Despre oameni care nu stiu sa minta

Ma uit la ecranul laptopului, la foaia alba si goala. Si e prima oara de cand am acest blog cand nu imi vine nici o idée despre ce sa scriu. Ori sunt eu prea obosita, ca am muncit azi vreo 13 ore, ori o fi astenia de primavara si nu mai functionez eu la capacitate, nu stiu…. Dar chiar nu am nici o idée de subiect. V-as intreba pe voi, despre ce ati vrea sa scriu, dar, normal, nu imi raspunde nimeni. Asa ca am sa scriu efectiv ce imi trece prin cap. Iar voi o sa ma iertati daca am sa bat campii cu succes. Problema e, insa, ca nu pot sa scriu chiar tot ce imi poate mie capul pentru ca s-ar putea sa va socati. Asa ca nici macar asta nu e o solutie.

Da, m-a salvat cineva care a dat cautare pe google dupa ~despre oameni care nu stiu sa minta~. Eu sunt unul dintre ei, deci nu degeaba motorul de cautare l-a adus pe blogul meu. Nu ca nu as vrea sa mint, nu ca sunt eu cel mai corect dintre oameni, ci pur si simplu pentru ca nu imi iese. Minciunile pe care am incercat totusi sa le spun de-a lungul timpului, au fost niste caricaturi, cei pe care am incercat eu sa-i mint dandu-si seama imediat ca ceva nu e in regula cu mine si cu ceea ce spun. Asa ca am fost obligata sa renunt. Si mai e ceva, care face parte din mine. Un soi de lipsa de diplomatie, de tact, eu spun ce am de spus, indiferent pe cine jignesc. Desigur o fac neintentionat, sunt asa de preocupata sa spun exact ce simt sau ce stiu eu, ca nu mai tin cont ca poate acel lucru poate fi deranjant pentru altii.

A fost cineva in viata mea, care era exact opusul meu, diplomatia intruchipata….Ce picioare luam pe sub masa cand ma apuca pe mine sinceritatea de fata cu altii si aduceam atingere sentimentelor cuiva…. Apoi a mai fost cineva, de data asta de fiecare data cand eram noi doi impreuna cu altii, si eram intrebati ceva, dadeam raspunsuri diferite despre lucruri care nu puteau avea decat un singur raspuns. Adica eu spuneam intotdeauna adevarul, iar el mintea mereu. El avea intotdeauna o motivatie pentru minciuna lui, ca a zis asa ca era mai bine ca persoana respectiva sa stie sau sa nu stie ceva anume, eu nu aveam nici o motivatie, pentru ca adevarul nu trebuie motivat.

Cu alte cuvinte, adevarul trebuie spus, dar combinat cu ceva tact. Nici adevarul gol golut nu e intotdeauna o solutie, si desigur nici minciuna. Idealul e pe undeva pe la mijloc. Cum de fapt e intotdeauna. Calea de mijloc e ceea ce trebuie sa cautam noi mereu in viata si daca o gasim trebuie sa facem un mare efort sa o mentinem, pentru ca ea este de fapt calea fericirii.

Despre minciuna

Exista minciuni si minciuni, dar exista numai mincinosi. Minciunile pot fi inofensive, pot fi necesare, pot demonstra o diplomatie pozitiva sau pot fi adevarate bombe cu ceas care vor exploda mai devreme sau mai tarziu. In schimb cei ce sunt numiti mincinosi sunt o categorie unica, aparte de oameni, care mint precum respira, motivele pentru care o fac fiind cam aceleasi.

Sa vorbim mai intai despre minciuni. Orice om spune mai devreme sau mai tarziu o minciuna, sau pur si simplu ascunde un adevar. Suntem fiinte sociale, traim intr-un mediu de oameni diferiti, avem contacte cu persoane de diferite genuri si tipuri, incepand cu familia, colegii de serviciu, vecinii, prietenii, etc. Se intampla relativ frecvent sa nu putem spune tot adevarul in convorbirile noastre cu ei. Poate pentru ca acest adevar ar jigni, sau macar ar deranja pe celalalt. Sau pentru a ascunde niste actiuni pe care nu vrem sa le stie toata lumea, cel putin nu in acel moment. Poate pentru ca nu vrem sa ne laudam cu anumite realizari sau talente pe care le avem. Sau in cel mai neplacut caz posibil sa protejam o persoana draga de o veste extrem de trista de genul ca ea sau altcineva apropiat ar fi bolnav incurabil. Minciunile spuse pentru a proteja pe cineva cred ca sunt cele mai frevcente. Sunt scuzabile astfel de minciuni? E bine sa continuam sa le spunem? Eu zic ca da, dar trebuie sa avem mult discernamant si sa alegem corect momentele in care chiar trebuie sa o facem, si sa nu cadem in greseala de a le considera pe toate scuzabile si a continua sa mintim iar si iar.

Trebuie sa ne gandim ca nici reciproca nu e foarte avantajoasa. Incercati sa spuneti timp de cateva zile de exemplu numai si numai adevarul si o sa constatati rapid ca e aproape imposbil de trait asa. Cu cat aveti de-a face cu mai multi oameni cu atat devine mai dificil sa fii permanant 100% onest si cinstit. O sa trebuiasca sa jigniti multa lume, sa ii spuneti sefului in fata ca e un dobitoc, sotiei ca s-a cam ingrasat, sotului ca nu mai are performantele de alta data in pat, etc. Credeti ca e bine? Mai mult ca sigur nu.

Apoi sunt minciunile non sens, spuse de dragul de a fi spuse, sau cu scopul de a deruta pe cineva, minciunile spuse cu scopul de a face rau. Este evident ca acestea nu pot fi niciodata scuzabile, iar persoanele care fac asta sunt de o calitate si o educatie indoielnica, si e cel mai bine sa fie evitate de ceilalti.

Dar ce ne facem cu mincinosii? Ei sunt o categorie aparte de oameni care nu pot trai fara sa minta. Majoritatea acestor oameni spun minciuni cu unicul scop de a se lauda. Denatureaza cam tot ceea ce li se intampla sau au de relatat cuiva, sau inventeaza efectiv situatii, in asa fel incat ei sa iasa deasupra cumva, sa para altcineva decat sunt cu adevarat, mai buni, mai destepti, mai atractivi, etc. Nu stiu care e psihologia acestui fenomen dar sunt convinsa ca aceasta ”boala” a fost capatata in copilarie, iar respectivii nu se vor schimba niciodata. Totodata, mincinosii pot minti pentru a atinge diverse scopuri materiale, pentru o evolutie rapida in societate, pentru a-si face relatii, si in final pentru a acoperi alte si alte minciuni spuse de ei. De fapt aceasta ”boala” se impleteste deobicei cu alte defecte de caracter precum: rautatea, invidia, ignoranta, infidelitatea, dorinta de inavutire rapida si fara munca.

Problema principala care apare cand ai de-a face cu o astfel de persoana (face parte din familie de ex.) este aceea ca nu stii ce sa mai crezi din tot ceea ce spune, ce parte din ceea ce iti relateaza e adevar si ce parte e minciuna, pe ce te poti baza din ce spune si pe ce nu. Se ajunge inclusiv, ca in parabola cu ciobanul si cu lupul, ca atunci cand spune si el adevarul odata sa nu-l poti crede sub nici o forma.

Ce ne facem cu ei? Chiar nu stiu. Daca nu putem sa-i evitam e destul de dificil de convietuit cu ei. Poate ar trebui sa ne implicam cat mai limitat in relatia cu ei, pentru ca orice apropiere cu astfel de oameni poate fi dezastruoasa.