Tricouri pentru toată vara

Vara este cel mai frumos anotimp. Fetele se bucură să se îmbrace lejer in rochițe, fustițe și tricouri iar băieții se bucură să le vadă 🙂 Dintre articolele de îmbrăcăminte de vară cele mai versatile sunt diversele tricouri damă. Există sute de modele de tricouri pentru toate gusturile și este de preferat să avem cât mai multe modele în garderoba noastră pentru a le asorta la orice ținută.

Tricourile, în funcție de croială, pot fi purtate cu succes în aproape orice combinație cu alte piese de vestimentație. În mod clasic pot fi purtate la blugi, iar în această combinație pot avea aproape orice croială sau culoare, pot fi mulate sau largi, scurte sau lungi, decoltate sau cu guler, gen maieu sau cu mânecă, uni sau cu cele mai diverse imprimeuri.

Iată un model de tricou dama uni, cu aplicații de dantelă, care se potrivește perfect la o pereche de jeanși, putând fi purtat și ziua la serviciu sau la cumpărături dar și seara la o ieșire cu prietenii.

Alegerea tricoului în combinație cu o fustă este ceva mai dificlă. Depinde atât de croiala fustei cât și de coloristica acesteia. La o fustă dintr-o țesătură imprimată sunt de preferat tricouri damă uni, și cu cât culorile fustei sunt mai intense cu atât nuanța bluzei trebuie să fie mai neutră. La o fustă dreaptă sau conică se potrivește foarte bine un tricou larg și cu o lungime mai jos de talie, iar la o fustă largă un tricou mai scurt, până în talie pentru a evita aspectul de gogoașă 🙂 Deși există și varianta fustă largă –  tricou larg, cu condiția ca acestea să nu fie și cu imprimeuri. De exemplu această combinație simpatică, unde singurul model este format din … pisicuțe 🙂

Și salopeta sau o rochie largă cu bretele, pot fi motiv de a purta un tricou pe dedesubt. Acesta trebuie să fie, de regulă, într-o singură culoare, poate chiar alb sau negru, el nu având neapărat un rol decorativ, ci mai mult pentru acoperirea zonelor lăsate libere de salopetă sau rochie.

Ce bine că este vară și ne putem bucura de soare și căldură! Dacă ne alegem cu grijă hainele de sezon chiar ne putem bucura de fiecare zi în parte. Și atenție la protecția solară. Cu cât tricoul este mai decoltat sau fără mâneci cu atât mai mult trebuie să folosim creme de protecție solară pentru a nu ne arde pielea.

O vară bine îmbrăcată vă doresc!