Altfel…despre comunicare

Avand in vedere cele spuse de Cera in comentariul ei la Despre mine, m-am gandit sa scriu un articol despre problema ei principala: comunicarea in cuplu. Am scris articolul, dar, tinand cont ca nu ma pot erija in psiholog, pentru ca nu am aceasta calificare, l-am sters. Daca vreti sa aflati parerea unor specialisti despre comunicare veti gasi foarte usor cu un search pe google.

Cel mai corect si cinstit din  partea mea e sa va vorbesc din propria mea experienta, in speranta ca ii va folosi lui Cera  sau altora. Sigur ar fi util sa scrieti si voi cum comunicati in cuplu, poate mai invatam una de la alta.

Deci, eu. Vorbareata ca toate femeile. Am mare nevoie de comunicare, nu neaparat sa vorbesc zilnic despre probleme existentiale grave si dureroase. Nu. Trebuie doar sa … vorbesc. Sa fiu ascultata si sa mi se raspunda si altfel decat cu… aha, da, nu, bine. In schimb stiu sa ascult, si incerc sa-l fac pe celalalt sa-mi spuna ce il doare, cum ii este, ca sa il pot ajuta. Asta in situatii normale, fara prea mare incarcatura.

Dar, problemele apar cand lucrurile nu mai stau chiar asa cum trebuie. Cand este un conflict, o neintelegere, nu prea mai reactionez cum trebuie. Nu mai am rabdare sa ascult si sa inteleg opinia celuilalt, vreau in schimb sa fiu inteleasa si ascultata. Daca nu se intampla asa ma enervez si chiar mai ridic si un pic tonul din dorinta de a-l acoperi pe celalalt si a ma face auzita. Stiu ca nu e bine, dar sunt colerica, si e greu sa ma stapanesc. Dar sunt constienta ca gresesc si incerc sa ma schimb.

Apoi, in alt context, intr-o situatie conflictuala, daca consider eu ca sunt nedreptatita de partener, ma supar si tac. Desigur ca se supara si el si apoi sa te tii. Cine cedeaza primul si cere pace, printr-o imbratisare sau o vorba draguta. Eu? In nici un caz. Tac asa pana la calendele grecesti. Daca el face cel mai mic efort sa ma impace renunt si chiar imi trece supararea instantaneu.

Ca sa nu o mai lungesc, vreau sa spun ca am avut partener cu care m-am inteles extrem de bine. Nu ne-am certat mai des de o data la cativa ani si ne trecea imediat. Dar si partener cu care m-am certat o data la doua zile si ne tinea pana la urmatoarea cearta.

Deci, cred ca reusita comunicarii in cuplu depinde de cativa factori importanti:

–         Temperamentul fiecaruia si compatibilitatile dintre cei doi;

–         Sentimentele care ii unesc;

–         Durata relatiei si varsta la care a demarat;

–         Educatia si experienta de viata a fiecaruia.

Daca exista sentimente puternice si totusi comunicarea nu functioneaza, cred cea mai buna solutie e apelarea la un psiholog specializat pe relatii de cuplu.

Dor

Mi-e dor sa-mi fie dor. Sa am de ce si de cine sa-mi fie dor. Mi-a fost dor ieri, dar azi inca nu. E placut si dureros in acelasi timp cand imi e si cand nu imi e dor.

Mi-e dor de primavara, de florile din gradina, de la umilul si cu capul plecat ghiocel pana la mandrii si nobilii trandafiri. De mirosul de pamant reavan si cald, de iarba proaspat taiata, de parfumul florilor de camp. Mi-e dor de soare, sa-i simt mangaierea pe pielea uda de ploaia calda si scurta de vara, mi-e dor de serile lungi de vara petrecute afara in gradina, pe un sezlong, alaturi de prieteni dragi.

E minunat sa ai de cine sa-ti fie dor. De copilul tau pe care nu l-ai vazut de dimineata de cand ai plecat la serviciu, de parintii pe care din pacate ii vazi cam rar, de prietenii tai cu care te intalnesti mai mult in weekend-uri. Primul gangurit al copilului tau, prima oara cand ti-a zis mama, primii lui pasi sunt momente de care iti e dor apoi toata viata.

La fel de minunat e cand iti e dor de iubitul tau, pe care l-ai vazut acum 5 minute, dar a plecat de atat de mult timp de langa tine. Minutele au alta valoare si durata cand iti e dor. Ti-e dor de o imbratisare, un sarut, o mangaiere, dar si de o vorba buna si o incurajare, toate facute din suflet, un suflet cald care te vrea mereu fericita si implinita.

Mi-e dor de emotia primei intalniri. Cred ca e dintre cele mai puternice emotii pe care le poate trai cineva. Emotia primului sarut. Pacat ca nu putem sa-l tinem mereu in noi si sa-l retraim de fiecare data cand suntem cu cel iubit.

Mi-e dor de notiunea de familie. E atat de frumos acest cuvant, dar a cam cazut in desuet in ultima vreme. Pacat, ca doar in familie poti avea tot ce ti-ai dorit vreodata, nu doar felii, ci tot intregul.

Despre atitudine

Eu cred ca viata si destinul nostru sunt asa cum sunt in functie de  atitudinea noastra in fata celor mai diverse probleme cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului. Atitudinea, modul cum reactionam in fata diverselor situatii, fac ca acestea sa fie importante sau nu, sa ne modeleze sau sa ne decida chiar viitorul.

Eu desigur vreau sa promovez aici atitudinea pozitiva, optimista, gandirea pozitiva vis-a-vis de evenimentele din viata noastra, cat de important este cum reactionam in fata incercarilor vietii. Am mai atins subiectul asta si in alte articole, mai ales in cel despre zambet, pentru ca sunt corelate intre ele. Atunci cand suntem impacati cu noi insine, deschisi si pozitivi putem zambi cu adevarat. Se poate ca nu totul sa ne iasa perfect in viata, se poate sa avem si ghinioane ca sa spun asa, sa ni se intample si lucruri chiar foarte neplacute, dar nu trebuie sa ne lasam doborati de ele, trebuie sa ne pastram pe o linie pozitiva, sa incercam sa gasim partea buna a tot ceea ce ni se intampla. Indiferent ca e vorba de un divort, despre pierderea unui job, despe un examen pierdut, se vor ivi cu siguranta alte sanse pentru care vom fi mai pregatiti, vom invata din experienta anterioara, si vom reusi. Si poate, in noul loc si cu noile persoane din jurul nostru ne va fi mult mai bine, ne vom gasi mai usor linistea si fericirea.

Cu alte cuvinte, e important sa fim optimisti, pozitivi, deschisi la nou, veseli si luminosi cea mai mare parte a timpului. Sa fie asta un mod de viata, ca degeaba azi suntem pe val si maine picam in cea mai neagra melancolie. Daca putem sa evitam tot ce ne-ar putea induce stari negative ar fi ideal. Sa atragem doar ce e bun si frumos in jurul nostru.

Totul este important cand vrem sa fim pozitivi, atitudinea corporala, cuvintele folosite cand vorbim si chiar cand gandim, lucrurile cu care ne inconjuram. Sa facem in asa fel incat cuibul nostru sa fie plin de lucruri cat mai frumoase. Nu trebuie sa fie neaparat scumpe si nici sa placa altora, doar sa ne bucure noua ochiul si sa ne mentina starea de bine. Plantele sunt solutia ideala, cu ele putem inclusiv sa vorbim atunci cand le ingrijim, si niciodata o planta nu va putea starni ganduri negative cuiva. Animelele de companie la fel. O pisicuta, care toarce in bratele noastre ce poate fi mai linistitor?

Stiu ca este greu, poate parea chiar imposibil sa gandim pozitiv cand avem un necaz, dar trebuie sa incercam sa diminuam macar cat de mult posibil suferinta si tristetea si cat mai curand sa o inlocuim cu ganduri bune, cu actiuni pozitive care sa fie in sprijinul nostru si a celor din jur.

Cu alte cuvinte cred ca nu ceea ce ni se intampla e cu adevarat important ci atitudinea noastra referitor la asta. Cred ca putem gandi chiar asa: nu exista intamplari bune si intamplari rele, exista doar intamplari. Atat. Iar noi suntem aceeasi, optimisti si pozitivi in fata lor.

Despre site-urile de socializare si messenger

Cum puteam noi sa traim oare acum nu foarte multi ani fara ele? E o intrebare pe care mi-o pun de ceva timp. Ca sa putem cunoaste si sa putem comunica cu cineva, nu mai zic sa legam adevarate prietenii era necesar sa investim o gramada de timp ca sa iesim din casa si sa ne intalnim cu respectivii. Bun, mai erau si telefoanele, dar costa cam mult pe atunci.

Acum e atat de usor sa ne facem prieteni de nadejdie oriunde in lumea asta. Nu ne trebuie decat internet si un limbaj comun. Nu conteaza ca e din acelasi oras cu noi sau la Honolulu tot pe internet ne cunostem si tot pe internet devenim prieteni buni. Si acolo ramanem, ca nu ne intalnim poate niciodata cu acesti oameni.

Partea cu cunoscutul pe site-urile de socalizare a devenit un pic mai dificila in ultimul timp. Cred ca aceasta criza recenta i-a lovit si pe cei care detin principalele site-uri de socializare, cel putin de la noi. Au sesizat rapid ce sursa enorma de castig sta in aceasta socializare de care au devenit dependenti extrem de multi oameni casatoriti sau nu. Si au restrans cat de mult posibil pachetul de servicii gratuite, trebuie sa platesti acum pentru aproape orice. Daca vrei sa trimiti un mesaj, daca vrei sa conversezi pe chat, daca vrei sa vezi profilul utilizatilor, etc. Unele site-uri binecunoscute si apreciate aproape au disparut comasandu-se cu tot felul de site-uri comerciale, sau de reduceri vrand astfel sa castige pe doua sau chiar trei parti. Odata de la abonati, si apoi din vanzarile facute si chiar si din reclame de care sunt pline de nu mai intelegi nimic.

Noroc ca messengerul mai e inca gratuit. Mai bine tac sa nu le dau idei, nu? Pana acum cativa ani nu prea stiai cu cine vorbesti pe messenger, si era riscul sa te cam pacalesti, multe persoane atribuindu-si o cu totul alta identitate. In ultima vreme, de cand cu ieftinirea masiva a camarelor web, nu mai sunt riscuri. Poti sa vezi persoana de la capatul celalalt pe web, poti vorbi cu video call sau voice call. Ca si cum ar fi in fata ta. Nu mai spun ca se mai fac si alte activitati practice in fata acestor mici instrumente.

Exista totusi niste diferente intre comunicarea live si cea online. Oamenii se schimba usor cand vorbesc pe messenger cu un necunoscut. Intentionat sau cel mai adesea nu. Se pare ca aflandu-te in intimitatea caminului tau doar cu ecranul in fata devii oarecum o alta persoana. Esti in primul rand mai curajos. Spui lucruri care nu ar fi fost rostite intr-o conversatie fata in fata. Te lasi mai greu intimidat, chiar daca esti un caracter mai timid. Cei introvertiti, devin brusc extrovertiti, si vor sa spuna lucurui pe care nu au curajul sa le spuna nimanui. Se pare ca din cauza asta prieteniile legate pe messenger cu persoane necunoscute fizic sunt mai profunde, oamenii reusind sa se dezvaluie altfel unul pe celalalt, ajungand chiar la confidente unice.

Se mai intampla niste lucruri interesante pe aceste cai necunoscute. Oamenii se pot indragosti, la propriu, de acea persoana fara sa o vada niciodata decat in poze sau pe web. Cred ca acest tip de dragoste poate fi destul de profunda, tocmai pentru ca provine mai putin din atractia fata de fizicul acelei persoane si mai mult din potivirea intelectuala si emotionala, in felul comun de a gandi.

Nu stiu daca voua vi s-a intamplat asa ceva, dar dupa cateva luni de conversat seara de seara cu aceeasi persoana ajunsesem sa scriem amandoi exact acelasi lucru, exprimat in acelasi fel, cu exact aceleasi cuvinte, in acelasi timp. Putin ciudat dar cred explicabil.

Doar un singur lucru si inchei. Cantitatea comunicarii e mult mai mare cand vorbesti pe messenger cu cineva cu care ai afinitati serioase dar care e la distanta, decat ai comunica daca ar fi langa tine, chiar daca ar locui in aceeasi casa cu tine. Cand esti impreuna vorbesti strictul necesar, si cand mai ai timp si chef mai stai la cate o sueta. Cand esti la distanta si stai pe mess poti vorbi efectiv ore intregi fara sa-ti dai seama cand a trecut timpul, comunicarea fiind plina de continut.

Va urez spor la conversat.