Duzina de cuvinte ….. Dimineata

E iarasi dimineata. Un dor dulce m-a cuprins imediat ce am deschis ochii. Dorul de tine, dorul de mine, dorul de emotia intensa dintre noi, dorul de privirea ta patrunsa de iubire dintr-o alta dimineata. Aceea in care mi-ai facut declaratia. Declaratia de dragoste.

Razele de soare si-au gasit drumul spre mine, prin perdeaua fina si dantelata, si imi cuceresc ca un decurion, corpul, fata, ochii si mintea, ca intr-un dans al ielelor, dans frenetic, dans lasciv, dans interzis, ca o desprindere de lume, de vis, de nori si de parfumul anilor.

De undeva de la distanta, se aud de pe dealuri indepartate, clopote grave, clopote triste, ca o dezlegare de noapte, o chemare spre o alta lume, lume a sufletului, lume a linistii, neperturbata de nimeni si de nimic.

Ma ridic incet, si deschid larg geamul camerei. Aerul tare, imbalsamt de mirosul tuturor florilor navaleste in narile mele, patrunzand adanc in plamanii dornici sa respire, sa traiasca, sa simta.

E iarasi dimineata, dimineata de lumina, dimineata vietii, dimineata lumii. Totul reincepe, totul revine, totul renaste. Si eu odata cu ea.

Aceasta a fost provocarea nr. 22 a Clubului Psi.

Bunica

Lăsând la o parte lucrurile care nu mă atrag la ea, aici mă refer la politică şi “punerea la cale a ţării”, bunica este bunica.

E unica. Are mereu un zambet ca un vis de toamna in coltul gurii. Ii place sa cante tot ce aude pe la radio, radio care e permanent dat mult prea tare in bucatarie, locul ei preferat desigur. Nepotii sunt indragostiti de ea. Are un fel unic de a se pune in mintea lor. Rade cu ei de toate prostioarele, alearga cu ei, danseaza cu ei, ii asculta atenta la tot ce vor ei sa-i comunice. Ii intelege pentru ca se poate racorda la mintisoarele lor fara nici un efort.
Nu vorbeste niciodata 100% serios. Sau daca o face nu stii cand se intampla asta. E cam poznasa ca sa spun asa pentru o bunica. Si e foarte, foarte …curioasa. Are un fel al ei de a te iscodi, sa afle ea tot ce ai facut, simtit si gandit… nu trebuie sa-i scape nici un detaliu.
Are tot timpul idei destul de … nazdravane. Are propriile pareri despre absolut tot ce se intampla, in politica mai ales. Stie toate stirile si toate noutatile. E haioasa si daca stai cu ea ceva timp te simti parca eliberat de orice stress. Te face sa razi, sa uiti, sa te bucuri. E sufletista si darnica. Da tot ce are daca se nimereste sa ii ceara cineva. Nu are mai deloc simtul proprietatii. Daca ceilalti sunt fericiti este si ea.
Nu traieste din amintiri ca majoritatea celor in varsta pentru ca spera prea multe prin ochii copiilor si nepotilor ei. E bunica baiatului meu si mama mea si o iubim cu totii.

 

Duzina de cuvinte….extaz de primavara

E primavara. Cea mai frumoasa primavara din viata mea. O sa ma intrebati de ce. Cu ce este diferita aceasta primavara de celalalte. Este. Pentru ca e cea de acum, cea pe care o traiesc, o simt, o iubesc. Am cules ieri prima capsuna din gradina. Era singura rosie si coapta. Statea ascunsa intr-o frunza, ce o proteja ca un caus de toate ploile din ultima vreme. Am mancat-o imediat. Ce gust sublim, de soare, de tandrete moale si dulce, de rasfat diafan. O clipa de extaz. M-am uitat In jur. O fetita trecea pe strada de mana cu mama ei. Avea cirese la ureche, iar chipul ei era Fericire. Cred ca si numele ei era tot Fericire. Sau daca nu, ar fi trebuit sa fie. Avea ochii caprui si calzi ca de caprioara, cu reflexe in mii de culori, conturul fetei parca era trasat cu un carbune de cel mai renumit pictor. Parul ei saten, cu sclipiri aurii, ii dansa in dulci cascade pe umeri in timp ce mergea. As fi vrut sa fiu ea, poate sa fiu din nou ca ea. Sa privesc lumea calma, cu ochi de copil, sa ma bucur cu adevarat de primavara de lumina. Sa ma visez libera ca un cal salbatic alergand pe campiile fara sfarsit. Doar sufletul meu sa priveasca lumea ca un cautator. Mintea sa fie libera. Sa nu sper, sa nu doresc, sa nu plang. Doar sa astept, sa traiesc, sa visez in culori, sa pot simti ca plutesc, ca zbor. Si dincolo de toate sa fie doar cuvantul: PRIMAVARA.
Aceasta a fost provocarea nr. 21 a mult apreciatului club PSI.

Ploaia

Iata si tema de astazi propusa de dragul Club psi.

Ploaia cuminte. Vine si se aseaza blanda peste noi, peste toti. Ne acopera, ne protejeaza, ne alinta, ne chema sa dansam prin ea. Si in ea. Ne uda parul si picioarele. E putin trista. Dar se inveseleste repede daca iese un colt de soare si o lumineaza. Apar brusc infinite curcubee in fiecare picatura de apa. Sau doar unul, imens, care inconjoara cerul. Cerul si pamantul. O sa ii caut capatul si o sa incep sa urc, sa ajung sus de tot si sa privesc nemurirea. Sa simt infinitul. Sa ating fericirea. Apoi o sa cobor alunecand ca pe un imens tobogan.
Ploaia suparata. Se napusteste asupra noastra. Dintr-o data, fara avertisment. Se bucura enorm sa ne ia prin surprindere. E firea ei, naravasa ca un mandru cal salbatic, care scoate scantei cand atinge pietrele lumii cu copitele. Lungi scantei, care se preling peste noi, insotite de groaznice zgomote ale cerului coborat aproape de pamant.
Ea, ploaia, este apa vietii, este hrana zeilor, stinge setea pasarilor, se lasa absorbita in adancul pamantului, hraneste samanta pierduta de floare, ne spala ranile si suferintele. O iubesc. Si ea ma iubeste.