Rolul meu

images

Să joc un rol

Să mă prefac

Ca fericirii să îi fiu pe plac

Să mă accepte langă ea

Să nu mă uite undeva

Unde tristețea a înflorit

În chinuri

Trist surâs mi-a dăruit.

Să joc un rol

Al clipei de acum

Să mă pătrund de al meu drum

Să mă ascult

Să mă iubesc

Să uit adânc

De amintirile ce nu mai cresc.

Să joc un rol

Îl pot juca doar eu

Nimeni nu-l știe

Nimeni nu l-ar vrea

E jocul cu destinul

Și cu viața mea.

Pentru Gândul din cuvânt al Irealiei.

 

(S)clipire

1959
Doar o clipă cât un gând

Genele cad coborând

Bordaj ochilor, bordaj frânt

Lacrimi să nu spele cânt

Zborul să nu-și ia avânt

Fluturii cei din adânc

Să se întoarcă în pământ.

Pentru gândul din cuvânt al lui Irealia, întrucât nu am fost pe fază, nu am postat la timp ca să mă pot înscrie în tabel.

Provocarea de luni… Bradul

craciun2

Am atârnat în brad cinci globuri de iubire

Am aprins lumânări la fiecare amintire

Am pus apoi în vârf o stea

Să strălucească vie în calea ta.

Bomboane dulci am pus momeală

Și multă, argintie, poleială

Să te atragă în acest ajun

Să nu ne uiți tu, Moșule Crăciun.

Și lungi ghirlande colorate

Și portocale dulci aliniate

Le-am adunat ca poate foamea nu ți-o trece

Că lung ți-e drumul din Laponia ta rece.

Și un copil a stat și-a admirat

Frumosul brad ce cu iubire a fost ornat

Și te așteaptă pe la el să treci

Și vrea doar o chitară electrică, un telefon de fițe și o mașină smecheră cu telecomandă, să-i aduci 🙂

Am vrut sa scriu o psi luneala serioasa, dar n-a fost sa fie :-). dar ma inscriu oricum in tabelul de la psi.

Recurs la destin

O să fac recurs

La propriul meu destin

Creionat nebun

Din stele şi chin.

N-o să accept sentinţa

De-a trăi amar

Doar în umilinţa

De-a iubi, calvar.

Noduri de s-or strânge

Împrejurul meu

În desiş s-or frânge

Crengi de curcubeu.

Ştiu că-mi curge viaţa

În asimptote doar

Voi găsi dulceaţa

În infinitu-amar.

Şi nu voi lăsa

Lampadar să-mi fie

Discul ce apune

Soarelui sosie.

Şi în iarna rece

Peisaj salin

Un mesaj voi trece

Către al meu destin.

Să îmi lase credinţa

În abţibilduri false

Să-mi ia năzuinţa

În iubiri frumoase.

E ultima duzina pe anul acesta. Nu aveam cum sa lipsesc, chiar daca mai la urma…