Avantaje și dezavantaje sisteme de încălzire uzuale

Deși e abia începutul lui octombrie, a venit frigul, temperaturile au scazut sub 10 grade chiar și ziua, așa că este obligatoriu să încălzim spațiile în care locuim și lucrăm. Sunt multe metode prin care putem face asta, cele mai întâlnite fiind încălzirea pe bază de gaz metan, curent electric, lemn, peleti sau pompe de căldură.

Dintre toate acesta am experimentat personal înclzirea cu centrală termică pe gaz, pe lemn și peleți. Ca să fac o comparație, în conformitate cu experiența mea personală, pot spune ca fiecare dintre cele trei variante are avantajele și dezavantajele ei.

Gazul reprezinta în mod clar cel mai comod combustibil pentru încălzire și apă caldă menajeră.  Nu necesită operațiuni speciale de curațare, nu necesită coșuri de fum, nu are reziduuri, dar nu este accesibil în orice locație, iar proiectarea, si instalarea sunt costisitoare. Costul încălzirii este convenabil, fiind, în această perioadă, când lemnul s-a scumpit mult, similar cu combustibilul solid.

Lemnul era, până nu demult, cel mai ieftin mod de încălzire. Creșterea accelerată a prețurilor, și posibilitățile din ce în ce mai reduse de a te “descurca” să îți faci rost de lemne, au făcut ca acesta să nu mai fie la fel de atractiv, mai ales dacă avem în vedere și inconvenientele (făcutul focului zilnic, curățatul cenușei, depozitarea, tăierea lemnelor, etc)

Cea care îmbină avantajele și dezavantajele celor două de mai sus este încălzirea cu peleți. Are avantajul lemnului, în sensul că nu necesită proiectare și autorizare și este accesibilă oriunde, dar are și avantajele gazului, oferind o oarecare autonomie, în funcție de tipul centralei, putând ajunge chiar și la 30-60 zile.

Alte avantaje ale încălzirii cu peleți sunt:

  • este ecologic în sensul că  peleții sunt neutrii din punct de vedere al emisiilor de CO2, fumul rezultat în urma arderii fiind redus, dar și prin faptul că sunt produși din reziduuri de lemn  (rumeguş, scoarta şi alte deşeuri de lemn) sau resturi vegetale (paie, floarea soarelui, coceni porumb etc), diminuând tăierea copacilor pentru încălzire;
  • costurile de exploatare sunt simlare cu cele de la instalațiile pe gaz;
  • cenușa produsă este în cantitate mai mică decât la lemn, în funcție de calitatea peleților;
  • spațiul de depozitare este cu mult mai redus decît la lemn.

Concluzia finală este că dacă nu ai acces în imediata apropiere a locuinței la conducta de gaz metan, varianta cea mai convenabilă este încălzirea și prepararea apei menajere în centrale pe bază de peleți.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *