Jurnal de oshawa – prima zi

Regimul Oshawa 7 este o dieta japoneză foarte veche dar și foarte drastică. Nyoichi Sakurazawa, fondatorul dietei macrobiotice, a descoperit faptul că alimentele puternic yang sunt necesare în această perioadă a dezvoltării omenirii, preponderent yin. Dar în afară de aceste principii specific orientale, de reținut este faptul că această dietă poate vindeca majoritatea bolilor aducând totodată echilibru interior, lumină și strălucire pe chip, liniște și pace în suflet. Cu alte cuvinte oshawa nu este un regim de slabire, deși poate avea și acest efect. Ce presupune? Trebuie ca timp de 10 zile să mănânci doar cereale Yang – grâu, orez (integral), hrișca și mei – cât mai puțin preparate, pentru a le păstra proprietățile

De ce m-am apucat eu de această dietă?

În primul rând pentru că o cunoșteam deja. Am ținut-o de câtreva ori acum mulți ani și i-am simțit efectele.

În al doilea rând pentru că am un început de ficat gras non alcoolic, iar oshawa are și efectul de purificare a ficatului.

În al treilea rând pentru că am pus câteva kilograme de paști și aș vrea să revin la greutatea mea normală.

Pregătirea pentru dietă a fost simplă. Am mers la supermarket și am cumparat, în special din zona bio, făină intergală de grâu, făină de hrișcă, de orez, fulgi și boabe de hrișcă, orez integral, mei, etc. Le vedeți pe toate în fotografii. Am investit cca 100 lei, și nu cred că o să ajungă cele 10 zile, având în vedere faptul că eu mănânc destul de mult, ca să compensez probabil lipsa variației, și să nu îmi fie foarte poftă de alte alimente.

Tot cu o zi înainte, tot la capitolul pregătire, mi-am făcut turtițe din grâu, hrișcă și orez și mi-am fiert boabe de hrișcă.

Prima zi a început foarte bine. Am fost bine dispusă încă de dimineață, și chiar am așteptat cu nerăbdare să mănânc din ”bunătăți”. Înainte de a pleca la serviciu am mâncat boabe de hrișcă fierte de seara și încălzite. Am încercat să mănânc ceva mai mult ca să fiu sigură că nu sufăr de foame în prima parte a zilei, când am multă treabă, dar nu prea am reușit. M-am simțit sătulă după câteva linguri.

Pe la ora 11 deja îmi era foame. Am mâncat jumătate din turtițe, și pot să vă spun că au fost chiar foarte bune. Drept dovadă că după vreo 2 ore le-am mâncat și pe celelalte, nu de foame ci de poftă.

La sfârșitul programului am mâncat câteva rondele de orez. M-am simțit ok, dar de pe la ora 12 am avut o durere de cap destul de neplăcută.

Acasă, m-am apucat direct de gătit. Am mai făcut un pic de aluat de turtițe. Să vă spun procedeul. Foarte simplu… am pus din ochi niște făină de grâu (majoritară) plus un pic de făină de orez și cam tot atâta de hrișcă. Am adăugat sare, apoi am început să pun câte puțină apă și să amestec ușor. Când s-a format un aluat potrivit de moale, am mai frământat puțin și am lăsat deoparte să se formeze rețeaua de gluten. Vreo oră jumate. Apoi am format turtițele cu mâna udă, m-am chinuit un pic să le fac și simpatice, nu numai bune, le-am pus pe hârtie de copt și le-am dat la cuptorul preîncălzit la 180 grade cca. jumătate de oră.

Am mai copt și niște mei, și separat arpacaș. Nu am găsit grâu întreg, dar o să mai caut mâine. Apoi am pus la fiert și niște orez integral, să fac un soi de supă. Între timp am ciugulit din cerealele coapte, am mai mâncat o rondică de orez, și pe seară am mâncat supă de orez.

Cu această mâncare ar trebui să mă descurc și mâine fără să mai gătesc nimic.

Cam atât pentru prima zi. Reluăm mâine discuția despre dieta oshawa, poate vă conving să o încercați și voi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *