel de obiecte decorative, postate elegant pe rafturile bibliotecii din sufragerie, prin vitrine și alte lăcașuri (era să zic de cult) precum și la tablourile de pe pereți. Aceeași procedură de ambalare, protejare și identificare ca mai sus. Trecem la haine, mai înâi cele care nu sunt de sezon. Le împăturim cum putem, nici nu mai contează prea mult, pentru că, după mutare, oricum vom spăla și călca totul. Important e să fie cât mai ermetic închise ca să nu intre praful, insecte sau mici animale rozătoare, mai ales dacă nu ne mutăm direct și le ducem în magazia vreunui prieten.

Acum ar fi rândul lenjeriilor de pat, cuverturilor, pernelor, pilotelor, etc. Aceste lucruri ridică altfel de probleme datorită volumului mare pe care îl ocupă. Cutiile nu mai sunt de folos, mult mai buni sunt sacii de polietilenă sau polipropilenă. Dacă cutiile să mai găsesc pe la magazine fără să coste nimic, sacii sunt de regulă destul de scumpi.

Ne apropiem treptat de bucătărie. Aici e deja o mare jale. În afară de oale, tigăi, crătiți, farfurii, tacâmuri, polonice, spumiere, desfăcătoare, curățitoare, zdrobitoare de tot felul, care umplu sertarele, mai e vorba și de stocurile de alimente din frigider, congelator, beci, etc, plus cele de ulei, zahăr, sare, orez, cafea, ceai și câte altele. Zău că e păcat să le arunci. Le îngrămădești și pe ele pe unde poți.

mutari-mobila-bucuresti

Deja am ajuns la lucrurile de folosință curentă. Atenție, ele se află peste tot, în dormitor, bucătărie, baie, etc. Pe acestea le împachetezi separat, pentru că le vei lua cu tine oriunde te vei duce: direct la casa ta sau dacă vei sta o vreme pe la prieteni. Apoi rămân mobila și electrocasnicele mari, care nu prea pot fi împachetate și vor fi mutate doar pe bază de hei rup. Și am cam terminat de strâns, asta în fericitul caz că nu ai și curte, magazie, etc. unde se găsesc, de regulă, o mulțime de scule și dispozitive specifice.

Mai rămâne problema transportului și a persoanelor care vor manipula totul (cu grijă, de preferat). Ai și aici două variante, cu prietenii sau cu Star Move. Comentariul de mai sus referitor la costul în ambele variante rămâne valabil. Eu cred că până și la mutare este nevoie de profesionalism. Cel care se ocupă cu asta știe de unde să înceapă, se organizează profesionist, are responsabilitatea lucrurilor tale. Amicului care ți-a scăpat cutia cu cristaluri pe jos ce poți să-i faci? A greșit, el a vrut să te ajute, acum îi mai dai și în cap?

Acestea fiind zise cred că cel mai simplu lucru pe care îl putem face când suntem puși în fața unei astfel de probleme este să-i lăsăm pe specialiști să se ocupe, astfel nu vom avea nici bătăi de cap, nici grijă, și nici cheltuieli mari, totul derulându-se ca la carte, iar în caz de incidente având pe cine să tragem la răspundere și să recuperăm eventualele pagube de la cei cu care am semnat un contract.

În final vă doresc mutare plăcută și fără evenimente nefericite.