3 sfaturi pentru a alege cel mai bun ghiozdan pentru copii

Deși este tentant să cumperi pentru copilul tău primul ghiozdan pe care-l găsești pe raftul de reduceri și care să fie și pe placul lui, eventual cu un imprimeu cu personajul lui preferat din desene animate, trebuie să ai totuși în vedere și alte câteva aspecte.

Un ghiozdan de școală „pleacă” dimineața cu copilul tău, și „stă” cu el până vine înapoi acasă. Este un articol esențial, în care vei pune mici provizii, cărțile și caietele, poate chiar și ceva de mâncare pentru pauza de masă. Și un rucsac este, până la urmă, o piesă din garderobă, deci copiii își vor dori un ghiozdan care să dezvăluie personalitatea și pasiunile lor.

Este complet normal pentru copii să fie interesați de rucsacuri cu personaje din desene animate, care să aibă culoarea lor preferată. Dar, în calitate de părinte, va trebui să faci o mică „inspecție” a calității ghiozdanului, precum și a confortului pe care îl va resimți copilul în urma purtării acestui articol. Fiecare compartiment se deschide și se închide ușor? Cataramele funcționează fără efort? Atunci când cauți în interiorul acestuia, cusăturile sunt finisate?

Atunci când cumperi un ghiozdan, urmărește următoarele sfaturi pentru a alege ceva pe placul celui mic, dar care să și reziste în timp și să aibă grijă de sănătatea spatelui și a posturii acestuia.

Bretele de umăr

Cel mai indicat ar fi ca ghiozdanul să fie echipat cu un bretele mai late, pentru a ajuta la distribuirea greutății și la reducerea riscului de crampe musculare sau chiar a altor afecțiuni. Bretelele mai înguste sau, mai rău, cele pe un singur umăr, pun mult prea multă presiune pe o zonă prea mică din corp.

Dacă optezi totuși pentru o geantă de umăr, cum multor copii le place să poarte, breteaua trebuie neapărat să fie dispusă pe diagonala pieptului, pentru a adăuga suport suplimentar greutății. Nu ar trebui „atârnate” de un umăr, așa cum se face cu poșetele!

Unele ghiozdane sunt echipate și cu o curea pentru piept, care oferă un suport suplimentar. Atunci când ajustezi ghiozdanul, asigură-te că acesta stă fixat pe spatele copilului și că nu atârnă undeva la o distanță mai mică sau mai mare de corpul acestuia.

Ai în vedere materialele și dotările ghiozdanului pentru copilul tău

Fibrele sintetice, precum nylonul sau poliesterul, sunt mai bune în cazul în care pe cel mic îl prinde ploaia pe drum, dar sunt mai puțin „prietenoase” cu mediul înconjurător. Dacă ai grijă de acest aspect – și, între noi fie vorba, nu ar fi rău – încearcă să găsești un ghiozdan din fibre textile naturale.

Fermoarele trebuie să fie de calitate, să se închidă și să se deschidă fără efort, fără să agațe materialul. Dacă modelul avut în vedere are un sistem de prindere cu scai, ai în vedere faptul că nu este la fel de rezistent.

În cazul în care copilul tău este pasionat de mersul cu bicicleta, multe ghiozdane sunt echipate cu un panou reflectorizant. Dar acest lucru este doar o dotare suplimentară, poți atașa manual un astfel de reflectorizant ulterior.

Optează pentru roți

Un ghiozdan pe roți nu este deloc o soluție de neglijat. Greutatea nu va mai fi pusă pe spatele copilului! Totuși, trebuie să ai în vedere că va trebui să îl care cumva pe scările din școală, și că, uneori, mai ninge! Așadar, alege unul care nu este foarte voluminos și care poate fi „plimbat” cu cât mai multă ușurință.

Avantajele utilizării unui scaun de masă multifuncțional

Încă de la vârste fragede, cei mici au nevoie de cultivarea unor obiceiuri bune cu privire la servirea mesei. Astfel că, odată cu introducerea hranei solide în alimentație, specialiștii îi sfătuiesc pe părinți să le organizeze bebelușilor un program nutrițional complet care să le asigure necesarul de vitamine.

Optează pentru un scaun de masă pentru bebeluși

Toate mămicile își doresc ca micuții lor să fie sănătoși și fericiți, și, de aceea, le oferă toate condițiile pentru a se dezvolta armonios. Bineînțeles că achiziționarea unui scaun de masă se află pe lista cumpărăturilor necesare când vine vorba de creșterea lui bebe.

Pe piața de specialitate există o sumedenie de produse pe care le poți achiziționa la un preț convenabil. Deși, la prima impresie, acest lucru ar trebui să fie de ajutor, tocmai varietatea tipurilor și modelelor existente face ca alegerea unui scaun de masă să devină o adevărată provocare pentru părinții care se află în căutarea unui astfel de dispozitiv.

Iată care sunt criteriile pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când alegi un scaun de masă:

  1. Calitatea produsului

Unul dintre cele mai semnificative criterii la care ar trebui să te raportezi atunci când alegi scaunul de masă pentru bebe constă în calitate. Este important să pui siguranța și confortul celui mic pe primul plan și tocmai de aceea, va trebui să acorzi o maximă atenție procesului de selecție.

  1. Designul plăcut

Celor mici le plac culorile vii, așadar ar fi indicat să alegi un scaun de masă pentru bebeluși care are un design atractiv. Se recomandă să optezi pentru un articol care are colțurile rotunjite pentru a evita riscul de accidentare

  1. Multifuncționalitatea

În magazinele online există modele inovatoare care au revoluționat lumea celor mici. De exemplu, scaunul de masă multifuncțional Juju Eat&Play este destinat utilizării copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 6 ani.

Acest produs poate îndeplini mai multe funcții – nu doar cea de bază, ca scaun de servit masa (pentru micuții de până la 4 ani – aproximativ 20 kg). Cealaltă utilitate constă în transformarea scaunului într-o măsuță pentru alte tipuri de activități (scris, desenat, pictat). Prevăzută cu un suport pentru pahar, creioane, acuarele sau pensule, măsuța poate deveni un adevărat loc care să-i inspire creativitatea celui mic.

  1. Specificațiile tehnice  

Optează pentru un scaun de masă cu spătar reglabil în 3 poziții care să confere un grad sporit de siguranță și în același timp să fie confortabil. De exemplu, există dispozitive ce asigură protecția maximă copilului datorită centurii de siguranță care se prinde în 5 puncte.

De asemenea, sunt necesare centurile ajustabile cu cataramă ce nu poate fi deschisă de către cel mic. Orientează-te către acele produse care oferă o stabilitate mare și care sunt prevăzute cu opritor atașat cu tăviță, contra alunecării accidentale a micuțului.

  1. Prețul

Știm bine că de multe ori prețul nu reflectă calitatea produsului. Pe de-o parte, există o serie de articole ce au costuri mici care întrunesc toate condițiile. Pe de altă parte, se pot găsi pe piață mai multe scaune de masă la prețuri colosale care nu au o calitate superioară.

Odată ce ai achiziționat scaunul de masă, bebe e gata de păpică! Poftă bună!