nu e nimeni mai viu decât noaptea asta
ca un dicţionar de neologisme
alegi cuvântul cel mai greu
poate îl vei rosti până răsare luna
şi ies vârcolacii gândurilor
ziua nu ai curaj
te orbeşte tropotul cailor pe suflet
noaptea însă
te speli pe faţă cu aripa neagră a vieții
Între două amănunte
al treilea sunt eu
exist doar atunci când zâmbesc
răsfoită ca o carte
contez doar când soarele strălucește
în părul meu
când privesc albumul cu fotografiile
celuilalt început
visez doar când e luna nouă
în vărsător
în rest nu dorm
aștept să se întâmple.
Vise camuflate în zâmbete
în mângâierile cuvintelor moi
coborâte din gura ta pe coapsă
pe talpa blândă a piciorului
pe umărul fără sfârșit.
În liniștea care alunecă
umbră pe zidul dintre astăzi și mâine
poetul deghizat în curtezană
și-a scris poezia:
În urma ploii
o fericire nouă
ca un mulțumesc.
Nopțile mele nu au chip
nicio apă nu le reflectă strălucirea
îmi scufund degetul în cerneala lor violet
și îmi pictez o lună pe umăr
lună neagră pe umărul alb
lună rece pe umărul cald.
Nopțile mele sunt străine
n-au mai întârziat de mult la cină
stelele au venit cu prima maree
și-au coborât în subsolul orelor
din ce în ce mai lungi
din ce în ce mai lungi.
Nopțile mele nu au somn
dorm iarăși amintirile cu tine.
