Ținuta de ocazie perfectă

O ținută de seară impecabilă nu e tocmai ușor de construit. Poate că, la prima vedere, cuvântul construit nu pare foarte potrivit, dar dacă stăm și ne gândim bine, o imagine perfectă în toate detaliile ei este similară cu o construcție. Dacă respectă principiile de bază, poate să își îndeplinească rolul cu succes, dar dacă se realizează la întâmplare, se poate ”surpa” când îți e lumea mai dragă, cea ”surpată” fiind de fapt imaginea personală.

Primul element al unei ținute de ocazie, este rochia de seară. Ea este elementul central în jurul căruia se învârt toate celelalte piese. De aceea, alegerea unei rochii de seara trebuie făcută cu mare grijă, în funcție de o serie de elemente care trebuiesc mai întâi bine evaluate.

Primul element în funcție de care se alege rochia de seară este propriul corp. Înălțimea, greutatea, forma corpului, (pară, măr, androgin, etc), culoarea pielii, a părului și a ochilor, trebuiesc atent studiate. Atuurile sunt cele care vor fi puse în valoare cu ajutorul rochiei de seară potrivite iar defectele vor fi cât mai bine mascate.

discount designer bridesmaid dresses

Un elt element important este tipul evenimentului la care se participă. La o nuntă foarte elegantă, rochia nu poate să fie mai prejos. Accesoriile, la fel, bine asortate cu rochia, trebuie să completeze un tablou perfect. Rafinamentul este cuvântul de ordine în acest caz, fiind și mai dificil de realizat dacă rochia nu este pe măsură. Rochia de seară lungă, din materiale de calitate precum dantela, voalul, catifeaua, pot crea ținuta necesară la un astfel de eveniment. Rochiile sirenă, cu crinolină, pliseurile care se poartă anul acesta, imprimeurile florale la fel de moderne în 2017, pot reprezenta ținuta perfectă la un eveniment  “black tie”.

Anotimpul în care are loc petrecerea este și el la fel de important. Dacă este vară, vom alege rochii de seară care să ne permită să ”respirăm”, materiale ușoare precum voalul, mătasea, licra, etc, lăsând pentru celelalte sezoane catifeaua sau chiar dantela. Rochiile scurte se potrivesc tot sezonului cald, dar fără a se exagera. Atenție, o rochie scurtă nu trebuie să fie și mulată. Dimpotrivă. Aceasta fiind una din regulile de bun simț care se aplică ținutelor de ocazie. Rochia lungă poate fi completată de un decolteu adânc sau de un șliț înalt, ceea ce nu se potrivește la fel de bine și pentru o rochie scurtă.

Dacă avem rochia de seară potrivită, pașii următori sunt mai simpli. Pantofii sunt următorii pe listă. Asortați cu rochia, cu tocul de înalțimea potrivită, stiletto sau cu vârful rotund, din materiale de calitate, pantofii sunt foarte importanți pentru o ținută impecabilă. Bijuteriile, poșeta sunt accesorii fără de care nicio femeie nu merge la un eveniment elegant. Dacă sunt bine alese, elegante dar fără exagerări, rezultatul eforturilor de a arăta perfect vor fi pe măsura așteptărilor.

În final, dar deloc de neluat în seamă, sunt coafura și machiajul. Realizate de un stilist, sau chiar acasă, dacă avem ce ne trebuie și un gram de talent, acestea vor aduce plusul de care avem nevoie pentru ca totul să fie așa cum ne dorim. Pentru că orice femeie visează să fie regina balului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *