rochia albă poate fi oricât de neagră în oglinda aspră a nopții

rochia albă poate fi oricât de neagră

în oglinda aspră a nopții

 

când viața îți dădea întâlnire

era totuși seară

ca un sfârșit de anotimp

cât de singur ai fi

fără fluxul și refluxul mașinilor de pe stradă

când prea curând se întorc orele

distruse de îmbrățișări

nu le-ai mai colorat de mult în roșu și alb

ți-ar fi atât de dor de mine dacă ar fi din nou iarnă

mi-am cules toate întrebările din sânge

nici un răspuns nu are tăcerea ta

dac-aș fi vrut dac-aș fi vrut dac-aș fi vrut

nopțile la mâna a doua nu se pun

nu-i așa?