Uitare

N-ar trebui să ningă pe aici

Cu fulgi corăbii înghițind secunde

E grea zăpada de tăceri și zici

Că va muri orașul de niciunde.

 

N-ar trebui să așteptăm de sus

Să aselenizeze noaptea rară

Cioplind cu cearcănele pe ascuns

Din toată clipa asta înc-o vară.

 

N-ar trebui să fie nici un glas

Care să strice forfota cuminte

A gândurilor de sinucigaș

De care nici nu-ți mai aduci aminte.