Poale-n brâu

Din ciclul “Nu faceţi ca mine” vă prezint povestea brânzoaicelor moldoveneşti. Drept introducere va dau un sfat (singurul care poate fi urmat cu încredere din acest post). Dacă cumva vă vine vreo idee strălucită, să gătiţi ceva ce nu aţi mai făcut anterior, şi sunteţi la fel de gospodină ca mine, faceţi ceva, orice, ieşiţi la o plimbare, urmăriţi un film bun, organizaţi o petrecere, orice, numai să uitaţi de ea… de idee. Din păcate la mine nimic nu funcţionează când e vorba de ideile proprii. M-am trezit cu ea de dimineaţă, am rumegat-o jumătate de zi, am cumpărat nişte drojdie (că restul am bănuit că am prin casă) şi am purces la treabă.

Nu înainte de a studia vreo oră site-urile cu reţete. Recunosc că ideea iniţială era să fac pâine de casă. Cum am ajuns la concluzia că mai bine fac brânzoaice să nu mă întrebaţi, conexiunile neuronale implicate fiind mult prea complexe pentru a putea fi redate în cuvinte. Probabil că motivaţia a fost că aveam nişte telemea nu prea sărată care trebuia utilizată rapid.

Am răsfoit eu site-urile cu reţete….nimic satisfăcător. Când îmi venea deja să dau cu internetul de pământ, brusc m-a lovit revelaţia. Ce-mi trebuiesc mie reţete online când eu am ditamai raftul cu cărţi de bucate. Apuc una, cea mai rufoasă, în subconştientul meu născându-se probabil ideea că dacă e mai obosită, e mai bună, arătând aşa pentru că a fost utilizată mai des. Nu de mine desigur, de mama, că ea a cumpărat-o. Se numeşte “1000 reţete pentru gospodine” de Elena Ibrian, publicată în anul 1992. Evident nu îmi era adresată mie, trebuia să-mi dau seama din titlu. Era pentru GOSPODINE…. În fine, am găsit rapid reţeta, am citit-o de vreo 3 ori fără să reţin nimic şi… pe cai.

Prima problema a fost cum măsor eu făina… Din ochi desigur. 500 grame de faină reprezintă fix jumate de pungă de un kil. Normal, nu? Apoi ar fi trebuit să adaug 150 grame de untură bine sleită. Acum că nu aveam untură era clar, am folosit unt, dar cum e cu treaba cu bine sleită? Adică tare? Întărită? Sau moale, înmuiată? Prea complicat pentru mine. Aşa că am decis să pun untul într-o farfurie şi să pun farfuria pe oala în care fierbea ciorba. Când am vâzut că jumate din unt fierbea şi restul nici nu se topise măcar am luat farfuria de pe oală am frecat untul cu furculiţa, l-am lăsat să se răcească şi l-am pus peste făină. Am amestecat puţin, că frământat nu pot să-i spun, apoi am realizat că eu aveam doar vreo sută de grame de unt, nu era suficient, aşa că am mai pus nişte ulei de măsline. Cât? Habar nu am, că am turnat direct din sticlă. Apoi am adăugat laptele in care am dizolvat drojdia, am început să frământ, dar cum laptele nu a fost suficient (că l-am pus tot din ochi) am mai adăugat nişte apă călduţă, şi în fine am reuşit să frământ. Dar, ups, uitasem de zahar şi sare. Le-am pus peste aluatul gata format, am mai frământat niţel, până nu am mai simţit chiar toate granulele de zahar şi gataaa.

Mă uit din nou în carte… surpriză, zice că sa-l dau la rece, la crescut, pentru 3 ore… La rece???? Din toate cunoştinţele mele într-ale bucătăriei eu ştiu că aluatul creşte la cald. Mă gândesc, dacă a greşit tanti reţeta? Dilemă mare… până la urmă bag ligheanul în frigider. După vreo oră verific, crescuse. După alte două ore scot ligheanul. Crescuse fix atât cât era după prima oră. De ce a trebuit să-l las trei ore dacă nu a crescut decât în prima? Greu de înţeles.

Între timp preparasem compoziţia. Brânză, două ouă, un pic de smântână, zahăr turnat cu punga, şi esenţe. Aveam de gând să pun şi esenţe adică. Pentru că surpriză… se terminaseră toate. Zic, lasă că pun coajă de lămâie. Deschid frigiderul nici lămâie nu mai era. Găsesc nişte praf de scorţişoară. Ştiu că se pune la plăcinta cu mere nu la cea cu brânză. Ce contează… lasă că merge. Pun şi nişte stafide, că din alea aveam din belşug, şi gata.

Caut sucitorul… parcă, parcă aveam eu şi aşa ceva. Da, aveam, norocul meu, că altfel chiar ar fi fost jale. Întind aluatul direct pe masa din bucătărie, dau să tai pătratele (triunghiuri, romburi, şi ce-or mai ieşi), dar mă întreb cum să fac asta fără să zgârii masa cu cuţitul. În fine, cu atenţie desigur, n-am zgâriat nimic. Mă apuc de format brânzoaicele. Iar întrebare de baraj… cum trebuie să fie dumnealor, rotunde, pătrate, sau triunghiulare? Ca să rezolv problema le-am făcut de toate trei. Am pus câte două linguriţe de umplutură, deşi în reţetă zicea doar de una, şi mă pregătesc să le ung cu ou bătut. Dar cu ce pana mea să le ung? Că pană, cum avea bunica la ţară, n-am. Aşa că le-am uns cu degetele proprii şi personale. A durat unsul mai mult ca formatul brânzoaicelor….

Cuptorul era încins deja, la 230 grade, (în carte scria să coc la foc bun), bag tava şi programez pentru o oră. Noroc că după jumătate de oră m-am dus să mă uit. Erau super coapte, dacă le mai lăsam 5 minute se ardeau.

Acum, la ora la care scriu, am mâncat deja patru.

Bune, aluatul uşor crocant, interesante la gust datorită prafului de scorţişoară… cu alte cuvinte, având în vedere că n-am respecat nimic din reţeta aia au ieşit nesperat de bine.

Pun şi două poze, dar numai dacă promiteţi că nu le studiaţi cu atenţie, şi mai ales dacă promiteţi să nu rădeţi (prea tare).

IMG-20130524-00004

IMG-20130524-00005

Ghiveci de legume

Va era dor de retetele mele? Daca ati putea sa raspundeti, sigur s-ar auzi un… NUUUUUUU, nu mai vrem retetele tale aiurite, salate cu urechi de iepurasi si supe amestecate :-). Dar eu nu ma las si va arat azi ce minune de mancare am facut duminica. Stiti voi, duminica de cumparaturi si gatit. De data asta nu am mai studiat nici un fel de retete de pe net sau de aiurea. Am facut direct ce m-a taiat capul. E drept ca am mai facut si alta data ceva similar, deci am putintica experienta.

Deci ingredientele:

Evident e tot o mancare numai din legume. Trebuie sa mai slabesc, de aia. E un soi de ghiveci, tocana de legume, sau cum vreti voi sa-i spuneti.
Ingredientele secrete sunt: in poza, sticla din mijloc e cu un fel de suc de rosii facut de mama din rosiile din gradina ei si, ce nu se vede in poza, un mix de plante aromatice uscate tot din gradina mamei.
Deci, curatat si taiat mai marunt, ceapa, morcovul, radacina de patrunjel, si telina. Pus in oala (cratita sau ce-o fi ea) la prajit un picut cu ulei de masline. Pus fasolea pastai si brocoli rupe cu manuta in alta oala la fiert cu sare. Cand sunt cam jumate fierte adaugat peste radacinoasele vesele. Cu tot cu o parte din apa in care au fiert. Lasat pe foc si intre timp curatat celelalate legume (cartofii, dovlecii, rosia si ardeii), si adaugat in straturi. Pus sare fara zgarcenie, ca atatea legume necesita mai multisoara. Adaugat sucul de rosii, tot in cantitati generoase. Presarat la urma mixul de plante aromatice, si e gata de bagat la cuptor. Adica asa:

Sau asa (scuze poza e …miscata, cred ca s-a emotionat :-)) :

Pus la cuptor minim o ora, eu am lasat chiar o ora jumate, adaugat multa verdeata, si e gata:

Se poate manca rece sau calda, ca garnitura la ceva carnita sau nu, cu smantana sau fara, cu paine sau fara, oricum doriti de fapt. Si e foarte foarte gustoasa si cred ca si sanatoasa.
V-am pupat, si desigur… pofta buna.

Povestea supei crema de conopida

Duminica e ziua pentru cumparaturi saptamanale si pentru gatit. Pe mine si mancarea 🙂 . Asa ca inspirandu-ma vag din reteta lui Ana Maria de supa crema de broccoli, am pornit hotarata sa cumpar toate cele necesare. Ajung la Kaufland, umplu cosul cat de cat, si cand sa iau broccoli, ia-l de unde nu-i. Nici urma de broccoli pe acolo. In schimb un munte de conopida. Asa ca am zis, de ce nu. Are cam acelasi gust si sigur acelasi miros de varza. Culoarea difera. Ajung acasa, asez cumparaturile fiecare pe unde le e locul si ma gandesc. Ia sa caut totusi o reteta de supa crema de conopida, nu de broccoli, ca poate o fi diferita. Gasesc una. O ajustez din mers, adaugand un ardei capia rosu (pentru culoare mai mult), eliminand frunzele de telina si adaugand frunze de patrunjel ca din astea aveam.
Curat legemele, rad morcovul, tai cartofii bucatele, tai ceapa marut, si ardeiul la fel le calesc in putin ulei de masline si pun apa sa fiarba cu sare si putin piper. Si atunci brusc, ma loveste revelatia. De ce trebuie sa ma iau eu dupa reteta si sa pun doar morcov, o radacina de patrunjel sigur nu ar strica. Ma reped la frigider scot radacina, o curat o rad si o arunc in oala care deja fierbea de ceva timp. Si daca tot m-a lovit inventivitatea, imi aduc aminte ca am si doi dovlecei care stau cam de multisor in cutia cu legume a frigiderului. Ii scot la urgenta, ii curat si pe ei, ca se mai muiasera pe la varfuri, si ii tai bucati punandu-i langa buchetelele de conopida care asteptau cuminti sa le vina randul la oala. Intre timp fac si o verificare, merge supa combinata de dovlecel + conopida? Daaaa, am gasit o reteta cu asa o combinatie deci e ok. Chiar daca nu era eu tot asa faceam 😆 .
Reteta initiala presupunea sa adaugi cascaval la urma. Cum eu nu cumpar asa ceva, pentru ca ce se gaseste in comert sub numele de cascaval e in general o porcarie, mi-am adus aminte ca in reteta lui nenea cel frumos cu ochi albastri al Anei Maria se adauga iaurt, zic gata punem si smantana 🙂 . In fine, fierb toate acelea din oala, opresc focul si las sa se racoreasca ca sa le pot pune in blender. Dupa vreo 15 minute de racoreala am iar revelatia aia de gospodina desavarsita. Imi dau seama ca dupa ce o pasez nu o mai pun pe foc, deci smantana trebui adaugata acum si fiarta. Pun smanatana, pun oala din nou la foc, trag vreo 2 clocote, si o iau de la zero cu racoritul. Intre timp caut blenederul. Avand in vedere ca il folosesc doar de pasti si de craciun (pastele de anul asta, urmeaza craciunul de peste vreo 3 ani), fac eforturi maxime sa-mi aduc aminte cum se monteaza si unde. In fine pasez. Adaug patrunjelul tocat. Si iese cam ce vedeti voi in pozele de mai sus.
Concluzia. Super buna si gustoasa. Supa. Ce as fi modificat la ea. As mai fi pus o cana cu apa ca am pus doar 5 ca in reteta initiala. A iesit nitelus mai groasa decat trebuia. As mai fi pus vreo 2 catei de usturoi, ca am pus doar 2 si mai era loc. In rest exceptionala. Se serveste cu crutoane sau fara.
Si ca orice prezentator de retete ce se respecta nu pot decat sa va urez in final… POFTA BUNA.

Reteta salata

Buna dimineata.

I-am promis lui Cristian, asa ca trebuie sa ma tin de cuvant. Deci, iata propriile poze cu propria salata, facuta din propriile ingrediente in propria mea bucatarie. Dupa cum se observa salata mea e mai mult din frunze :-). Si, mmmmm, ce buna a fost….

Sa aveti o saptamana absolut superba, cu multe clipe de fericire si… fara furtuni :-). Si LA MULTI ANI tuturor ELENELOR si CONSTANTINILOR. Multa, multa sanatate si un milion de bucurii.