Timpul iubirii

În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește.

Octavian Paler

L-a iubit. Așa a simțit și crezut ea. L-a dorit, l-a sperat, l-a așteptat, l-a visat. Chiar a crezut cu tărie că l-a iubit. Nebunește, fără noimă chiar, fără nici un sens. Și el o iubise, dar mai conștient, mai detașat poate, mai cuminte (sau cu minte). Fără speranțe aiurite, fără vise de nesperat. Pur și simplu. I-a fost dragă, i-a dorit mereu tot binele din lume. Și toate astea mai sunt încă valabile. Încă se bucură enorm când află că ei îi e bine, încă se întristează când ea îi dă vești nu tocmai bune despre viața ei. Se gândește mereu la ea și acum, și e foarte fericit când poate să o întâlnească. Și se consideră foarte norocos.

Dar pentru ea lucrurile s-au schimbat. Inima ei a obosit. Efectiv, nu mai poate sa țină ștacheta la fel de sus. Nu mai are resurse. S-a ofilit ca o floare însetată, uitată prea mult în soarele arzător de vară. Poate nu a fost alimentată suficient cu ce a așteptat ea de la el. Da, așteptările, sunt întotdeauna păguboase. Dar ea nu a înțeles asta până acum. Și a înțeles acum, dar e târziu. Nu prea târziu. Doar târziu. Timpul iubirii a trecut. Cel puțin al acelei iubiri. Prea arzătoare, prea epuizantă, prea ilogică. Acum e timpul detașării. Al afecțiunii blânde, al emoțiilor calde, al nevisării, al lipsei de tresărire. Cine a pierdut și cine a câștigat din această schimbare? Nu știu, poate doar ea, poate doar el, poate amândoi sau niciunul.

Timpul iubirii este mereu, doar ca iubirea nu e întotdeauna aceeași.

Aceasta a fost provocarea de luni propusă de psi

 

Emotii

Se apropie. Simt ca e pe aici pe undeva. E ca o vraja. Ma atrage irezistibil desi nu stiu exact unde e sau cum e. Stiam cum e, dar am uitat pentru ca nu m-a mai vizitat de mult. M-a mai atins cu aripa ei diafana dar poate nu am fost eu pregatita sa o primesc, ca s-a retras speriata si apoi m-a ocolit. Ea nu accepta compromisuri,  trebuie sa i te deschizi in intregime, te vrea a ei cu fiecare celula, cu fiecare gand, cu fiecare respiratie, cu fiecare bataie de inima, nu exista cale de mijloc, ori i te dedici cu toata fiinta ori va disparea si cine stie daca se va mai intoarce vreodata.

Stiu ca va veni curand, o percep cu toate simturile, o vad cu ochii mintii, o miros cu narile dilatate, o aud in gand, o pot atinge desi nu e langa mine, imi deschid bratele ca pentru o imbratisare infinita. Sigur va veni, pentru ca acum sunt cu adevarat pregatita pentru ea. Se indreapta spre mine, iar in drumul ei se aseamana cu un stol de pasari in zbor visand la tari calde si insorite, cu un camp de flori mirosind a parfum greu sub soarele arzator, cu un val inspumat de la malul marii care te mangaie bland si cald, cu surasul minunat al unui copil.

El a trimis-o spre mine, iar atunci cand va ajunge imi va umple toata fiinta, imi va deturna fiecare gand, imi va infiora toate simturile sub atingerea ei, apoi se va multiplica, va creste enorm capatand mii de nuante noi si se va intoarce spre el cuprinzandu-l. Si cand vom fi in final amandoi, unul langa altul, suflet langa suflet, inima langa inima ne va proteja si ne va incorjura ca o aura care va creste mereu si mereu si va cuprinde incet tot ce ne inconjoara, locuri, fiinte, ganduri, emotii, sentimente….