Rolul meu

images

Să joc un rol

Să mă prefac

Ca fericirii să îi fiu pe plac

Să mă accepte langă ea

Să nu mă uite undeva

Unde tristețea a înflorit

În chinuri

Trist surâs mi-a dăruit.

Să joc un rol

Al clipei de acum

Să mă pătrund de al meu drum

Să mă ascult

Să mă iubesc

Să uit adânc

De amintirile ce nu mai cresc.

Să joc un rol

Îl pot juca doar eu

Nimeni nu-l știe

Nimeni nu l-ar vrea

E jocul cu destinul

Și cu viața mea.

Pentru Gândul din cuvânt al Irealiei.

 

Şi acum

Şi acum

Te vreau înapoi

Când afară ninse cu ploi

Cu zăpada dintre noi amandoi.

 

Renăşteau

Sentimente convoi

La umbra cuvântului noi

Neschimbate de doruri calde şi moi.

 

Te întreb

Ţi-ai luat cu tine amintirile

Sau căzute au fost odată cu stelele

Când în noi se împlineau, tăcute, clipele?

 

Mă întrebi

Am adunat în mine culorile

Am dăruit stelelor umile întrebările

Şi ţi-am rămas doar ţie, goală de toate uitările?

 

 

Vis de o clipă

cc29441903928fe5e2440329b381291c-d308tp1

M-am visat odată. Pe mine, cea de dincolo de cuvinte. Îmi uitasem gândurile. Îmi rătăcisem amintirile. Şi era bine. Aveam doar două braţe. Făceau multe lucruri… Ştiau să muncească cu folos, să îmbrăţişeze strâns, să mângâie copaci, stele sau păsări şi câteodată suflete. Aveam două picioare. Şi ele erau pricepute. Mă duceau exact acolo unde aveam nevoie. Călcau ori apăsat şi hotărât, ori moale şi delicat fără să întrebe de ce ar trebui să facă asta. Mai aveam şi un trup, in care abia încăpea o inimă. Creştea de multe ori depăşindu-l. Se mai strângea câteodată de dor. Cât un purice nu se mai făcuse de mult, pentru că uitase ce e frica. Iar capul? Da, mai era şi un cap. Doi ochi care învăţaseră din nou să privească. Şi mai scăpau câte o lacrimă din când în când, de fericire doar. O gură care zâmbea mai mereu şi inventa cuvinte, un nas care adulmeca de la distanţă parfumul teilor comandând picioarelor direcţia potrivită. Şi o claie de păr care tresărea înfiorată la orice adiere de vânt.

Şi lumea era foarte prietenoasă. Străzile mi se aşterneau singure în faţă, copacii îşi aplecau crengile pline de rod, florile îşi deschideau corola şi îşi împrăştiau parfumul, soarele îşi trimitea razele să-mi încălzească trupul, iar ploaia îmi lipezea caldă ochii.

Apoi visul s-a stins încet. Nu ştiu de ce. Poate venise mâine şi trebuia să mă gândesc ce o să fac. Poate ieri încă mai sălăşluia în mine şi îşi cerea amintirile înapoi. Sau poate că fiind un vis fără trecut şi fără viitor, nu putea exista decât o clipă.

Clipa cea de acum.

Şi atunci

imagenphpjjjjjjjj

Şi atunci am stors cuvintele

Din silabe s-au prelins încet, literele

Pe pământ au curs, maree smulsă de lună

Le-am strigat în zori. Ecou ce abia mai răsună.

 

Şi atunci am încuiat amintirile

În fotografii au tresărit uimite, privirile

S-au rostogolit, bulgăre ameţitor de imagini

Le-am rechemat în zori. Semne ciudate pe margini.

 

Şi atunci am renegat iubirile

Neîntâmplate rămâie toate întâmplările

Seninul lor furtuni adânci să-ntrevadă

Le-am iubit apoi. Târziu, într-o înflorită livadă.