Fan Brânză Delaco

Seara iată c-a venit, frigiderul e ticsit

Toată trupa e prezentă, pregătită, competentă

Şi în rafturi aranjată. O arenă îngheţată.

Roşia e chiar la lojă, zici că e dată cu ojă

Aşa pielea îi luceşte, pătrunjelul ameţeşte

Cu mirosul lui sensibil, nu poate fi impasibil

Când usturoiul atacă, împreună cu o ceapă

Ciuperca a leşinat, castravetele bărbat

O susţine prea galant. Aşa e el, nonşalant.

Dar lipseşte cineva, toată lumea o dorea

Cea mai bună, cea mai fină, delicată ca o zână

Blândă, veselă, frumoasă, da e branza cea gustoasă

Unde este, se mirară, toţi din trupă-n astă seară?

fan delaco

O mănâncă iarăşi toată, zise ceapa supărată

Ce ne facem fără ea? O felie de-ar lăsa

Că o facem iar ca nouă, asta nici una nici două.

Şi felia a venit. Era obosită un pic

Imediat fanii legume, au intrat în acţiune.

Pentru că era cam pală, roşia uită de fală

Suspinând de a sa milă, lăcrimând apoi umilă

Din a ei mândră culoare, îi dădu şi ei o boare

rosii cu delaco

Apa minerală toată, se agită dintr-odată

Prospeţimea o suflă, brânza se învioră

Şi zacusca din borcan, preparată la cazan

Ce de brânză îi fu dor, îi sări în ajutor

Şi-i dădu din gustul ei, o aromă, două, trei

Să devină savuroasă, brânza dulce şi gustoasă.

Pătrunjelul aromat, frunzele şi-a scuturat

Şi precum o zână bună, cu bagheta ei în mână

Cu sprijinul tuturor, ce-i săriră-n ajutor

Cu urale şi pancarte, jucă totul pe o carte

Printr-o vrajă să devină, din Cenuşăreasă, zână

Dintr-o brânză oarecare, o făcu Delaco mare.

Întrebarea acum era, de care Delaco ar vrea

DeSenvis

Fiecare ca să fie, mmm… DeSenviş, nebunie

Zise roşia-n extaz, de mână cu-n fir de praz.

DeFamilie noi vrem, zise oul în catren

Ca să meargă la omletă, doar aşa este completă

Şi cu gustul ideal, de-ai să zici că nu-i real

Că atât bunătate poate fi numai în lapte.

E vreau Rucăr ca să fie, unul Neaoş, nebunie

Tradiţional şi bun, îl vreau fraţilor acum

Zice ardeiul cel gras, aşezat pe-un ananas.

mere cu delaco

Însă mărul spuse atunci, eu sunt fruct dar nu mă scuz

Cu brânză mă asortez, şi la Sofia visez

Doar din lapte e făcută, gustul lui îl împrumută

Şi ţi se topeşte-n gură, te atrage şi te fură

Bucuros eşti când îl simţi, niciodată nu-l mai uiţi.

Frigiderul se umplu de urale, se facu

Toţii să fie fericiţi, fani statornici şi uniţi

Pe Sofia o înconjurară, să o sprijine şi afară

După ce gustă din ea, omul clar înţelegea

Că Delaco e chemarea prospeţimii din mâncarea

Sănătoasă, aromată, cu legume asortată

Cu ciuperci, ceapă, ardei, poţi mânca oricâtă vrei

fan branza

sursa imagine

Grijă vei avea mereu, să ai Delaco, că nu-i greu

Şi fan caşcaval vei fi, şi vei vrea în fiece zi

Să îl ai în frigider, du-te fuga după el

Sănătos să fii pe dată, şi familia ta toată

Fericită o să fie, cu Delaco-n farfurie.

Eşti şi tu fan brânză deci? Pune mâna să te treci

Să bifezi aici Imi place. Aşa e că poftă-ţi face?

Articolul a fost scris pentru prima probă a competiţiei Spring SuperBlog 2014.

 

Poale-n brâu

Din ciclul “Nu faceţi ca mine” vă prezint povestea brânzoaicelor moldoveneşti. Drept introducere va dau un sfat (singurul care poate fi urmat cu încredere din acest post). Dacă cumva vă vine vreo idee strălucită, să gătiţi ceva ce nu aţi mai făcut anterior, şi sunteţi la fel de gospodină ca mine, faceţi ceva, orice, ieşiţi la o plimbare, urmăriţi un film bun, organizaţi o petrecere, orice, numai să uitaţi de ea… de idee. Din păcate la mine nimic nu funcţionează când e vorba de ideile proprii. M-am trezit cu ea de dimineaţă, am rumegat-o jumătate de zi, am cumpărat nişte drojdie (că restul am bănuit că am prin casă) şi am purces la treabă.

Nu înainte de a studia vreo oră site-urile cu reţete. Recunosc că ideea iniţială era să fac pâine de casă. Cum am ajuns la concluzia că mai bine fac brânzoaice să nu mă întrebaţi, conexiunile neuronale implicate fiind mult prea complexe pentru a putea fi redate în cuvinte. Probabil că motivaţia a fost că aveam nişte telemea nu prea sărată care trebuia utilizată rapid.

Am răsfoit eu site-urile cu reţete….nimic satisfăcător. Când îmi venea deja să dau cu internetul de pământ, brusc m-a lovit revelaţia. Ce-mi trebuiesc mie reţete online când eu am ditamai raftul cu cărţi de bucate. Apuc una, cea mai rufoasă, în subconştientul meu născându-se probabil ideea că dacă e mai obosită, e mai bună, arătând aşa pentru că a fost utilizată mai des. Nu de mine desigur, de mama, că ea a cumpărat-o. Se numeşte “1000 reţete pentru gospodine” de Elena Ibrian, publicată în anul 1992. Evident nu îmi era adresată mie, trebuia să-mi dau seama din titlu. Era pentru GOSPODINE…. În fine, am găsit rapid reţeta, am citit-o de vreo 3 ori fără să reţin nimic şi… pe cai.

Prima problema a fost cum măsor eu făina… Din ochi desigur. 500 grame de faină reprezintă fix jumate de pungă de un kil. Normal, nu? Apoi ar fi trebuit să adaug 150 grame de untură bine sleită. Acum că nu aveam untură era clar, am folosit unt, dar cum e cu treaba cu bine sleită? Adică tare? Întărită? Sau moale, înmuiată? Prea complicat pentru mine. Aşa că am decis să pun untul într-o farfurie şi să pun farfuria pe oala în care fierbea ciorba. Când am vâzut că jumate din unt fierbea şi restul nici nu se topise măcar am luat farfuria de pe oală am frecat untul cu furculiţa, l-am lăsat să se răcească şi l-am pus peste făină. Am amestecat puţin, că frământat nu pot să-i spun, apoi am realizat că eu aveam doar vreo sută de grame de unt, nu era suficient, aşa că am mai pus nişte ulei de măsline. Cât? Habar nu am, că am turnat direct din sticlă. Apoi am adăugat laptele in care am dizolvat drojdia, am început să frământ, dar cum laptele nu a fost suficient (că l-am pus tot din ochi) am mai adăugat nişte apă călduţă, şi în fine am reuşit să frământ. Dar, ups, uitasem de zahar şi sare. Le-am pus peste aluatul gata format, am mai frământat niţel, până nu am mai simţit chiar toate granulele de zahar şi gataaa.

Mă uit din nou în carte… surpriză, zice că sa-l dau la rece, la crescut, pentru 3 ore… La rece???? Din toate cunoştinţele mele într-ale bucătăriei eu ştiu că aluatul creşte la cald. Mă gândesc, dacă a greşit tanti reţeta? Dilemă mare… până la urmă bag ligheanul în frigider. După vreo oră verific, crescuse. După alte două ore scot ligheanul. Crescuse fix atât cât era după prima oră. De ce a trebuit să-l las trei ore dacă nu a crescut decât în prima? Greu de înţeles.

Între timp preparasem compoziţia. Brânză, două ouă, un pic de smântână, zahăr turnat cu punga, şi esenţe. Aveam de gând să pun şi esenţe adică. Pentru că surpriză… se terminaseră toate. Zic, lasă că pun coajă de lămâie. Deschid frigiderul nici lămâie nu mai era. Găsesc nişte praf de scorţişoară. Ştiu că se pune la plăcinta cu mere nu la cea cu brânză. Ce contează… lasă că merge. Pun şi nişte stafide, că din alea aveam din belşug, şi gata.

Caut sucitorul… parcă, parcă aveam eu şi aşa ceva. Da, aveam, norocul meu, că altfel chiar ar fi fost jale. Întind aluatul direct pe masa din bucătărie, dau să tai pătratele (triunghiuri, romburi, şi ce-or mai ieşi), dar mă întreb cum să fac asta fără să zgârii masa cu cuţitul. În fine, cu atenţie desigur, n-am zgâriat nimic. Mă apuc de format brânzoaicele. Iar întrebare de baraj… cum trebuie să fie dumnealor, rotunde, pătrate, sau triunghiulare? Ca să rezolv problema le-am făcut de toate trei. Am pus câte două linguriţe de umplutură, deşi în reţetă zicea doar de una, şi mă pregătesc să le ung cu ou bătut. Dar cu ce pana mea să le ung? Că pană, cum avea bunica la ţară, n-am. Aşa că le-am uns cu degetele proprii şi personale. A durat unsul mai mult ca formatul brânzoaicelor….

Cuptorul era încins deja, la 230 grade, (în carte scria să coc la foc bun), bag tava şi programez pentru o oră. Noroc că după jumătate de oră m-am dus să mă uit. Erau super coapte, dacă le mai lăsam 5 minute se ardeau.

Acum, la ora la care scriu, am mâncat deja patru.

Bune, aluatul uşor crocant, interesante la gust datorită prafului de scorţişoară… cu alte cuvinte, având în vedere că n-am respecat nimic din reţeta aia au ieşit nesperat de bine.

Pun şi două poze, dar numai dacă promiteţi că nu le studiaţi cu atenţie, şi mai ales dacă promiteţi să nu rădeţi (prea tare).

IMG-20130524-00004

IMG-20130524-00005

Din nou la dieta

Buna seara.
Cum m-am obisnuit ca la fiecare inceput de saptamana sa va vorbesc despre mancare, o sa va povestesc ce tocmai am mancat eu in seara asta. Avand in vedere ca trebuie sa mai slabesc nitel, m-am gandit sa mananc ceva dietetic. Zis si facut. Deschid frigiderul… gol. Mai multe lichide in el decat solide, ca de, caldura mare, trebuie sa ne hidratam. Cum baiatul nu e acasa, am sarit peste cumparaturi, gatit si alte alea de-ale bucatariei. Am rascolit totusi insistent, si am gasit o portie de branza de vaci facuta de mine ieri dintr-un litru de lapte. Zic buuuun, asta mananc asta seara. Dar…., branza aia e cam inecacioasa, asa fara nimic pe langa ea sau prin ea, macar un iaurt daca aveam s-o mai inmoaie. Ma mai invart eu prin bucatarie si vad merele pe masa. Gata, m-am decis rapid sa adaug un mar ras, ca nici ala nu ingrasa. Mmmm, parca tot nu era ce trebuia. Apoi, dintrodata mi-am adus aminte ca la asa ceva merge si niste nuca macinata, si bingo, aveam un borcan de nuca macinata de mama in frigider. Nu am mai umblat la el de vreo 2 luni, dar arata ca nou. Trantesc si vreo doua linguroaie de nuca peste branza cu mar. Dieta mea deja era pe chituci ca nuca aia are vreo mie de calorii. Noroc ca nu am avut stafide si miere de albine in casa, ca asa de bine ar fi mers….., si chiar se ducea naibii de tot dieta. In fine am mancat tot castronul si a fost chiar foarte bun. Ideea e ca acum trebuie sa ma culc repejor, ca peste maxim 2 ore sunt lesinata de foame si cine stie ce friptane trantesc pe la 12 noaptea ca prin congelator sigur gasesc cate ceva. Poze n-am apucat sa fac, ca era graba sa mananc tot sa nu se oxideze marul. Cred ca slabitul meu o sa mai astepte putin. Daca sunteti la dieta va dau un singur sfat… nu faceti ca mine.
O seara minunata va doresc.