Să ne cunoaştem scriitorii

E joi şi avem din nou seară literară, avem din nou poezie.

Am început în forţă, având, ca de fiecare dată, agenda plină. Din poezia online, mai vie şi mai dinamică decât cea scrisă, în special din poezia practicată de 7 ani în Lira21, doamna Ştefan Cristina a selectat şi ne-a prezentat cinci autori cu stiluri total diferite:

Adriana Butoi, filolog, din Călăraşi, admin în Lira21, o poetă cu un stil foarte personal, care a lansat recent un volum de succes “Prescurtarea literei mari”;

George Gîtlan, scrie o poezie directa puţin anecdotica care se referă la mitul feminin;

Violeta Deminescu, cu un stil metaforic, muzical. Este si cântăreaţă, îşi compune singură melodiile de muzică populară;

O poetă din Chişinău, Natalia Roman, care scrie şi proză şi care în cei 7 ani de Lira şi-a definit stilul liric;

Un foarte talentat poet băcăuan care nu doreşte să i se divulge identitatea şi scrie sub numele de Radu Luca Dupeş;

Any Tudoran, scrie pamflet, satiră, un bun observator social , o poetă care nu iartă nimic.

atelier 15

Cristina Ştefan a menţionat “că am indus ca mentalitate în Lira, să-şi găseasca fiecare un stil personal autentic, să nu fie influenţaţi unii de alţii, de mode sau de trenduri, să scrie aşa cum le dictează eul liric, lirismul lor personal”.

Poeziile citite au dat la iveală acele stiluri diferite de care ne-a vorbit de la început Cristina Ştefan. Domnul profesor Isachi a spus că “online-ul permite o anumită libertate, cenzura se coteşte” dar că “omul este stilul însuşi”. “Un scriitor original, nu este acela care nu imită, (inspiraţiile nu sunt noi, totul s-a mai spus, totul se ştie, originalitatea este o utopie a romanticilor), ci acela care nu poate fi imitat”. “Poezia este arta de a simţi”, iar cei cinci poeţi, aleşi după criterii stilistice, “sunt tot atâtea încercări de a ieşi de stereotipie, din presiunea predecesorilor, care sunt tiranici, care te desfiinţează în timp”.

atelier 17

Poetul Theodor George Calcan, a spus că “un poet este un administrator de emoţii. Stilul îl creezi în timp. Internetul îţi dă posibilitatea să te descarci emoţional în toate felurile, sub adăpostul anonimatului”. Poetul a apreciat în mod deosebit munca Cristinei Ştefan care face un mare efort “încercând să adune, să dea o direcţie, să creeze o scară valorică”. O treabă grea, laborioasă, sinucigaşă (Petre Isachi).

atelier 16

Întrebarea serii a fost “încotro literatura online”.  Impunerea noului stil în poezie, faptul că cei care practică lirismul, metafora, sunt trecuţi la arhivă, însă cei care înjură şi folosesc un limbaj pornografic sunt cei premiaţi, ne face să ne întrebăm dacă drumul pe care se merge este cel bun. Mioara Băluţă a spus că “pentru zilele noastre aceasta e o metodă de promovare. Autorul trebuie să aibă însă discernământ pe internet, să se întrebe dacă cel care te apreciază, este o voce avizată sau nu. Ai nevoie de o părere avizată. Internetul este o sabie cu două tăişuri”.

atelier 19

Despre poeziile citite de mine, d-na Ştefan, în marea ei bunăvoinţă şi cu dorinţa puternică de a încuraja exprimarea poetică a scriitorilor băcăuani, a spus că scriu “o poezie cotidiană, foarte bine legată, fără preţiozităţi, fără metafore, fără expresii căutate”. “Atena scrie aşa cum trăieşte”. Cristina Ştefan a văzut în mine varianta feminină a domnului Calistrat Costin 🙂 , pentru că “din când în când vine şi cu rezultatul exerciţiului liric”.

Petre Isachi a spus că “nu este o poezie nouă, ea transfigurează derizoriul, banalul, este o poezie a banalului din noi”. “Noutatea nu este conferită de problematică, poezia reflectă starea de spirit a prezentului, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi a eternului, iar Atena face câteva referiri foarte reuşite între clipă şi eternitate”. “Pare o poezie comodă dar nu e uşor de comentat”.

Carina Văduvoiu a remarca că e greu “a găsi profunzimea în lucrurile obişnuite”.

atelier 18

Poezia comentată de majortatea celor prezenţi:

nu am trăit mereu în bună pace cu lumea

am trecut fără să dau bună ziua
am traversat prin locuri nepermise
am dat cu aspiratorul în zi de sărbătoare
am mâncat după 6 seara
dar voi muri corect
atunci când trebuie

Cartea “10 zile din Martie” a doamnei Cristina Ştefan a fost cea care a încheiat şi încântat cu adevărat seara. Scrisă în doar 10 zile, este o carte pe care oriunde ai deschide-o eşti vrăjit, uimit şi absorbit. Chiar dacă nu eşti îndrăgostit, aşa cum nu era nici autoarea când a scris-o, devii. Devii îndrăgostit de poezia din fiecare vers al doamnei Ştefan.

din când în când scot câte un periscop
din somnul meu alb
niciodată acelaşi periscop
unul este pentru politică
altul pentru socializare
unul pentru anotimpuri
şi cel mai complicat este cel pentru cuvinte
le înalţ pe rând
la suprafaţa visului
şi văd lumea
cum s-ar spune
mă benoclez la realitate
la marea asta mişcătoare
tot nu-mi găsesc perechea somnului alb
cine ştie? poate doarme…

atelier 20

Domnul profesor Isachi a observat că “adevărata valoare a volumului stă în acea relaţie intimă cu eternitatea”. Iubirea nu este la autoare, “nici dorinţa, nici fatalitatea, poate mai mult întâmplarea care nu exclude fericirea, nu exclude implicarea, în aceasta formulă a cifrei 10”. Începând cu ziua a 9-a intensitatea iubirii scade, este insinuată moartea. “Este excepţională relaţia eros tanatos, exprimată de autoare deosebit de firesc”. În toate poeziile rezidă originalitatea scriitoarei. Remarcabila “relaţia neostentativă cu mitologia iubirii, transfigurată în toată literatura de acest tip a lumii”. Adiacent autoarea transfigurează şi metafizica omului contemporan. “Cuceritor este şi  limbajul poetic, ingenios implicat este motivul zăpezii, simbolul candorii, purificării, a stării feciorelnice”. “M-am visat un portret pe zăpadă”.

refuz câteva verbe
sunând străin şi fals
a se preta de pildă
eu mă pretez
tu te pretezi
el(ea) se pretează
nimic mai enervant
decât acest sens
de înjosire
l-aş înălţa
tu te pretezi la o iubire?
la milă?
poate la iertare…
tu te pretezi la un sărut?
pretatul ăsta apretat nu doare?
azi a trecut un bărbat
foarte aproape de viaţa mea
o făptură de vis
ca o linişte înaltă
a trecut şi mai trece
îl întreb neştiut
cum s-a pretat să plece?

Toţi cei de faţă au remarcat frumuseţea metaforelor din fiecare poezie a Cristinei Ştefan, alegând şi citind ceea ce le-a plăcut mai mult.

10 zile din Martie au fost anul trecut, 10 zile din Martie sunt pe cale să treacă acum. Dar trec cu folos pentru noi, cei care citim astfel de poezie.

Ne auzim joia viitoare 🙂

atelier 21

Seară literară 5 Haiku

În seara asta la “cafeneaua cu citire” am uitat de poezia albă sau clasică, am uitat de poemele în proză, de literatura SF, am uitat până şi de noi şi ne-am concentrat toate forţele pe “iluminarea” prin haiku. Nu ne-am mulţumit la a fi contemplativi, ci am dezbătut în stilul pur românesc, adică cu patimă, ce înseamnă haiku, care sunt regulile în scrierea lui, cum se ajunge la cele trei versuri plecând de la imagine, şi multe altele.

Întrebarea la care s-a dorit a se obţine un răspuns în această seară a fost cea pusă de Cristina Ştefan, cu privire la romanizarea haiku-ului scris de poeţii români, adaptarea acestui stil literar la spiritul şi tradiţia noastră milenară, sau încercarea de a ne substitui poetului nipon şi scrierea de haiku cu respectarea în proporţie de 100% a regulilor originale, reguli de multe ori nepotrivite nouă. Cu alte cuvinte, acceptăm metafora în haiku sau nu, una din reguli fiind lipsa acesteia.

Cel mai concludent “exemplu de adaptare la lirica românească de elită a unui haiku “iluminat” clasic japonez”, este haiku scris de Nichita Stănescu, spune Cristina Ştefan:

întunecând întunericul

iată

porţile luminii

Şi pentru că vorbim de elită, pot spune că în această seară am avut bucuria de cunoaşte şi asculta artileria grea a haiku-ului băcăuan, Ana Urma, Mara Paraschiv, Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu, toţi premiaţi la concursurile de haiku, cu multe cărţi publicate şi mai ales cu mulţi ani de studiu şi exerciţiu în stilul poetic nipon.

atelier 4

Pentru început, Brosu Constantin ne-a prezentat un scurt istoric al hiaku-ului în România,  citind câteva pasaje dintr-un material prezentat de Vasile Moldovan la cea de-a patra Conferinţă internaţională de haiku în 2007 din Japonia. A fost interesant să aflăm că primele consemnări istorice şi primele semne de interes pentru haiku au avut loc în anul 1878, când domnitorul României Carol I a primit de la un prinţ japonez două documente cu haiku. Mai aproape de noi, înainte de 1989 au scris haiku Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Primele carţi de haiku în limba română apar în afara graniţelor (prima în anul 1963 la Viena), în ţară, acest stil minimalist, nefiind tocmai bine tolerat. După 1990, încep să apară reviste, cenacluri de haiku (primul cenaclu fiind la Constanta, creat de Ion Codrescu, imediat apărând şi cel de la Bucureşti).

atelier 3

Ana Urma, haijinul de forţă al Lirei 21, cum a numit-o Cristina Ştefan, ne-a explicat regulile de bază ale haiku, plecând de la cele 17 silabe din care este compus, în structura 5-7-5, apoi la cuvântul care trebuie să simbolizeze, dar nu să numească, un anotimp, la regula celor două planuri diferite dar şi a celor trei întrebări la care întotdeauna răspunde un haiku: cine, unde, ce. Ar mai fi lipsa verbului, sau folosirea lui doar la timpul prezent sau la gerunziu, lipsa metaforei înlocuită eventual de o alegorie, etc. D-na Ana Urma ne-a citit apoi din una din cărţile sale de haiku (are trei volume single şi multe participări la antologii literare), câte un exemplu de haiku premiat pentru fiecare din cele patru anotimpuri.

Iată-l pe cel pentru primăvară:

Candelă în geam

Bonsaiul înmugurit

Leagănă luna

Mara Paraschiv, membră USR, o scriitoare care a încercat şi a performat în aproape toate genurile literare, ne-a spus că a încercat de toate pentru că la fel ca atunci când te afli în faţa unei mese îmbelşugate, vrei să guşti toate felurile de mâncare pentru a afla care are gustul cel mai bun. În ce priveşte haiku, Mara Paraschiv ne-a citit din cartea Respiraţia trupului, Editura Opera Magna, Iași, 2009, carte care a primit locul I la Concursului naţional de literatură „VISUL”. “Haiku-ul porneşte de fapt de la tanka. Tanka foloseau gheişele la întâlnirea cu samuraii.”

Ne-au citit şi ne-au explicat cum ajung la starea necesară scrierii unui text gen haiku Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu.

Haiku de Brosu Constantin, explicat de acesta ca fiind creat în urma emoţiei stârnite de amintirea imaginii ruinelor Imperiului Austriac:

Rădăcini de fag

Străpungând cazemata

Jurnalul de front

Şi Mihaela Băbuşanu, scrie tot la emoţie, la starea creată de imagine.

Strada Speranţei

Prin crăpătura casei

Lăstar viguros

Două exemple de haiku elegante şi senine, lecturate în această seară de Oana Gheorghe din volumul Fluture, încotro? premiat la Concursul de debut în volum al Grupului RO KU, sunt:

mărţişor în piept

în sfârşit un donator

compatibil

 

pomii în floare

în curtea spitalului

un cireş uscat

Mioara Băluţă, şi ea scriitoare (şi) de haiku, ne-a spus că haiku este o poezie a contemplaţiei. “Haiku transformă imaginea în sentimente. Este jumătate ce vezi, jumătate ceea ce simţi. E o stare a contemplării. Românii nu contemplă, ei se roagă, folosesc atât de multe cuvinte să spună Doamne ajută.”

atelier 5

Haiku scris de Mioara Băluţă.

Copilărie

Iarba e mereu crudă

Sub măceşii copţi

Nu puteam încheia fără câteva epigrame recitate cu umor de epigramistul grupului Eugen Sfichi 🙂

atelier 1

Poza de grup nu a fost una oarecare ci s-a încadrat tot într-un haiku:

poza de final –

locul gol rezervat

amintirilor

Cred că mă apuc de scris haiku 🙂

atelier 2

 

O nouă Seară literară

Ieri a avut loc a patra Seară literară din seria celor desfăşurate săptămânal, la iniţiativa Cristinei Ştefan, la cafeneaua Atelier. O seară foarte reuşită, ca toate celelalte de altfel, în special datorită ingredientelor de cea mai bune calitate adăugate în compoziţia ei. Am avut în această seară poezie, poeme în proză, literatură SF şi, nu în ultimul rând, o istorie culturală a oraşului nostru.

Startul întâlnirii a fost dat de Ramona Roman, care ne-a citit câteva dintre creaţiile ei. Participanţii s-au lansat imediat în dezbaterea textelor şi în interpretarea acestora, una din teme fiind importanţa trăirii persoanale şi a transpunerii unor situaţii reale, de viaţă, în poezie.

Referitor la ultima poezie citită, cea mai apreciată de toţi cei de faţă, domnul profesor Petre Isachi a spus: “Mi-a plăcut căderea asta, reuşită, într-o anume muzicalitate, acesta fiind un semn că Ramona interiorizează ceea ce scrie, că are talent”. Recomandarea făcută în final fiind “să fie mai curajoasă în abordarea temelor, în relaţie cu prezentul, în relaţie cu ea, pentru că altfel riscă să rămână la impresionism poetic”.

Iată poezia dezbătută:

comparaţie

ca într-un vechi scenariu

sleiţi de vieţi care n-au fost trăite

doar desenate pe ziduri reci

în timp ce iar jucăm rolul sarcastic

a doi regizori fără talent

în arta de a fi supuşi discreţi

Domnul profesor Savin a menţionat că “dacă ai citit o pagină dinr-un text, indiferent dacă e proză, vers, indiferent de stilul în care e scrisă, dacă după ce ai citit-o ai simtit durere, asta e poezie”. “Poezia trebuie să şocheze” a replicat domnul profesor Isachi. “În explozia informaţională, lirică de astăzi trebuie sa faceţi în aşa fel incât să-l cuceriţi pe celalalt”.

atelier 7

S-a continuat cu prezentarea unei foarte tinere scriitoare dar şi actriţe, Micu Ştefania. O fată frumoasă, de doar 16 ani care ne-a impresionat cu profunzimea textelor ei în special cu primul dintre ele: Am adormit tânără şi m-am trezit bătrână. “La vârsta asta se scrie foarte uşor. Se scrie formidabil. Câteodata eu sunt speriat cât de talentaţi sunt unii tineri”. Pentru a scrie proză scurtă, d-l profesor Savin îi recomandă Ştefaniei să-l citească pe Nicolae Velea, Poarta, o proză senzaţională din care poţi învăţa cum se construieşte un text, cum se provoacă emoţia. Mioara Băluţă a asemănat scrierea Ştefaniei cu cea a lui Horia Aramă din Nu în faţa oglinzii.

Săptămâna trecută a venit la Seara literară, aşa cum a simţit ea, fără vreo invitaţie anume, Carina Elena Văduvoiu, o altă tânără de 16 ani, care iată că astăzi ne-a vorbit despre cartea ei, un roman SF, Jurnalul călător – Vixon. D-na profesor Mocanu, cea care i-a fost alături în debutul ei literar, a ţinut să fie prezentă pentru a o susţine pe Carina.

atelier 8

D-na Ştefan Cristina ne-a făcut o scurtă prezentare a romanului, spunând că “recuzita Carinei este lăudabilă: mister, imaginaţie, viziune cinematografică, limbaj inovat, un arsenal de cuvinte specifice în SF dar şi un narativ cursiv, captivant, rar generaţiei autoarei”, concluzia tuturor fiind “Carina are condei” 🙂

Ultimul moment al serii, special lăsat la urmă pentru a întregi o seară minunată, a fost prezentarea cărţii domnului profesor Victor Mitocaru, O istorie vie a revistei Ateneu, carte pe care orice băcăoan, şi nu numai, ar trebui să o citească, aceasta fiind de fapt istoria culturală, nu doar literară a Bacăului, din anul de început 1925, apoi din perioada 1964 până în 2014. Cartea este o enciclopedie, dar în acelaşi timp este şi un roman, talentul liric al autorului fiind remarcabil.

Domnul Mitocaru ne-a povestit apoi câteva fragmente amuzante din culisele editării şi tipăririi revistei Ateneu din perioada dinainte de 1989.

În final, “pentru redescoperirea lucrurilor simple”, am fost invitaţi de Oana Gheorghe la o expoziţie foto-haiku care va avea loc pe 24 februarie 2016, ora 12, la Universitatea George Bacovia, iar joia viitoare, la noi la Atelier vom asculta haiku şi ne vom bucura împreună cu Constantin Iliescu şi Oana Gheorghe pe strofe pline de sensibilitate.

Oare cum erau serile de joi înainte de Atelier? 🙂

atelier 6

atelier 10

atelier 9

O nouă Seară Literară la Atelier

Am ajuns acasă după încă o Seară literară la Atelier. Ca de fiecare dată simt că am câştigat enorm, că am primit un cadou de erudiţie şi înţelepciune şi mă tem a nu fi la înalţimea a ceea ce s-a petrecut acolo. Dificultatea misiunii pe care mi-am asumat-o, aceea de “grefier” al acestor seri minunate, mă copleşeşte, pentru că nu ştiu dacă este posibil să redau toată amplitudinea celor spuse acolo.

Nu vreau şi nu pot să povestesc în seara asta cronologic şi sistematic 🙂 cele petrecute. Pot doar să spun este că am fost vrăjiţi de eleganţa şi profunzimea poeziei Mioarei Băluţă. Fiecare a ales o altă poezie din cele citite ca fiind cea mai frumoasă, încă o dovadă a faptului că poezia nu este frumoasă sau urâtă, nu e bună sau rea, ci este aşa cum o percepe cititorul prin prisma propriei fiinţe, înţelegerea unei poezii nefiind niciodată întreagă, completă şi nici similară cu a altuia.

Muzicalitatea unei poezii încântă de la prima citire sau audiţie. Ulterior, recitind şi analizând descoperi profunzimea mesajului, frumuseţea metaforelor, găseşti sens şi idee chiar şi fără rimă şi ritm sau poate cu atât mai mult acolo unde acestea lipsesc.

Câteva fragmente din două dintre poeziile Mioarei Băluţă, dezbătute intens în seara asta:

twillight II

tu mă visezi dar eu…

eu nu exist

o mută avalanşă mă cuprinde

un pic mai am

şi-n aerul cubist

pământ de stele pe nisip voi vinde

şi dacă mă auzi

nu eu vorbesc

e doar ecoul ţărmurilor tale

care-n pustiul lor ademenesc

fantasma mea

cu părul lung şi moale

 

singuri în dragoste

vom privi cu ochii păpădiilor

câmpul

caii vor veni să se adape din venele noastre

păsările îşi vor reconstrui cuibul

învârtim speriaţi câteva oase

plângem ca orbii care dau de apă

printre firele de iarbă

iluzionistul îşi face numărul

ca o ironie poate

în hainele largi ale pământului

ne vom povesti unul altuia

 

viaţa noastră de omizi

visele noastre de fluturi

Convorvirile domnului profesor Petre Isachi cu Jorge Luis Borges s-au prelungit în mica noastră serată literară, numai că acum s-au purtat în special între Petre Isachi și Viorel Savin şi au fost reale, dar la fel de savuroase şi pline de sensuri ca cele din cartea domnului profesor Isachi. “Convorbiri imaginare cu Jorge Luis Borges”, o carte uşor de citit, dar nu tocmai uşor de înţeles, mai ales pentru cine nu cunoaşte opera borgesiană, aşa cum o cunoaşte, în totalitate, autorul cărţii.

“Datoria mea de autor aparent omniscient şi omniprezent a fost să obţin prin limbaj ca interlocutorii şi actorii (Jorge Luis Borges => Jorge şi Petre Isachi =>Pedro) acestei intruziuni în labirintul Operei borgesiene să fie îndeajuns de diferiţi (nu total, diferiţi!) pentru a fi doi (sau mai mulţi) şi, dificultate aproape insurmontabilă, îndeajuns de asemănători, pentru a fi unul.”

Nu am cum să reproduc comentariile pe tema cărţii lui Petre Isachi, nici nu îmi propun asta, cartea trebuie citită, recitită, rumegată aş zice, pentru că vom avea parte de o lecţie enormă de filozofie, dar şi de literatură, mitologie, teologie, arte, lingvistică, fizică, istorie, semiotică, geometrie, numerologie, fiind purtaţi cu savoare de la Platon, Schopenhauer, Nietzsche, Eco, Heidegger, Derrida, Heraclit, Aristotel, Goethe sau Dostoievski, până la Eminescu, Blaga, Noica, Brâncusi, Genaru, Ştefan Munteanu, Nichita, Bacovia, Calinescu, Iorga, etc.

O altă carte pe care o am acum în faţă, şi despre care s-a vorbit în seara asta, “Lumea se petrece”, autor preşedinteţe filialei Bacău a USR Calistrat Costin. O carte încântătoare, scrisă cu umor, ironie, reflexivitate, aşa cum ne-a prezentat-o doamna Cristina Ştefan.

“Într-un fel singular în literatura română contemporană, prin coarda critico-ironico-umoristică a lirei sale, alminteri sentimentale în fondul ei”, “tumultuosul tâlcuitor e fascinat de paradoxul condiţiei umane pe care o trăieşte întru exaltare şi disperare /-/ Calistrat Costin, un poet care n-a scris un singur rând plictisitor în viaţa lui” (Ion Roşioru)

Câteva Miniaturi, Resturi, Reversuri

Vis, poate coşmar,

gândeam cum e să mori –

n-am gândit destul …

 

Marile vorbe

din istorie părea

c-au fost rostite,

când mi-a venit şi mie

rândul să închid gura!

 

Dumnezeule,

m-am învăţat cu mine,

te simt nicăieri.

La fel cum nimeni nu-ţi poate povesti poezia, trebuie să o citeşti chiar tu, la fel nici eu nu pot să vă povestesc Atelierul din fiecare joi. Pot doar să vă strârnesc interesul şi curiozitatea în a cunoaşte, împreună cu noi, scriitorii băcăoani. Sper că am reuşit.

Participanţii, toţi unul şi unul, profesorii Petre Isachi și Viorel Savin, Mădălina Rotaru, Sorin Coadă, Mara Paraschiv, Alexandra Ginga, Brosu Constantin, Oana Gheorge, Ramona Roman, pot fi descoperiţi şi în fotografii 🙂

atelier 4

atelier 5

atelier 6

atelier 7