Edificiul tău afectiv

Faţă în faţă cu celebra “Declaraţie de iubire” a lui Gabriel Liiceanu (editura Humanitas, 2008) nu pot să nu preiau “textul explicativ” al acestei cărţi, text explicativ al nevoii de iubire, de afecţiune, singura în măsură să “ne devină” oameni.

“Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el si pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva carora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori –, invidia lor, mărşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. ”

liiceanu

Nu contează cine sunt acei oameni către care se îndreaptă iubirea noastră, dar contează calitatea lor. “Cu cât mai deosebită este calitatea oamenilor din care este alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atât mai subtil, mai tenace este modul nostru de a persista în viaţă.”

Nevoia unei certitudini se situează atât la nivel mental, cât şi sau mai ales la nivel afectiv. “Oamenii au căutat dintotdeauna să obţină o certitudine absolută în ordinea minţii, o propoziţie care să nu poată fi niciodată infirmată, o formă de adevăr absolut; de pildă, “suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180°”. Ei bine, nevoia unei certitudini afective este şi mai crâncenă în noi. Există oare bucurie mai mare decât să găseşti corespondentul afectiv al propoziţiei de mai sus? Să ştii că există o constelaţie umană la care poţi oricând să faci recurs?”

Tu la ce constelaţie umană faci recurs când ai sufletul greu? Care este edificiul tău afectiv?

Să ne cunoaştem scriitorii – Victor Mitocaru

Am plecat de la Atelier cu zâmbetul pe buze, zâmbet pe care îl port şi acum în mine. Savoarea, erudiţia şi libertatea discuţiilor din seara asta mi-au creat o desăvârşită stare de bine, de bucurie chiar, o satisfacţie imensă de a fi stat la masă cu personalităţi ale Bacăului, de un mare talent scriitoricesc dar şi oratoric. Cred că a fost seara cu cea mai mare concentraţie de profesori şi scriitori de categorie grea, dintre toate întâlnirile noastre de joi.

Evenimentul a fost dedicat domnului Victor Mitocaru, un scriitor complet, cu un mare număr de volume publicate, poezie, umor, publicistică, monografii, etc. toate la un nivel literar de cea mai bună calitate.

Participanţi precum profesorul Petre Isachi, Teodor Calcan, Cristina Ştefan, Cornel Galben, s-au întrecut în comentarii liber curgătoare, preluările la fileu fiind făcute cu îndemânare, astfel încât de la cărţile domnului profesor Victor Mitocaru s-a trecut cu eleganţă la povestiri despre personaje celebre ale Bacăului. O astfel de anecdotă spusă de Victor Mitocaru despre istoricul şi muzeograful Iulian Antonescu a strănit hohote de râs care s-au stins cu greutate.

12936662_1237372789623737_5376628016335653910_n

Nici nu am deschis reportofonul care a înregistrat totul, nu aş putea alege un citat anume din noianul de fraze geniale spuse în seara aceasta sau dintre cele citate din memorie de Victor Mitocaru din Călinescu sau Maiorescu. Astfel de seri literare au menirea şi calitatea, pe lângă cea declarată de a ne cunoaşte scriitorii, pe aceea de a deschide şi redeschide gustul pentru lectură de calitate, de a răspunde la întrebări pe care nici nu ai ştiut că le ai, dar care vin să te completeze ca la un joc de puzzle exact cu piesele lipsă.

12938231_1237373119623704_7992226529231389337_n

Nu au absentat în seara asta Eminescu şi Bacovia, românul absolut şi poetul universal al meleagurilor noastre, de fapt ei sunt prezenţi în fiecare seară de joi, aşa cum nu a lipsit nici cartea dată din mână în mână, lecturile făcute cu suflet şi bucurie. Nici trimiterile către istoria nu au fost uitate, prin intervenţiile lui Eugen Sfichi.

Cred că sunt puţine momente în viaţa în care poţi spune că ai fost exact acolo unde ţi-ai fi dorit să fii. Pentru mine aşa a fost în seara aceasta.

12987020_1237372976290385_6140624113561559814_n

Primăvara începe cu o nouă seară literară

Să ne cunoaştem scriitorii nu e doar un slogan ci o realitate care se petrece în fiecare joi, la cafeneaua Atelier. Ieri seară, sub auspiciul unei primăveri calde şi primitoare, am cunoscut şi recunoscut doi scriitori de proză scurtă, unul deja consacrat, autorul a două cărţi, Șarpele de aramă și Nimfa pe nufăr, Sorin Coadă şi o tânără scriitoare, Diana Puiu, care face cursuri de jurnalism şi de teatru şi pe care o puteţi citi pe blogul ei.

Punctul de întâlnire a celor doi scriitori a constat în lirismul cu care îşi scriu textele, în metaforele abundente şi savuroase, în latura psihologică accentuată în special în scrierile lui Sorin Coadă. Comentariile scriitorului Theodor Calcan şi ale profesorului Victor Mitocaru ne-au purtat de la imaginarul din literatura sud-americană, la Jorge Luis Borges, la poeziile lui Aleksandr Blok, până la scriitori români precum Bacovia, Sadoveanu, Marin Preda, George Bălăiţă, Andrei Pleşu, extrăgând esenţe şi făcând recomandări tinerilor scriitori prezenţi şi prezentaţi.

Recomandarea domnului profesor Victor Mitocaru pentru Sorin Coadă a fost “să să se ia în serios şi să înceapă să pună carne pe ideile lui de personaj, să le dea nu doar idee ci şi fiinţare, atunci va ajunge la roman. Proza scurtă e o etapă pe care o va depăşi beneficiind de achiziţiile pe care le-a făcut deja”.

Motto-ul întâlnirii cred că poate fi extras din cuvintele domnului profesor Victor Mitocaru despre “cuvântul pus precum cărămida”, exact acolo unde trebuie. Sper să fi folosit şi eu exact acele cuvinte care redau starea de bine a serilor de joi, dacă nu, o să mă folosesc de una din epigramele citite de Eugen Sfichi pentru a fi iertată de cititori 🙂

Sala de judecată

Legea-i că într-un asemenea loc

Cel ce încearcă mereu a-l învinge

Pe procurorul ce acuză cu foc

E avocatul ce minte de stinge.

Cu speranţa că scriitori tineri şi valoroşi preum Sorin Coadă vor fi apreciaţi şi promovaţi în concordanţă cu talentul şi calitatea scrierilor lor, vă spun la revedere şi aştept o nouă seară de joi, cu voi, la Atelier :).

12670899_1232096000151416_3543239232138846354_n

 

Rubaiatele la Atelier

Am stat oarecum în cerc, ne-am trecut cartea din mână în mână, am citit poezii și am spus fiecare ce am simțit. Sună poate a spiritism dar nu a fost. Deși, îmi pot imagina cum spiritul lui Omar Khayyam, poetul – matematician, filozof şi astronom iranian de acum 1000 de ani, a stat acolo, la masă cu noi și a zâmbit la fiecare încercare a noastră de a-l interpreta. Omar Khayyam este un personaj misterios pe care profesorul Gheorghe Iorga (membru USR Bacău) a încercat să îl dezlege în cartea sa “Rubaiate”, de Omar Khayyam, traducere din limba persană, studiu introductiv, note şi comentarii. Această carte a fost considerată de criticul Vasile Spiridon şi de profesorul universitar Constantin Dram, drept “Cartea anului”.

“Citind cele 805 rubaiate traduse direct din limba persană, fără furcile caudine ale rimelor căutate, ale ritmului şi sensurilor asemănătoare din limba în care se traduce, lectorul are o dublă revelaţie: actualitatea unei poezii care, deşi scrisă acum 1000 de ani, pare aplicabilă la lirismul prezent, o poezie modernă şi vie, dar şi tangenţa culturii orientale care a născut aceste fermecătoare catrene, atingere de spirit, de tradiţie, de farmecul înţelepciunii milenare a omenirii, care, iată, transmite mesaje dincolo de timp şi culturi diferite”. Am citat din prezentarea făcută de Cristina Ştefan, cărţii lui Gheorghe Iorga.

“În al cauzelor deșert cine-i lăsat să alerge
Nesocotește, vai, că rânduite-au fost toate fără el.
Azi, pretexte ni se tot născocesc, pretexte, vai,
Mâine, vântura-se-vor toate cum ieri s-a fost scris!”

atelier 22

Periplul cărţii a început de la prozatorul Sorin Coadă care a citit două poezii ale lui Omar Khayyam şi ne-a explicat contextul istoric al perioadei în care a trăit poetul. A urmat Mădălina Rotaru care a considerat că Omar Khayyam “este un existenţialist, dar că el nu este o excepţie, aşa suntem de când lumea şi pământul. Acea confiscare a lui Omar de către occident, despre care vorbeşte Gheorghe Iorga, acolo este ceva mai mult de atât, diferenţa culturală nu s-a schimbat, acum câteva luni un poet iranian a fost ucis pentru o asemenea poezie. Omar a fost confiscat pentru a fi apărat politic, în sensul în care religiosul a avut dintotdeauna treabă cu politicul.”

atelier 23

Telu Leonte a spus că “în viaţă nu-i nimic întâmplător, Omar a fost numai mâna care a scris, tot ce a scris i s-a fost dictat de sus, pentru că rubaiatele sunt valabile şi după 1000 de ani şi încă alţi 1000 de ani de acum înainte”.

atelier 24

Au citit apoi cu emoţie şi bucurie Diana Mariana, Mihaela Băbuşanu, Carina Elena Vădăvoiu şi Oana Gheorghe care crede că “vinul este o metaforă a esenţei umane. Sunt realităţi general valabile în timpuri în care eram mai aplecaţi spre adâncuri, ca atunci, sau în care suntem preocupaţi de obligaţiile contemporane, ca în zilele noastre. Omar reface legătura dintre noi şi noi”.

atelier 25

Mioara Băluţă spune că “citind rubaiatele ai impresia că poetul le scria doar când consuma licioarea magică, dar eu cred că îl inspira şi atât. E o revoltă. Eu îl văd pe ca un dizident”

atelier 26

Ramona Roman crede însă că Omar Khayyam “era un dependent de alcool, într-o permanentă contradicţie cu Dumnezeu, îl urăşte şi îl iubeşte în acelaşi timp. Se spune că ateii sunt şi devin la un moment dat cei mai buni credincioşi. Sfântul apostul Pavel spune “Toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos”. Acest lucru îl găsim, în mod uluitor, în rubaiate lui Omar Khayyam, spus în diferite feluri”

“În literatură, prin traduceri succesive, prin traduceri la traduceri, drumul unei opere o poate face de nerecunoscut. De aceea traducerea directă din limba persană a Rubaiatelor, de către prof. Gheorghe Iorga este un act cultural autentic și științific, după 1000 de ani de când au fost scrise” este concluzia serii în cuvintele Cristinei Ştefan.

Cu siguranţă, lui Omar Khayyam i-ar fi făcut plăcere să stea la masă, acolo, la Atelier, că ciocnească cu noi o cupă cu vin şi să asculte părerile “mesenilor” exprimate cu lejeritate, fără reţineri, în cuvinte pline de sens şi profunzime.