Ieșirea din cerc

 

Mă strânge, mă apasă, mă obligă, mă încorsetează, dar îmi dă și stabilitate, echilibru, energie, motivație. E chiar lumea mea, condiția mea, limita mea (sau limitele mele). Poate că vreau câteodată să le depășesc pentru că simt că e prea mare constrângerea.  Altădată nu. Vreau acolo, în zona mea de liniște, sau de neliniște. Nu contează, e a mea, oricum ar fi. Sunt eu, fără măști, acolo, în cerc. Ieșirea din el ar presupune, cel puțin pentru început, o minciună, să mă mint pe mine însumi că îmi este bine, chiar dacă efortul m-ar epuiza total.

Rămânerea în cerc nu presupune automulțumirea, lipsa progresului, stagnarea în prea puțin. Poate însemna și o evoluție, dar in același cadru, fără bariere rupte, fără indicatoare călcate în picioare. Un fel de revoluție de catifea. Poate exista pasiune, și o dorință infinită de viață și în astfel de condiții. Știu, sună frumos, chiar îmi și imaginez această ieșire din cerc, ca pe o pasăre Phoenix, care renaște din propria cenușă, și se înalță într-un zbor maiestuos. Exagerez, nu? Poate ieșirea din cerc nu înseamnă decât un simplu pas, o unică acțiune, care să rupă însă niște lanțuri, mai grele sau mai ușoare. Să te elibereze, dar poate împovărându-te în alte sensuri.

Pentru că ieșirea din cerc nu înseamnă de fapt altceva decât intrarea în altul.

 

Ţi-am scris

Ţi-aş scrie dar nu mai am ce

Ţi-am scris deja toate cuvintele din lume

Frumoase, calde şi de dor

Dar şi amare, din nefericire.

 

Tu le-ai citit,  sau poate nu

Te-au bucurat şi întristat se pare

Pe suflet te-am atins cândva

Cu vorbele dintr-o scrisoare.

 

Şi-o poezie eu ţi-am scris

Cu rime calde şi parfum de rouă

Şi ţi-am trimis-o pe ascuns

Ca s-o citeşti doar tu, atunci când plouă.

 

Un vis ţi-am povestit atunci

Ce aş fi vrut să-l am cândva

Să ţi-l aşez în palma dreaptă

Ca un sărut de catifea.

Iubirea

Curge iubirea blând din suflet

Se varsa peste anii toţi

Atinge floarea ce-nfloreşte

Deschide drumuri fara soţ

Si lin ca vantul ea pluteste

Alunecă peste campii si vai

Poate la tine poposeşte

Dacă in inima ta tu o vrei.

Ea curge trist sau curge vesel

Pe toate le cuprinde-n ea

Le-nvăluie si le atinge

Cu-aripa ei de catifea.

Ca soarele ce luminează

Cu raza lui orice ungher

Iubirea, da, ea te vegheaza

E-un inger coborat din cer.

Si va veni o zi in care

Iubirea ta o va-ntâlni

Si sufletele or sa se-atingă

In gand se vor inalnţui

Si chiar de-afara o sa ninga

Nimic, nicicand nu le va desparti.