Despre prima intalnire

Atunci cand esti singura e posibil sa ai sansa  sa te intalnesti in timp cu mai multe persoane de sex masculin, in ideea de a gasi pe cineva potrivit pentru tine. De cele mai multe ori asta se intampla dupa ce ai dat de persoana respectiva pe internet, pe un site de socializare, sau de ce nu, la recomandarea cuiva.

Oricum ar fi, inainte de o prima intalnire, discuti cu respectivul de cateva ori macar, pe messenger si la telefon. Se poate intampla sa iesi la o prima intalnire chiar dupa o

singura discutie, dar astea sunt cazuri mai rare, cand discutia respectiva iti trezeste un filling foarte puternic.

Ai timp, in felul acesta, sa-ti faci o imagine asupra acelui barbat. De cele mai multe ori se trimit poze reciproc, sau chiar se foloseste webul pentru o minima apreciere a aspectului fizic si a atractivitatii celuilalt. Vorbim aici de situatii normale, pentru ca exista si varianta in care vorbesti cu cineva timp indelungat, te simti extrem de atrasa de respectivul, dar, din diverse motive, nu va intalniti niciodata. Dar si daca va intalniti….

In fine, inarmata cu aceste minime informatii, te duci la intalnire, invitata fiind de respectivul. Esti plina de emotii, nu stii cu ce sa te imbraci, te aranjezi cat poti mai bine, si in final, vine ora fatidica. E destul de complicat momentul in care esti prima oara fata in fata cu el. Ce faci? De regula, de femeie depinde daca salutul consta intr-o strangere de mana, intr-un sarut cordial pe obraz, sau chiar o mica imbratisare. Cred ca trebuie sa lasi impulsul sa lucreze, si faci exact ce iti dicteaza inima, nu ai cum sa gresesti…. prea tare.

Apoi, ar trebui sa discutam despre cum ar trebui sa fie o astfel de intalnire ca sa dea cat mai multe sanse de cunoastere reciproca. O prima varianta ar fi ca intalnirea sa aiba loc doar intre patru ochi, intr-un loc public desigur, un loc decent, linistit, unde sa puteti vorbi, sa va puteti vedea si auzi. Un club foarte zgomotos nu cred ca e o solutie. Si nici un film la cinematograf. Poate o plimbare in parc daca e vreme frumoasa, sau la o cafenea sau ceainarie. De fapt asa se si spune prima oara: hai sa iesim la o cafea. In felul asta cred se poate obtine o stare, un raspuns fata de asteptarile avute, poti aprecia mai usor ce simti sau poti simti cand esti cu respectivul.

Mai e si varianta unei intalniri comune cu prietenii lui. Are si aceasta varianta avantajele ei. De exemplu, faptul ca ii poti vedea si cunoaste prietenii arata o deschidere a respectivului, care e clar ca nu are nimic de ascuns. Apoi cunoscandu-i prietenii e mai usor sa-ti faci o imagine despre el. Vazandu-l in lumea lui, in mediul lui, il poti aprecia asa cum e in realiatate nu cum incearca sa ti se prezinte tie. Dar sunt si dezavantaje. Tu nu cunosti pe nimeni acolo, nici macar pe el. E destul de dificil sa te bagi in conversatii in care chiar nu stii despre ce se vorbeste cu adevarat, ei, prieteni fiind, avand limbajul lor comun. Poti aparea tu in fata lui si a lor ori ca fiind cu nasul pe sus, ca nu te cobori sa discuti cu ei, ori ca fiind prea tacuta si speriata chiar, ori daca incerci sa legi ceva conversatii sa o dai in bara si poate fi si mai rau. Nici cu el nu apuci sa vorbesti prea mult, nici el nu se simte foarte bine ca ar vrea sa te implice si nu stie cum…

Ca sa il aduci pe el direct in cercul tau de prieteni e mai dificil. De obicei o femeie nu prea procedeaza asa pana nu il cunoaste bine si are convingerea ca poate fi ceea ce isi doreste.

In concluzie, daca ar fi sa aleg, eu as opta pentru prima varianta. Eu si el. Atata. Daca el vine si cu o floare la intalnire deja a castigat o parte din batalie, demonstrand ca este un caracter sensibil si ca vrea cu adevarat  ca tu sa-l placi si  sa-l iei in serios.

Despre trairile de dupa aceasta prima intalnire prefer sa vorbesc in alt articol ca sa nu lungesc prea mult vorba aici.

Altfel…despre comunicare

Avand in vedere cele spuse de Cera in comentariul ei la Despre mine, m-am gandit sa scriu un articol despre problema ei principala: comunicarea in cuplu. Am scris articolul, dar, tinand cont ca nu ma pot erija in psiholog, pentru ca nu am aceasta calificare, l-am sters. Daca vreti sa aflati parerea unor specialisti despre comunicare veti gasi foarte usor cu un search pe google.

Cel mai corect si cinstit din  partea mea e sa va vorbesc din propria mea experienta, in speranta ca ii va folosi lui Cera  sau altora. Sigur ar fi util sa scrieti si voi cum comunicati in cuplu, poate mai invatam una de la alta.

Deci, eu. Vorbareata ca toate femeile. Am mare nevoie de comunicare, nu neaparat sa vorbesc zilnic despre probleme existentiale grave si dureroase. Nu. Trebuie doar sa … vorbesc. Sa fiu ascultata si sa mi se raspunda si altfel decat cu… aha, da, nu, bine. In schimb stiu sa ascult, si incerc sa-l fac pe celalalt sa-mi spuna ce il doare, cum ii este, ca sa il pot ajuta. Asta in situatii normale, fara prea mare incarcatura.

Dar, problemele apar cand lucrurile nu mai stau chiar asa cum trebuie. Cand este un conflict, o neintelegere, nu prea mai reactionez cum trebuie. Nu mai am rabdare sa ascult si sa inteleg opinia celuilalt, vreau in schimb sa fiu inteleasa si ascultata. Daca nu se intampla asa ma enervez si chiar mai ridic si un pic tonul din dorinta de a-l acoperi pe celalalt si a ma face auzita. Stiu ca nu e bine, dar sunt colerica, si e greu sa ma stapanesc. Dar sunt constienta ca gresesc si incerc sa ma schimb.

Apoi, in alt context, intr-o situatie conflictuala, daca consider eu ca sunt nedreptatita de partener, ma supar si tac. Desigur ca se supara si el si apoi sa te tii. Cine cedeaza primul si cere pace, printr-o imbratisare sau o vorba draguta. Eu? In nici un caz. Tac asa pana la calendele grecesti. Daca el face cel mai mic efort sa ma impace renunt si chiar imi trece supararea instantaneu.

Ca sa nu o mai lungesc, vreau sa spun ca am avut partener cu care m-am inteles extrem de bine. Nu ne-am certat mai des de o data la cativa ani si ne trecea imediat. Dar si partener cu care m-am certat o data la doua zile si ne tinea pana la urmatoarea cearta.

Deci, cred ca reusita comunicarii in cuplu depinde de cativa factori importanti:

–         Temperamentul fiecaruia si compatibilitatile dintre cei doi;

–         Sentimentele care ii unesc;

–         Durata relatiei si varsta la care a demarat;

–         Educatia si experienta de viata a fiecaruia.

Daca exista sentimente puternice si totusi comunicarea nu functioneaza, cred cea mai buna solutie e apelarea la un psiholog specializat pe relatii de cuplu.

Despre sex

Sa nu va inchipuiti ca am sa ma apuc sa vorbesc aici despre pozitii, miscari, tantra sau alte minuni de genul asta. Nu, eu vreau sa vorbesc acum despre atitudine. Atitudinea pe care o are o femeie, aflata intr-o relatie de mai lunga sau scurta durata, sau casatorita, cand face dragoste cu partenerul ei.

Era de craciun o reclama la TV cu sloganul ”primeste si daruieste” in ideea ca esti mult mai fericit cand daruiesti dupa ce ai primit la randul tau. In contextul nostru cred ca cel mai bine se potriveste ”daruieste si vei primi”.

Ce vreau sa spun de fapt este ca de cele mai multe ori, atat barbatii cat si femeile, atunci cand fac dragoste se concentreaza pe ceea ce simt ei, pe ce isi doresc de la partener, fara sa acorde foarte multa importanta dorintelor celuilalt. Mai ales cand relatia e mai de lunga durata, apar stereotipiile, rutina, fiecare stie cam ce vrea el si incearca sa obtina.

Ideal ar fi insa sa ne concentram pe dorintele si placerile celuilalt. Cu siguranta ca stim ce isi doreste, daca nu, putem afla discutand intr-un moment propice. Apoi nu ne ramane decat sa facem. Pur si simplu sa ne gandim ca facem dragoste cu unicul scop de a-l face pe el fericit. Sa ”daruim” facand tot ce ne sta in putinta sa-i indeplinim dorintele, visele si chiar fanteziile. Singura limitare e sa nu facem nimic fortat sau impus, ci sa fim cat mai  naturale si sa facem aceste lucruri cu bucurie, cu placere, in asa fel incat partenerul sa simta ca o facem din dragoste pentru el.

E de asteptat apoi ca acest mod de abordare sa ne aduca si noua beneficii. Primul cred ca ar fi, destul de surprinzator de fapt, sa ne dam seama ca asta ne starneste foarte tare si pe noi, chiar daca aparent facem doar ce ii place lui. Apoi, ca sa ne intoarcem la slogan, dupa ce daruim cu siguranta vom primi, inmiit poate, totul de la partener. Cu siguranta si el va simti nevoia si dorinta sa ne aduca pe noi in al noulea cer, dupa ce noi am facut-o pentru el.

Nu stiu daca sunteti deacord cu cele scrise mai sus, as fi foarte curioasa sa va aflu parerile, indiferent ca sunteti femei sau barbati.

Cum trebuie sa fie barbatul ideal …

Cred ca e intrebarea la care e cel mai greu de raspuns. Se spune ca atunci cand ai un tel, cand cauti ceva, trebuie sa ai o imagine foarte clara a ceea ce iti doresti. Asa e si cu cautarea partenerului ideal. Trebuie sa stii cat de cat cum trebuie sa arate, si mult mai precis ce calitati trebuie sa aiba si ce defecte.

Se spune ca singurul lucru important cand vine vorba de defectele partenerului e sa i le poti suporta. Nu toate femeile pot tolera acelesi defecte de aceea nu se pot trage niste concluzii unitare. In orice caz, cu siguranta majoritatea femeilor ar exclude de pe lista barbati cu diverse vicii de genul: jocurile de noroc, alcoolul, femeile (si ele pot fi un viciu pana la urma) si probabil ca mai sunt si altele.

Apoi mai sunt si defectele grave de caracter atunci cand sunt exagerat de prezente: agresivitatea, grosolania, rautatea, gelozia, dorinta de razbunare, etc. Dupa excluderea celor doua categorii intervin nuantele, de la femeie la femeie, ce pot accepta si ce nu.

Dar cand e sa vorbim de calitati cred ca totate femeile ar recita intr-un singur glas urmatoarea lista:

– frumos, putin mai mult ca dracu;

– tandru, dar nu exagerat ca plictiseste;

– bun, dar nu prea mult ca pica de fraier;

– destept, dar nu foarte foarte ca nu te mai poti intelege cu el;

– docil, nici asta prea mult ca se duce naibii tot respectul;

– glumet, dar sa faca numai glume pe care le consider eu ca fiind bune;

– cu bani, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

– harnic daaaaaaaaaaaaaaaaaa (cu un a mai putin decat la articolul precedent)

– bun in pat, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa , dar numai cand am eu chef

Ei cam asta ar fi.