Femeile de lângă noi – femei de succes

Aici, la Poveștile unei femei, nu am cum să nu scriu despre femei de succes. Și le întâlnesc la tot pasul. Femei realizate profesional, femei mame desăvârșite, soții minunate, femei în toată puterea cuvântului. Dintre acestea, pe unele am avut bucuria de a le cunoaște personal, pe altele le-am întâlinit prin intermediul altor femei de succes, așa cum este Andra Olarean, pe al cărei blog dedicat femeilor, am aflat despre grupul de facebook al femeilor de succes, o comunitate în care dorința femeilor de a fi mai bune, mai frumoase, mai fericite, se apropie din ce în ce mai mult de realitate.

Cel mai mult m-a impresionat povestea doamnei Popa Mariana, o adevărată femeie de succes, concetățeancă de-a mea, din Bacău, și care în urma unei tragedii, a învățat că nu poți fi fericit cu adevărat decât ajutându-i pe ceilalți. Din discuția purtată de Andra Olarean, cea care a descoperit-o pe Popa Mariana și a scris despre ea pe blogul ei, am înțeles că nu trebuie să treci printr-o tragedie în viață ca să înveți să faci bine, poți lua exemplu unor astfel de oameni și să devii mai bun fără să fie nevoie să treci mai întâi prin suferință. Dar câți dintre noi reușesc să facă asta? Din păcate prea puțini.

De cele mai multe ori bolile grave, ale noastre sau ale celor pe care îi iubim, sunt acela care ne fac să ne trezim la realitate, acea realitate pe care nici măcar nu o întrezărim altfel. Suferința pricinuită de pierderea cuiva drag, în special a unui copil, cum este cazul doamnei Popa Mariana, schimbă radical modul cum aceasta privește viața, reduce importanța aspectelor materiale în favoarea celor umane, sufletești. În asta ar trebui să constea de fapt succesul unei persoane, în depășirea aspirațiilor materiale și consacrarea eforturilor pentru a fi de ajutor celor în nevoie.

Asta a făcut Popa Mariana, așa cum i-a promis fiului ei înainte ca acesta să moară de o boală cumplită, panencefalita sclerozanta subacuta, o boală virală care atacă sistemul nervos central. A înființat o asociație, Asociatia  Daniel de sprijin a copiilor cu handicap neuromotor, al carei obiect de activitate principal este centrul de recuperare care ii poarta numele: Daniel. În felul acesta, de 25 de ani, mii de copii primesc asistență de specialitate în cadrul acestui centru de recuperare și reeducare neuro-motorie.

Finanțarea acestui centru este făcută cu ajutorul oamenilor, a firmelor si statului. Greutățile întâmpinate pentru asigurarea cheltuielilor zilnice sunt mari, dar Popa Mariana face eforturi permanente pentru a asigura funcționarea continuă a centrului și a oferi tratamentele atât de necesare acestor copii.

În finalul acestui articol am să citez din cele spuse de Popa Mariana în interviul acordat Andrei Olarean:

Viata este un dar de la Dumnezeu. Este si frumoasa, dar si grea, uneori. De ce? Pentru ca, daca nu am trece si prin cele grele, nu am putea aprecia pe cele bune. Este cursul natural al vietii. Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti la fel, cu minte si suflet. Depinde doar de noi sa ne dezvoltam frumos. Trebuie sa constientizam, fiecare cine suntem si ce ne dorim de la viata si sa traim dupa un principiu sacru: echilibrul.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *