Vorbirea… ca o carte de bucate

 

Vorbele pot fi servite exact la fel ca mancarea. Asezata frumos pe o farfurie, cu tot felul de aranjamente estetice, sau mancata la graba fara prea mare fast. La fel cum mancarea are tot felul de gusturi, arome, culori si consistente la fel si vorbele spuse pot fi foarte diferite: dulci si mangaietoare, aspre si dure, acre si indiferente, picante si usturatoare. Mancarea ca si vorbirea poate fi in exces datatoare de stari proaste, sau limitata in portii si cuvinte facuta sa iti transmita doar esentialul.

Vorbele spuse, daca sunt ale unui indragostit, pot fi exact ca o… prajitura. Totul incepe cu un blat. Mai greu, mai dens, ca orice inceput. Si de obicei, bine copt. Apoi urmeaza un strat de crema, eventual alba. Cuvintele de dragoste autentica asa ar trebui sa arate, si gustul si consistenta sunt cele mai potrivite pentru dulceata celor transmise. Apoi mai vine un rand de blat. Apoi inca unul de crema, iar la final o glazura, fina, usor crocanta, care intregeste mesajul tandru, delicat si aromat. Singurul defect al unor astfel de vorbe, mult prea asemanatoare cu o prajitura… e perspectiva de a da in diabet, daca se repeta prea des.

Nu stiu de ce am inceput cu desertul (poate pentru ca e felul meu de mancare favorit…). Logic era sa incep cu …ciorba. Stiti voi, ciorba aceea care i-o serveste sotia sotului cand vine cu oarece intarziere acasa si cu oarece parfum de vinoase la bord. Ciorba de ….limba. In care doamna toaca marunt maruntel totul vreo jumatate de ora fara intrerupere, iar domnul aude cuvintele dar mici sanse sa le mai pricepeapa sensul (norocul lui).

Am sarit intentionat peste aperitive. Pentru ca ele sunt genul cuvintelor spuse la rece, care te fac sa te saturi de toate inainte de a incepe masa cu adevarat. Mai bine lipsa de ele.

Dar la capitolul felul II sau principal, avem multiple varinate. Depinde de gusturi si inclinatii. Una ar fi ghiveciul, calugaresc, manastiresc, sau cum s-o mai numi el. In care poti spune absolut tot ce vrei, fara sa se inteleaga nimic, fara sa aiba vreo relevanta. Doar sa spui. Nu importa ce. Cuvintele intepatoare, cele care te scutura putin, cu scopul de a te trezi la realitate, de a te face sa iesi din reverie, pot fi comparate cu o mancare mexicana, picanta, cu mult piper si ardei iute. Sau de ce nu niste minunate sarmalute, care te imbie cu mirosul lor, te atrag fara sa stii cum si de ce, te vrajesc si nu te poti nici cum abtine sa nu le dai curs.

Mancarea poate fi fierbinte, venita de la o persoana care iti vorbeste cu multa pasiune despre ce crede sau simte ea, sau rece si seaca, care te poate motiva sa te schimbi sau te face sa te incapatanezi si mai tare. Sau cel mai trist, poate fi doar calduta, banala, fara vlaga, fara motivatie, cea mai rea din toate.

Mai sunt si bauturile. Cele tari si aspre, cu arome puternice, care ard cu adevarul celor spuse, si de care e mai bine sa te feresti daca nu ai replica pe masura. Apoi sunt si cocteilurile, daaa, dulci, aromate, parfumate, vorbe care te vrajesc, te atrag irezistibil, te seduc si la final te lasa cu o durere cumplita de cap. Mie imi place limonada facuta cu sifon, dulce acrisoara, spumoasa, cuvinte care te fac sa zambesti, te bine dispun, poate chiar ajungi sa razi cu lacrimi si sa vrei sa mai bei si alta data.

Ce ma mira pe mine e minunata inghetata. Ea iese din tipare. E ca de gheata, si iti da fiori reci cand o … mananci, insa dulceata si aroma ei irezistibila e facuta sa te umple de satisfactie si fericire. Nu prea se potrivesc cele doua senzatii, si nu pot fi reproduse de nici un fel anume de vorbire. Exista doar varianta aceea … de la agonie la extaz, dar nu oricine poate avea sau crea astfel de stari contradictorii altora.

In final pot sa mai spun doar ca nu conteaza ce fel de mancare sau vorbire ti se serveste. Daca mancarea e bine gatita, din ingrediente de calitate, e buna orice fel ar fi ea, la fel si vorbirea, daca e cu buna intentie, cu dorinta de a te ajuta, chiar daca aparent e critica, chiar daca poate te scutura putin cu iuteala ei, e poate exact ceea ce trebuie in acel moment. Si poate va veni ziua cand va fi si plina de miere si lapte, cand te va lauda si incanta ca o dulce prajitura. Si va fi tot din multa bunavointa si iubire.

Timpul

El, timpul, ma obsedeaza. Ma obsedeaza trecerea lui peste tot si toate. E implacabil, imposibil de pacalit, curge mereu, dulce si amar. Ce face el? Trece pe langa noi, ne atinge cu aripa lui usoara, atat de usoara ca de multe ori nici n-o simtim. Mereu avem ceva de facut sau de gandit, am devenit insensibili, nu ii dam atentie, si el… trece. Iar si iar. Cu fiecare secunda, cu fiecare cuvant, cu fiecare gest, cu fiecare sarut, cu fiecare simtire.
La 20 de ani aveam o relatie buna cu el. Ne agream reciproc. Pe la 30 am inceput doar sa ne toleram, fara sa ne iubim prea mult. Acum, dupa 40 de ani, nu-l mai plac deloc si am senzatia ca nici el pe mine. Si stiu de ce. Pentru ca nu e decat un hot. Care ma fura de tot ce as putea face, trai, simti daca el nu ar fi atat de grabit. Si este din ce in ce mai grabit. Cred ca e la fel de nerabdator ca si mine. Poate a invatat chiar de la mine sa fie asa. Pentru ca eu mereu astept altceva, sper sa se intample ceva, sa vina o zi, o clipa in care sa fiu mai fericita. Si poate clipa aia chiar vine, intotdeauna vin si clipele alea, mai fericite, mai pline de trairi si satisfactii, dar din nou nu sunt suficient de atenta. Si imi scapa iarasi. Trece din nou.
Culmea e ca atunci cand asteptam, cand dorim ceva, sau chiar si atunci cand suferim, cand avem sufletul bolnav de tristete, timpul e diferit, se scurge greu, adanc si dureros ca un rau de lava fierbinte. El are acum mai multa rabdare, sta mai mult cu noi, parca ne vegheaza. Si lasa urme. Asteptarea e intotdeauna prea lunga. Suferinta la fel. De ce nu pot fi la fel si bucuria, si fericirea? Ele trec in mare graba. Timpul parca nu vrea sa le savuram cu adevarat, sa le inmagazinam in adancul sufletului nostru. Suntem superficiali cu aceste sentimente, poate pentru ca speram ca acele clipe vor veni din nou, vor fi frecvente, vor deveni poate o regula. Dar de multe ori avem o surpriza nu tocmai placuta. Nu intotdeauna fericirea vine in valuri, nu mereu ne umple casa, sufletul si gandul. Trebuie sa profitam de ea la maxim, atunci cand e la noi, cand ne calca pragul.
De mici copii facem, din pacate, eroarea de a astepta alte timpuri. Asteptam sa crestem mari, ca sa putem face tot ceea ce poate doar un adult. Si cand crestem intradevar, asteptam altele, sa terminam scoala, facultatea, sa incepem sa castigam bani, sa iubim, sa avem copii, asteptam de fapt sa treaca viata. Parca ne grabim spre final. In loc sa savuram fiecare moment. Par a sta inaintea noastra enorm de multe viitoare momente, dar trec toate intr-o clipa.
Octavian Paler spunea “Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata” http://www.intelepciune.ro/
Bagati de seama, timpul trece si pentru voi, chiar acum.
]

Gandurile

Vin fara incetare. Nu se opresc nicicand. Noaptea se transforma in vise. Colorate, animate, schimbatoare, pline de intelesuri ascunse. Nu renunta niciodata sa ne umple mintea, sa ne oblige sa le dam sens si fiinta, sa le facem sa devina reale, sa le exprimam in cuvinte sau sa le transformam in fapte.

De multe ori sunt triste, ingrijorate, intrebatoare, poate chiar tematoare, alta data senine si pline de satisfactie, sau emotionate si iubitoare. Ele se hranesc cu tot ceea ce am fost, suntem sau nu. Cu tot ce am vrea sa fim. Cu tot ce am vrea sa avem, sa atingem, sa ajungem. Cateodata privesc in urma… spre trecut, analizeaza cele intamplate, trag concluzii, poate si invataminte. Alte dati incearca sa anticipeze viitorul. Il planifica, da, pot fi foarte organizate, sau doar estimeaza variantele posibile, le apreciaza, si incearca sa le imagineze.

O parte din ele traiesc mai in adanc. In subconstient. Ele nu se lasa relevate, decat accidental, sau cand considera ca e momentul. Poate sunt doar niste vise, poate sunt reale, nu stim nicodata cu precizie. Dar pot avea o importanta majora in momente critice, pot sa ne sugereze ceva, aparent neimportant, aparent imposibil, dar care ne poate salva.

Poate nu stiti ce putere pot avea. Se spune ca daca acelasi gand se repeta de multe ori va deveni fara doar si poate realitate. Trebuie doar sa il ascultam, sa ii dam crezare, sa ii dam valoare. Si el va face totul apoi. Aseaza lucrurile in ordine, noi nu trebuie decat sa urmam pasii trasati deja dinainte.

Mai exista o clasificare a lor, in pozitive si negative. Poate cea mai importanta dintre ele. E posibil sa nu aiba nici o importanta ce anume gandim, daca gandim pozitiv. Daca putem extrage din tot ce ne inconjoara partea buna, daca reusim sa dam deoparte toate acele defecte atat de omenesti, rautatea, invidia, supararea.  Hai sa nu lasam gandurile sa ne umple mintea cu ce vor ele, sa le strunim, sa le punem la treaba, si sa profitam maxim de ajutorul lor. Va doresc sa ganditi bine.

Despre bucurie

Ce bucurii aveti voi? De ce v-ati bucurat cel mai mult in ultimul timp? Azi vreau sa vorbesc de lucruri mai simple, de bucurii casnice, obisnuite, uzuale as putea spune. Am scris alta data despre fericire si comparatia cu bucuria. Acum imi dau seama ca de fapt fericirea e mult prea complicata si greu de atins, in schimb bucuria e mai simpla, mai la indemana pentru oricine, iti trebuie mai putin ca sa te bucuri si mult prea mult ca sa fii cu adevarat fericit.

Deci, ce ne produce noua bucurie? Faptul ca intalnim un amic sau prieten cu care nu am mai vorbit de mult de exemplu. Nu stiu de ce am inceput cu asta, puteam sa scriu orice altceva. Poate pentru ca prietenii sunt cu adevarat importanti in viata oricui. Apoi, faptul ca copilul nostru a luat o nota foarte buna la un obiect mai dificil ne bucura cu siguranta extrem de mult. Faptul ca am fost apreciati de sefu, ca o lucrarea facuta de noi la job a fost bine vazuta de toti cei interesati, ca ni s-a marit un pic salariul, toate astea pot sa ne bucure de asemenea. Chiar si faptul ca am terminat de platit un credit la banca ne poate provoca o mare satisfactie.

Haideti sa facem un inventar (deh… profesia), sa numaram de cate ori suntem bucurosi intr-o zi, timp de o saptamana de exemplu. Scopul acestui exercitiu nu e neaparat de a afla un numar, mic sau mare, ci de a ne face atenti la ceea ce simtim, de a ne face sa constientizam mai mult acele momente. Sunt convinsa ca cele mai multe bucurii trec pe langa noi fara sa ne bucuram efectiv de ele. Nu de motivul lor, pe acela il constientizam cu siguranta, dar ceea ce simtim noi, asta este important, la asta trebuie sa fim atenti. Sunt prea multe de facut intr-o zi, avem prea multe ganduri, preocupari, griji, activitati nenumarate, am ajuns ca niste robotei, care tot executam diferite operatiuni, si ne e din ce in ce mai greu sa ne concentram pe ce merita trait si simtit cu adevarat.

Nu ne trebuie mult ca sa ne bucuram, sunt tot felul de nimicuri care ne pot incanta intr-un fel sau altul: primavara cu tot prinosul de nou, de cald, de bine pe care il aduce, soarele stralucind pe cer, cantecul unei pasari, florile pe care le primesti sau le vezi in jurul tau, fara sa vorbim de lucrurile cu adevarat importante din viata noastra, copii, soti, parinti, familia adica…ea fiind cea care trebuie sa ne aduca cele mai mari satisfactii.

Haideti sa ne bucuram de tot ce ne ofera viata, marunt sau important. De fapt cine decide ce e marunt, nesemnficativ si ce e important. Poate sistemul nostru de a masura, de a evalua nu e neaparat cel mai bun, asa ca haideti sa ne bucuram de tot ce e bun si frumos in aceeasi masura. Va doresc o zi plina de bucurii.