Fotografia nunții tale

A fi fotograf nu este o muncă oarecare. Presupune un talent special. Un fotograf este de fapt un artist în adevăratul înţeles al cuvântului. La fel ca un pictor. Îşi alege culorile, îşi potriveşte luminile şi umbrele, apreciază distanţa cea mai potrivită, încearcă să vadă dincolo de suprafaţă, să pătrundă în inima şi sufletul modelului şi să arate lumii tot ce acesta are mai frumos. E la fel ca un muzician, vibrează la frumuseţea din faţa camerei de fotografiat, rezonează cu minunea de a fi a celui pe care îl fotografiază şi transpune totul în adevărate opere de artă.

Wedding photo backdrops set for pictures
Cu atât mai mult, în momente speciale, in care emoţiile celor implicaţi sunt fantastice, un astfel de artist realizează întradevăr lucrări desăvârşite. Albumele foto sau clipurile video realizate la evenimente precum nunţile, trebuie să transmită dincolo de generaţii, iubirea, bucuria şi fericirea mirilor, a familiei, a prietenilor şi a tuturor celor care au ţinut să le fie alături în astfel de momente divine.

Cei mai buni fotografi nunta Bucuresti sunt Adina și Andrei, un cuplu de tineri pasionați de fotografie, două personalități diferite care, lucrând împreună, formează artistul perfect, capabil să îţi descifreze emoţiile şi să le transpună în cel mai desăvârşit mod în fotografii de invidiat. Pentru că, da, toţi prietenii tăi te vor invidia (în cel mai pozitiv sens posibil) că ai întradevăr albumul de nuntă perfect.

Legendele spun că fotograful îţi fură sufletul atunci când te imortalizează într-o fotografie. Că sufletul tău rămâne captiv acolo, şi că nu-l mai poţi recupera niciodată. Dacă la vechii africani această credinţă era atât de puternică, încât respingeau pe oricine ar fi vrut să-i fotografieze, la noi, oamenii civilizaţi de astăzi, astfel de credinţe sunt imposibile, oamenii fiind mult mai informaţi, fiind fotografiaţi mereu, încă din primele lor zile. Deşi, poate sunt momente în viaţă, când ne-am dori ca toată fericirea, frumuseţea si speranţa din sufletul nostru să poată fi surprinse şi memorate pentru o întreagă eternitate, într-o fotografie.

Ce anume o face pe o mireasă să fie atât de frumoasă, întotdeauna? În primul rând o minuntă rochie de mireasă, apoi voalul, buchetul, etc. Dar dincolo de toate, cea mai importantă este sclipirea din ochii ei, atunci când îşi priveşte alesul. Toate trăirile acelea minunate, toată iubirea, toată pasiunea, unde îşi au rădăcinile dacă nu în sufletul ei frumos de îndrăgostită? Ce pierdere uriaşă ar fi dacă acele momente magice nu ar fi surprinse în fotografii la fel de minunate.

Fotografiile de nuntă sunt cele care vor dăinui suficient de mult pentru ca peste ani și ani să poți rememora cele mai frumoase momente ale nunții tale, să te bucuri că poți arăta copiilor și, de ce nu, nepoților, cât de frumoși erați în acele momente magice în care ați decis să vă uniți destinele și să formați o familie. Nimic nu poate fi mai frumos decât emoția și bucuria surprinsă într-o fotografie de nuntă perfect realizată de doi fotografi talentați și pasionați de ceea ce fac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *