Maturitate

Anul asta se implinesc 25 de ani de la majorat. Deci 25 de ani de maturitate.  Nu e un moment obisnuit de bilant, dar ma gandeam sa facem totusi un mic inventar al acestui sfert de veac, cel mai frumos, cel mai fructuos, cel mai important, cel mai plin de momente magice din viata noastra.

Ce-am facut eu in acesti ani. In primul rand am muncit. Zi de zi, de la 18 ani fara 7 zile. Am facut si facultatea in paralel. Nu a fost deloc usor, dar evolutia ulterioara a facut sa merite tot efortul. Am crescut tot timpul ca nivel de pregatire profesionala, experienta si chiar si statut social atingand maximul pe care mi l-am propus vreodata. Dar pe final, cand nu mi-am mai propus nimic am dat putin inapoi, dar asta nu e decat provocarea de care aveam nevoie ca sa ma mobilizez si sa revin.

Material, am trecut prin aproape toate fazele posibile. De la a face economie si a strange ban cu ban pentru a-mi cumpara cele necesare, pana la a avea tot ce isi poate dori un om rezonabil. Sincer acum nu-mi doresc mare lucru din acest punct de vedere, desi nu e chiar cea mai buna perioada, pentru ca stiu cum este sa le ai pe toate si nu mai e nici o noutate pentru mine.

Ce ma bucur cel mai mult ca am realizat in acesti ani e copilul. E micut dar va creste si imi aduce mai multe satisfactii decat toate celalalte capitole la un loc. Pentru el merita sa fac eforturi pe toate celalate planuri. E sufletul meu si o motivatie constanta si extrem de importanta pentru mine.

Am lasat la urma aspectul sentimental…. ce pot sa spun? N-am pierdut timpul degeaba nici la acest capitol. M-am indragostit, am iubit, am fost fericita si am suferit. De mai multe ori. Diferit de fiecare data, cu nuante si trairi noi, dar cu aceesi emotie puternica.

In rest? Am invatat, am calatorit, m-am distrat, m-am certat, m-am imprietenit, m-am despartit, m-am bucurat, am avut hobbyuri. Am facut cam tot ce face orice om, dar am facut cu Pasiune. Pentru ca asta este structura mea interioara, nu pot sa fac aproape nimic asa de dragul de a face, pun suflet, traiesc prin ceea ce fac, sper, doresc, visez sa gasesc calea cea mai buna pentru mine si pentru cei din jurul meu.

Nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut. Dar, nu pot sa nu ma intreb, am facut tot ce puteam face ca sa nu-mi para rau mai tarziu? Cred ca de fapt emotiile, sentimentele, trairile sunt cele despre care trebuie sa ne intrebam. Cum au fost? Cat au fost? Am reusit sa avem atatea trairi frumoase, pozitive, cu adevarat emotionante, incat sa nu ne para rau ca au trecut acesti ani? Daca da e perfect. Daca nu, nu e nici o tragedie, mai avem multi ani de trait in care sigur putem recupera totul. Numai ca trebuie sa incepem de azi, de acum, sa nu pierdem nici un minut. Carpe diem.

Prima zi de primavara

Am visat la primavara toata iarna. Am visat cand afara era frig de imi taia respiratia, am visat cand pamantul era acoperit de zapada grea, am visat in noptile nesfarsite. Am visat ca va inflori primul ghiocel strecurandu-se pe sub zapada ca sa intalneasca soarele, am visat ca se vor grabi si brandusele de primavara sa scoata capusorul colorat in mov, violet, galben sau alb, am visat parfumul sublim al zambilelor si culorile superbe ale lalelelor.

Primavara simt cel mai mult nevoia sa am contact cu natura, sa admir fiecare fir de iarba, fiecare muguras de copac, fiecare plantuta care reinvie, sa ma scufund in cerul albastru, sa ma las mangaiata de soarele caldut. Primele zile in care se poate sta afara, in care pot face cate ceva, orice, in gradina, imi provoaca o mare bucurie.

Azi e prima zi de primavara, ziua cand noi femeile primim martisoare, zambile, ghiocei si toata lumea ne ureaza o primavara frumoasa. Haideti sa ne bucuram din plin de momentele astea, pentru ca ele aduc cu adevarat simboluri ale primaverii, ale satisfactiei ca totul reinvie la viata, ca e un nou inceput.

Tot un nou inceput trebuie sa fie si in sufletele noastre. Sa visam, sa speram, sa dorim ca acest nou inceput sa ne gaseasca schimbate, mai pregatite ca niciodata sa ne deschidem total in fata a ceea ce ne asteapta in acest nou sezon de viata si de bucurie. Cu siguranta vom fi mai vesele, mai fericite, mai implinite, mai iubite, mai dorite, mai frumoase, si in special mai pline de viata, de dorinta de a trai la maxim tot ce ni se ofera, si de a trai cu adevarat ziua de azi, nu de ieri si nici de maine.

Va urez ca acesta sa fie cea mai frumoasa primavara din toate cele traite pana acum, sa aveti bucurii mai multe decat puteti suporta, sa fiti mai frumoase si mai luminoase ca insasi primavara.

Daca aveti gradina si vreti un bun pret pentru seminte de floarea soarelui gasiti pe covera.ro. Tot acolo sunt si utilaje de gradina care va vor fi de mare ajutor.

Despre minciuna

Exista minciuni si minciuni, dar exista numai mincinosi. Minciunile pot fi inofensive, pot fi necesare, pot demonstra o diplomatie pozitiva sau pot fi adevarate bombe cu ceas care vor exploda mai devreme sau mai tarziu. In schimb cei ce sunt numiti mincinosi sunt o categorie unica, aparte de oameni, care mint precum respira, motivele pentru care o fac fiind cam aceleasi.

Sa vorbim mai intai despre minciuni. Orice om spune mai devreme sau mai tarziu o minciuna, sau pur si simplu ascunde un adevar. Suntem fiinte sociale, traim intr-un mediu de oameni diferiti, avem contacte cu persoane de diferite genuri si tipuri, incepand cu familia, colegii de serviciu, vecinii, prietenii, etc. Se intampla relativ frecvent sa nu putem spune tot adevarul in convorbirile noastre cu ei. Poate pentru ca acest adevar ar jigni, sau macar ar deranja pe celalalt. Sau pentru a ascunde niste actiuni pe care nu vrem sa le stie toata lumea, cel putin nu in acel moment. Poate pentru ca nu vrem sa ne laudam cu anumite realizari sau talente pe care le avem. Sau in cel mai neplacut caz posibil sa protejam o persoana draga de o veste extrem de trista de genul ca ea sau altcineva apropiat ar fi bolnav incurabil. Minciunile spuse pentru a proteja pe cineva cred ca sunt cele mai frevcente. Sunt scuzabile astfel de minciuni? E bine sa continuam sa le spunem? Eu zic ca da, dar trebuie sa avem mult discernamant si sa alegem corect momentele in care chiar trebuie sa o facem, si sa nu cadem in greseala de a le considera pe toate scuzabile si a continua sa mintim iar si iar.

Trebuie sa ne gandim ca nici reciproca nu e foarte avantajoasa. Incercati sa spuneti timp de cateva zile de exemplu numai si numai adevarul si o sa constatati rapid ca e aproape imposbil de trait asa. Cu cat aveti de-a face cu mai multi oameni cu atat devine mai dificil sa fii permanant 100% onest si cinstit. O sa trebuiasca sa jigniti multa lume, sa ii spuneti sefului in fata ca e un dobitoc, sotiei ca s-a cam ingrasat, sotului ca nu mai are performantele de alta data in pat, etc. Credeti ca e bine? Mai mult ca sigur nu.

Apoi sunt minciunile non sens, spuse de dragul de a fi spuse, sau cu scopul de a deruta pe cineva, minciunile spuse cu scopul de a face rau. Este evident ca acestea nu pot fi niciodata scuzabile, iar persoanele care fac asta sunt de o calitate si o educatie indoielnica, si e cel mai bine sa fie evitate de ceilalti.

Dar ce ne facem cu mincinosii? Ei sunt o categorie aparte de oameni care nu pot trai fara sa minta. Majoritatea acestor oameni spun minciuni cu unicul scop de a se lauda. Denatureaza cam tot ceea ce li se intampla sau au de relatat cuiva, sau inventeaza efectiv situatii, in asa fel incat ei sa iasa deasupra cumva, sa para altcineva decat sunt cu adevarat, mai buni, mai destepti, mai atractivi, etc. Nu stiu care e psihologia acestui fenomen dar sunt convinsa ca aceasta ”boala” a fost capatata in copilarie, iar respectivii nu se vor schimba niciodata. Totodata, mincinosii pot minti pentru a atinge diverse scopuri materiale, pentru o evolutie rapida in societate, pentru a-si face relatii, si in final pentru a acoperi alte si alte minciuni spuse de ei. De fapt aceasta ”boala” se impleteste deobicei cu alte defecte de caracter precum: rautatea, invidia, ignoranta, infidelitatea, dorinta de inavutire rapida si fara munca.

Problema principala care apare cand ai de-a face cu o astfel de persoana (face parte din familie de ex.) este aceea ca nu stii ce sa mai crezi din tot ceea ce spune, ce parte din ceea ce iti relateaza e adevar si ce parte e minciuna, pe ce te poti baza din ce spune si pe ce nu. Se ajunge inclusiv, ca in parabola cu ciobanul si cu lupul, ca atunci cand spune si el adevarul odata sa nu-l poti crede sub nici o forma.

Ce ne facem cu ei? Chiar nu stiu. Daca nu putem sa-i evitam e destul de dificil de convietuit cu ei. Poate ar trebui sa ne implicam cat mai limitat in relatia cu ei, pentru ca orice apropiere cu astfel de oameni poate fi dezastruoasa.

Tot despre prietenie si iubire

Cred ca ar mai fi de discutat  la acest capitol o singura  posibilitate. Posibilitatea ca iubirea sa evolueze la nielul maxim posibil, impletindu-se cu o prietenie adevarata. De fapt iubirea are si ea niste faze de evolutie. Poate incepe cu o prietenie sau sa fie o puternica dragoste la prima vedere, apoi apare faza de maxim cand iubirea e efectiv traiata de cei doi, iar in final ori se stinge ori evolueaza intr-o faza superioara.

O astfel de evolutie superioara e rara si speciala. E greu de crezut ca se poate intampla la varste fragede, fiind specifica mai mult celor maturi, atat ca varsta cat si ca gandire.  Aceasta presupune pentru cei implicati un nivel profund de intelegere a sensului iubirii, o experienta de viata bogata, o deschidere totala.

Ce inseamna de fapt aceasta transformare? Acceptarea ideii ca iubirea nu poate sa doreasca altceva decat binele total al celui iubit, indiferent daca acest bine este si in avantajul propriei persoane. Fara ingradiri, fara limitari, fara obligatii de nici un fel. Nu mai exista gelozie, nu mai exista posesiune, iubirea incepand din nou sa semene cu prietenia initiala, dar mult mai profunda.

Apare in acest caz o afectiune fara limite, o iubire care nu e neaparat fizica, mai degraba spirituala. Exista desigur si atractie fizica si dorinta, dar nu aceasta este baza, se poate chiar si fara ea. Insa, apropierea intre cei doi, intelegerea celuilalt, dorinta de a-l vedea fericit sunt mult mai puternice si profunde.

Ideal este ca cei doi sa simta la fel, sa inteleaga ca asta e unica evolutie pozitiva a iubirii, pentru ca de fapt totul evolueaza, nimic nu ramane la fel, inclusiv iubirea. Poate e doar o utopie, dar eu sper si cred ca pot exista si astfel de oameni si astfel de iubiri.