Pe scurt despre frumusete

”Frumusetea sta in ochii privitorului”. Cred in aceste cuvinte. Trebuie sa fii capabil sa vezi frumosul in jurul tau, trebuie sa fii destul de deschis si frumos in tine insuti ca sa recunosti si sa pretuiesti cu adevarat lumea asa cum e ea.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ajutam si noi in a fi vazute frumoase de catre ceilalti. Si noi la randul nostru ca sa fim vazute frumoase trebuie sa stralucim in primul rand din interior. Atitudinea noastra fata de noi insine, felul cum ne iubim si apreciem noi mai intai, sunt aspecte esentiale. Daca noi nu ne placem, daca suntem mereu nemultumite de noi si ceilalti vor percepe insatisfactia noastra si vor simti la fel.

Apoi, foarte importanta este gandirea pozitiva de care am mai vorbit aici. Daca suntem vesele si optimiste vom radia bucurie in jurul nostru, iar bucuria e mereu frumoasa. Zambetul unei femei mandra de ea, optimista si calda nu poate fi altfel decat splendid.

Desigur ca si ingrijirea este extrem de importanta. Igiena este desigur primul aspect cand vorbim de ingrijire. E vitala. Apoi, daca reusim sa avem un bun echilibru al greutatii noastre corporale, sa nu ne ingrasam sau sa slabim exagerat am rezolvat deja jumatate din problema. Aici fiecare se confrunta cu probleme specifice. E vorba de genetica, de metabolism, de stilul de viata. Toate astea pot crea anumite dezechilibre care sunt greu de rezolvat. Dar cu multa bunavointa si intelepciune, fara exagerari (cure de slabire foarte drastice care pot fi extrem de periculoase pentru organism), si mai ales fara sa ne grabim, se pot rezolva sau macar atenua si aceste probleme.

Mai este vorba de ingrijirea tenului, a parului, a unghiilor, etc. Fiecare are si aici probleme specifice si sunt sigura ca la 40 de ani orice femeie stie deja cu precizie, ce fel de ten are, ce fel de par, etc, si cum trebuie sa le ingrijeasca, asa ca nu insist.

Apoi mai sunt si hainele. Offf, hainele astea, de cele mai multe ori o femeie are 3 dulapuri pline ochi cu haine dar…. nu are cu ce se imbraca. Eu de exemplu, cand am o haina noua, frumoasa si moderna,  si o imbrac prima oara sunt alt om. Radiez, si nu neaparat haina in sine ma face sa radiez, ci faptul ca ma simt frumoasa, ca stiu precis ca acea haina ma face mai frumoasa. Am o alta atitudine, efectiv o alta postura corporala, un alt mers, fiind evident ca haina noua imi da alt tonus psihic care ma face mai frumoasa. Poate de asta ne dorim noi femeile mereu haine noi, suntem dependente de senzatia aia de la prima lor purtare.

Desigur ca e cu adevarat  important sa avem o garderoba echilibrata care sa contina toate elementele esentiale care pot fi combinate cat mai usor. Trebuie sa reusim sa ne imbracam mereu adecvat locului si momentului. Mie cel putin nu imi place sa fac nota discordanta. Sa fim moderne, dar moderat, tot ce e exagerat strica. Mai ales ca avem totusi 40 de ani. Ne putem imbraca inca destul de tinereste, dar sunt si momente cand trebuie sa aratam adecvat varstei.

Importante sunt desigur si machiajul si accesoriile folosite. Eu zic ca si pentru acestea sunt reguli simple si usor de urmat. Sa fie decente, fara stridente, sa fie adecvate atat persoanei respective cat si locului si momentului unde ea se afla.

Ar mai fi vorba apoi despre educatie, despre stil, despre tonul vocii, parfumul folosit si multe alte aspecte care dau valoare. Daca toate cele de mai sus sunt luate in considerare, o femeie nu poate arata alfel decat stralucitor. Frumusetea ei va fi evidenta pentru oricine o priveste.

Va doresc sa fiti frumoase si iubite.

Altfel…despre comunicare

Avand in vedere cele spuse de Cera in comentariul ei la Despre mine, m-am gandit sa scriu un articol despre problema ei principala: comunicarea in cuplu. Am scris articolul, dar, tinand cont ca nu ma pot erija in psiholog, pentru ca nu am aceasta calificare, l-am sters. Daca vreti sa aflati parerea unor specialisti despre comunicare veti gasi foarte usor cu un search pe google.

Cel mai corect si cinstit din  partea mea e sa va vorbesc din propria mea experienta, in speranta ca ii va folosi lui Cera  sau altora. Sigur ar fi util sa scrieti si voi cum comunicati in cuplu, poate mai invatam una de la alta.

Deci, eu. Vorbareata ca toate femeile. Am mare nevoie de comunicare, nu neaparat sa vorbesc zilnic despre probleme existentiale grave si dureroase. Nu. Trebuie doar sa … vorbesc. Sa fiu ascultata si sa mi se raspunda si altfel decat cu… aha, da, nu, bine. In schimb stiu sa ascult, si incerc sa-l fac pe celalalt sa-mi spuna ce il doare, cum ii este, ca sa il pot ajuta. Asta in situatii normale, fara prea mare incarcatura.

Dar, problemele apar cand lucrurile nu mai stau chiar asa cum trebuie. Cand este un conflict, o neintelegere, nu prea mai reactionez cum trebuie. Nu mai am rabdare sa ascult si sa inteleg opinia celuilalt, vreau in schimb sa fiu inteleasa si ascultata. Daca nu se intampla asa ma enervez si chiar mai ridic si un pic tonul din dorinta de a-l acoperi pe celalalt si a ma face auzita. Stiu ca nu e bine, dar sunt colerica, si e greu sa ma stapanesc. Dar sunt constienta ca gresesc si incerc sa ma schimb.

Apoi, in alt context, intr-o situatie conflictuala, daca consider eu ca sunt nedreptatita de partener, ma supar si tac. Desigur ca se supara si el si apoi sa te tii. Cine cedeaza primul si cere pace, printr-o imbratisare sau o vorba draguta. Eu? In nici un caz. Tac asa pana la calendele grecesti. Daca el face cel mai mic efort sa ma impace renunt si chiar imi trece supararea instantaneu.

Ca sa nu o mai lungesc, vreau sa spun ca am avut partener cu care m-am inteles extrem de bine. Nu ne-am certat mai des de o data la cativa ani si ne trecea imediat. Dar si partener cu care m-am certat o data la doua zile si ne tinea pana la urmatoarea cearta.

Deci, cred ca reusita comunicarii in cuplu depinde de cativa factori importanti:

–         Temperamentul fiecaruia si compatibilitatile dintre cei doi;

–         Sentimentele care ii unesc;

–         Durata relatiei si varsta la care a demarat;

–         Educatia si experienta de viata a fiecaruia.

Daca exista sentimente puternice si totusi comunicarea nu functioneaza, cred cea mai buna solutie e apelarea la un psiholog specializat pe relatii de cuplu.

Dor

Mi-e dor sa-mi fie dor. Sa am de ce si de cine sa-mi fie dor. Mi-a fost dor ieri, dar azi inca nu. E placut si dureros in acelasi timp cand imi e si cand nu imi e dor.

Mi-e dor de primavara, de florile din gradina, de la umilul si cu capul plecat ghiocel pana la mandrii si nobilii trandafiri. De mirosul de pamant reavan si cald, de iarba proaspat taiata, de parfumul florilor de camp. Mi-e dor de soare, sa-i simt mangaierea pe pielea uda de ploaia calda si scurta de vara, mi-e dor de serile lungi de vara petrecute afara in gradina, pe un sezlong, alaturi de prieteni dragi.

E minunat sa ai de cine sa-ti fie dor. De copilul tau pe care nu l-ai vazut de dimineata de cand ai plecat la serviciu, de parintii pe care din pacate ii vazi cam rar, de prietenii tai cu care te intalnesti mai mult in weekend-uri. Primul gangurit al copilului tau, prima oara cand ti-a zis mama, primii lui pasi sunt momente de care iti e dor apoi toata viata.

La fel de minunat e cand iti e dor de iubitul tau, pe care l-ai vazut acum 5 minute, dar a plecat de atat de mult timp de langa tine. Minutele au alta valoare si durata cand iti e dor. Ti-e dor de o imbratisare, un sarut, o mangaiere, dar si de o vorba buna si o incurajare, toate facute din suflet, un suflet cald care te vrea mereu fericita si implinita.

Mi-e dor de emotia primei intalniri. Cred ca e dintre cele mai puternice emotii pe care le poate trai cineva. Emotia primului sarut. Pacat ca nu putem sa-l tinem mereu in noi si sa-l retraim de fiecare data cand suntem cu cel iubit.

Mi-e dor de notiunea de familie. E atat de frumos acest cuvant, dar a cam cazut in desuet in ultima vreme. Pacat, ca doar in familie poti avea tot ce ti-ai dorit vreodata, nu doar felii, ci tot intregul.

Despre atitudine

Eu cred ca viata si destinul nostru sunt asa cum sunt in functie de  atitudinea noastra in fata celor mai diverse probleme cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului. Atitudinea, modul cum reactionam in fata diverselor situatii, fac ca acestea sa fie importante sau nu, sa ne modeleze sau sa ne decida chiar viitorul.

Eu desigur vreau sa promovez aici atitudinea pozitiva, optimista, gandirea pozitiva vis-a-vis de evenimentele din viata noastra, cat de important este cum reactionam in fata incercarilor vietii. Am mai atins subiectul asta si in alte articole, mai ales in cel despre zambet, pentru ca sunt corelate intre ele. Atunci cand suntem impacati cu noi insine, deschisi si pozitivi putem zambi cu adevarat. Se poate ca nu totul sa ne iasa perfect in viata, se poate sa avem si ghinioane ca sa spun asa, sa ni se intample si lucruri chiar foarte neplacute, dar nu trebuie sa ne lasam doborati de ele, trebuie sa ne pastram pe o linie pozitiva, sa incercam sa gasim partea buna a tot ceea ce ni se intampla. Indiferent ca e vorba de un divort, despre pierderea unui job, despe un examen pierdut, se vor ivi cu siguranta alte sanse pentru care vom fi mai pregatiti, vom invata din experienta anterioara, si vom reusi. Si poate, in noul loc si cu noile persoane din jurul nostru ne va fi mult mai bine, ne vom gasi mai usor linistea si fericirea.

Cu alte cuvinte, e important sa fim optimisti, pozitivi, deschisi la nou, veseli si luminosi cea mai mare parte a timpului. Sa fie asta un mod de viata, ca degeaba azi suntem pe val si maine picam in cea mai neagra melancolie. Daca putem sa evitam tot ce ne-ar putea induce stari negative ar fi ideal. Sa atragem doar ce e bun si frumos in jurul nostru.

Totul este important cand vrem sa fim pozitivi, atitudinea corporala, cuvintele folosite cand vorbim si chiar cand gandim, lucrurile cu care ne inconjuram. Sa facem in asa fel incat cuibul nostru sa fie plin de lucruri cat mai frumoase. Nu trebuie sa fie neaparat scumpe si nici sa placa altora, doar sa ne bucure noua ochiul si sa ne mentina starea de bine. Plantele sunt solutia ideala, cu ele putem inclusiv sa vorbim atunci cand le ingrijim, si niciodata o planta nu va putea starni ganduri negative cuiva. Animelele de companie la fel. O pisicuta, care toarce in bratele noastre ce poate fi mai linistitor?

Stiu ca este greu, poate parea chiar imposibil sa gandim pozitiv cand avem un necaz, dar trebuie sa incercam sa diminuam macar cat de mult posibil suferinta si tristetea si cat mai curand sa o inlocuim cu ganduri bune, cu actiuni pozitive care sa fie in sprijinul nostru si a celor din jur.

Cu alte cuvinte cred ca nu ceea ce ni se intampla e cu adevarat important ci atitudinea noastra referitor la asta. Cred ca putem gandi chiar asa: nu exista intamplari bune si intamplari rele, exista doar intamplari. Atat. Iar noi suntem aceeasi, optimisti si pozitivi in fata lor.