Despre curăţenia casei tale

Nu ştiu alţii cum sunt dar pe mine mă apucă disperarea când este vorba de curăţenia care nu se mai termină niciodată. Oricât de mult timp şi efort ai investi în curăţenie nu reuşeşti ca totul să fie perfect. Asta pentru că nu apuci să termini într-un capăt că deja se face mizerie în celălalt. Chiar dacă apelezi la o firma de curatenie in Bucuresti tot se murdăreşte totul destul de repede. Când zici că ai terminat cu bucătăria, că e totul spălat, şters, măturat, etc., vine ora mesei şi se face iar dezastru peste tot, începând de la aragaz, chiuveta care se umple de vase, masa plină de firmituri, podeaua la fel, de zici că nu s-a mai făcut curăţenie acolo de cel puţin o săptămână.

Baia la fel. Speli cada, chiveta, WC-ul, freci faianţa şi gresia, uşa deasemenea, răsufli fericită că totul străluceşte. Apoi face baie copilul. Ştiţi voi foarte bine cam cum se întâmplă asta. În primul rând se umple cada cu jucărele. Nu neapărat răţuşte, peşti şi alte chestii plutitoare. Al meu face baie cu nişte şerpi urâţi şi cu maşinuţele care nu au metal în ele. Şi cum niciunele nu au, că acum tot e de plastic, vă închipuiţi. Îşi toarnă o jumate de bidon de săpun lichid, iar jumătate din apa din cadă aterizează pe jos. După ce îl extrag din cadă zici că a fost potopul.

Dar mai e o variantă, mai catastrofală decât bălăceala copilului. Când face doamna spa la domiciliu. Spa-ul ăsta presupune peeling cu chestii zgrunţuroase, eu folosesc cafea. Apoi felurite măşti din fructe, iaurt, miere de albine, etc. Apoi uns cu uleiuri aromate din cap până în picioare, eu folosesc ulei de migdale dulci, de gălbenele, de cocos, de ricin,etc, precum şi alte operaţiuni dătătoare de piele fină şi mătăsoasă şi păr aşişderea. Şi după o jumătate de oră de spa urmează o oră de frecat cada unsuroasă de la uleiuri, şters faianţa de care s-a lipit cafeaua, desfundat cada în care s-au scurs resturile de la măşti, etc.

cheap bridal veil

Apoi să nu mai vorbim de camere, de hol, de baloane, aici principalul inamic e praful. Nu pot să-mi imaginez de unde vine tot praful ăla. Şi dacă ai fost la fel de inteligent ca mine şi ţi-ai luat mobilă wenge ai făcut o imensă greşeală. Dacă te apucă hărnicia şi ştergi praful într-o zi însorită ai minunata ocazia să admiri cum tu ştergi praful şi el se aşează înapoi în acelaşi timp. Şi nu mai spun de petele de pe mobila şi uşile wenge. Ţi-a trecut prin cap să le ştergi cu vreun spray special de mobilă? Mare greşeală. Vor rămâne o sumedenie de urme, după fiecare mişcare pe care ai făcut-o cu cârpa pe mobilă. Nu va lipsi niciuna. Toate vor rămâne întipărite acolo, şi când vei privi din unghiul potrivit le vei vedea în toată splendoarea lor.

Aspiratul şi datul cu mopul devin astfel activităţi foarte frecvente, altfel vei avea deosebita plăcere de a avea mici vălătuci de praf pe sub pat, prin spatele mobilelor şi peste tot pe unde pot staţiona fără să îi zboare curentul. Eu una mai visez uneori că am vălătuci din aceea sub pat.

Apoi mai sunt sertarele, dulapurile, şifonierele pline ochi cu fel de fel de lucruri mai utile sau mai puţin. Mai sunt geamurile de şters şi perdelele de spălat şi călcat. Un alt subiect urât de orice femeie. Acum le ştergi, pe ele, geamurile, şi dă o ploaie faină care le rezolvă imediat. Celebrul praf care ivzorăşte efectiv în oraşele noastre se aşează instant şi în amestec cu stropii de ploaie fac bietele geamuri mai urâte ca înainte de a fi spălate.

Singura variantă ca să ai casa perfect curată este să faci şmotru vreo două trei zile sau să apelezi la o firma de curăţenie, apoi să încui casa şi să pleci. Că dacă eşti acolo, împreună cu familia, în foarte scurt timp nu se va mai cunoaşte că s-a muncit acolo.

Ştiu că începe să sune a coşmar, dar din păcate lucrurile nu sunt departe de ce am spus eu mai sus. Totul e să nu te stresezi prea mult şi să nu devii obsedată de curăţenie. Trebuie să accepţi că oricât ai munci, este fără sfărşit şi fără un rezultat cât de cât durabil. Cu vârsta însă, vine şi înţelepciunea. În sensul că, dacă atunci când erai tânără ai fi muncit continuu ca să-ţi fie casa curată ca un pahar, acum ai devenit conştientă că nu te poţi pune cu aşa ceva şi că nu e chiar o mare tragedie dacă e un pic de praf, dacă geamurile ar mai trebui spălate şi tu nu ai timp sau dacă mai calci pe frimituri prin bucătărie. Preferi să faci altceva mai plăcut în timpul ăsta şi să nu te mai superi că nu e totul perfect.

Şi chiar este păcat să îţi treci viaţa numai cu mătura şi aspiratorul în mână, cu mopul şi cârpa de praf, când sunt atâtea lucruri care nu trebuie ratate într-o viaţă de om. Nu cred că atunci când vei privi în urmă, peste ani şi ani, ţi-ar place să realizezi că ai fost femeia care a făcut în primul rând curăţenie, pierzând multe clipe pe care ai fi putut să le petreci cu cei dragi, iubind şi bucurându-te de viaţă.

A investi în curăţenie, în sensul de a apela la o firmă specializată sa facă asta în locul tău, este o cale foarte bună de a-ţi face timp pentru tine şi familia ta. Dacă ai face un calcul să vezi câte ore pe lună sau pe an pierzi făcând curăţenie cred că ai realiza cât de multe bucurii ale vieţii le ratezi efectiv, muncind pentru ceva ce nu va fi niciodată apreciat de ceilalţi  membri ai familiei. Dacă vei face pasul de a renunţa să mai faci singură curăţenie, ai să ai numai de câştigat, în sensul cel mai real cu putinţă. Timpul tău merită aceşti bani, pentru că timpul tău este tot ce ai.