Jurnal de Oshawa – ziua a doua

Ziua a doua a fost mai ușoară ca cea de ieri. Durerea de cap m-a lăsat, e drept că ajutată de un paracetamol luat aseară. Nu am gătit nimic, am mâncat din ce aveam deja făcut de ieri si alaltăieri.

Dimineața am mâncat tot hrișcă fiartă, la serviciu rondele de orez și turtițe. Acasă am mâncat cu plăcere supa de orez intergral. Ideea de a mânca ceva fierbinte contează mai mult decât gustul în sine. Asta e plăcerea mea vinovată, mâncarea fierbinte.

Cu poftele am stat binișor. Dacă ieri, prima zi de regim, nu mi-a fost poftă de absolut nimic, azi am poftit puțin la o salată de fasole boabe. Ciudat, nu? Nu mi-a trebuit ceva dulce, deși eu sunt o mare amatoare de dulce, dar mi-a fost poftă de fasole… În seara asta o să mai ronțăi niște mei și grâu coapte ambele în tigaie și vreo turtiță dacă îmi va fi foarte foame.

Pentru mâine mă gândesc să îmi iau la serviciu granule crocante de hrișcă pe care să le înmoi cu niște apă fierbinte, și desigur rondele de orez integral. M-am tot întrebat dacă aș putea mânca niște paste din făină integrală, dar nu sunt chiar așa de sigură de cât de integrală e făina respectivă. O să văd, poate mai la sfârșitul regimului, când o să mă plicitisesc total de meniu, o să încerc și pastele acelea, pentru ceva variație.

Cam atât pentru azi. Aaa, să nu uit, dimineață cântarul arăta vreo 400 gr mai puțin. Probabil s-a mai eliminat din apa în exces. Oricum e încurajator.

Ne auzim mâine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *