N-ai lipsit niciodată atât de mult

Odraslele timpului se îmbrăcau în galben

la întâlnirea noastră

din gara cu trenuri de jucărie.

La masă se așezau musafiri tăcuți

se jucau cu degetele prin pletele tale

ce copil drăgălaș

poate el măcar el

copil până atunci

când nimeni nu se va mai teme de viitor.

Imaculate nopțile

împrumutau cuvintele poetului

semănau cu păpușile tale

în visul blând și ușor

ca o piruetă.

N-ai lipsit niciodată atât de mult

când zâmbești ridurile din jurul ochilor

dansează cu mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *