Pandișpan cu caise

Dacă tot sunt sechestrată în casă până își face efectul maglavaisul din păr (vezi articolul anterior), și dacă tot aveam un kil de caise care trebuiau executate cumva, m-am decis să fac o prăjitură, gen pandișpan, cu caise.

Aveam de toate prin bucătărie, așa că era chiar păcat să nu fac ceva bun, de sezon. Ouăle și făina sunt bio, de la țară, așa că sper să iasă ceva nu doar bun, dar și sănătos.

Ingredientele, deci:

5 ouă mari,

125 gr. zahăr

175 gr. făină cernută bine

5 linguri ulei

două plicuri de zahăr vanilat (pentru că nu am avut esență de vanilie)

un pic de esență de lămâie (din asta am avut 🙂 )

coajă și suc de lămâie

si desigur, caise, vreo 3-400 gr.

Primul pas: desfăcut caisele în jumătăți și scos sâmburii.

Pasul doi: Separat ouăle. Aici sunt necesare câteva mențiuni. Mare atenție să nu scăpați nicio urmă de gălbenuș în albuș. Invers nu-i bai. Dar ca să vedeți că nu e dracu chiar așa de negru, eu am scăpat, fix la ultimul ou, un fir de gălbenuș, pe care l-am scos cum am putut mai bine, dar mi-a țîțîit fundul până am văzut albușurile bătute spumă 🙂 A doua mențiune, nu bateți niciodată albușurile în vase de plastic. NU SE BAT. Plasticul se degresează foarte greu, și orice urmă de grăsime va strica bezeaua fără dar și poate.

Pasul trei. Bătut albușurile (cu un praf de sare) spumă, cu mixerul, adăugat trepatat zahărul și zahărul vanilat. Bezeaua rezultată trebuie să stea băț. Și a stat.

Pasul patru. Executat gălbenușurile, tot cu mixerul, turnat alternativ uleiul și zeama de la jumate de lămâie. NU FACEM MAIONEZĂ. Turnăm uleiul rapid, amestecăm maxim 5 minute. Mai punem și esența de ce avem, eu lămâie, și coaja de lămâie și e gata.

Pasul cinci: Luăm o spatulă și încorporăm amestecând prin răsturnare, ușor, de jos în sus, gălbenușurile, alternativ cu făina. Nu amestecăm decît fix cât e strict necesar, ca să nu pierdem aerul de albuș. Mai ales că nu avem praf de copt deci aluatul va fi pufos doar datorită aerului din bezea.

Pasul șase: Încălzim cuptorul la 180 grade, tapetăm tava ori cu unt ori cu hârtie de copt, turnăm aluatul și îl nivelăm. Înfingem jumătățile de caise cu fața în jos. Le apăsăm mai tare sau mai puțin, după cum vrem să iasă la final, mai îngropate sau mai la suprafață.

Pasul șapte: coacem cca. 25-30 minute, încercăm aluatul cu scobitoarea și scoatem din cuptor.

Pasul nu știu care, dar e ultimul, nu mai contează: Tăiem și halim când e complet rece 🙂

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *