Târziu

Nopțile mele nu au chip

nicio apă nu le reflectă strălucirea

îmi scufund degetul în cerneala lor violet

și îmi pictez o lună pe umăr

lună neagră pe umărul alb

lună rece pe umărul cald.

Nopțile mele sunt străine

n-au mai întârziat de mult la cină

stelele au venit cu prima maree

și-au coborât în subsolul orelor

din ce în ce mai lungi

din ce în ce mai lungi.

Nopțile mele nu au somn

dorm iarăși amintirile cu tine.

Însuflețire

Poemul acela n-ar fi trebuit

să fie scris vreodată

cuvintele sale erau ușoare

ca inima tânără

și grele ca piatra necredinței

erau înalte ca pasărea

și joase ca păcatul.

Poemul acela n-ar fi trebuit scris

fără început era

și fără sfârșit

cine să-l citească printre rânduri

peste rânduri

de la capătul rândului încolo

cine să-l tacă și să-l asculte.

Poemul acela nici măcar nu era un poem

era un suflet în oglinda foii.

Repetiție

În fiecare noapte e la fel

luna întoarce întunericului

celălalt obraz

așa e creștinește

își spune în gând.

Femeia care nu doarme

își leapădă tinerețea

ca o mântuire

obrazul la fel de alb

n-a învățat încă să plângă

nici să moară.

În fiecare noapte e la fel

femeia lună

întoarce vieții celălalt obraz

cel care știe să viseze.